Cat e ziulica de lunga sta cu naiul in brate si plamanii incordati. Nu osteneste niciodata pentru ca pune pasiune in fiecare sunet pe care-l scoate. Oamenii trec pe langa el ca si cum nu i-ar sesiza existenta.

Daca-l vad, unii trec mai departe stupindu-si in san a mare mirare: "Ce barbat o fi asta? E sanatos tun si sta la cersit, in loc sa mearga la munca".

Vibratiile fine ale tuburilor din lemn transforma suflarea in sunete calde, aproape ireale. Batranelul se uita lung la trubadur, apoi iti tinteste privirea spre cer ca si cum ar incerca sa prinda sunetele in eternitate.

Pe obrajii in care anii au daltuit cute adanci, babe de margaritar curg incetisor spre barbia tremuranda. Nu cunoaste piesa, dar il emotioneaza sunetele divine ale naiului. Melodia se curma la fel de brusc cum a inceput.

Trezit parca dintr-o stare de semi-hipnoza, batranelul mosmondeste prin buzunare si scoate doua bancnote verzui pe care le pune in cutia deschisa pe asfalt. Banii lui de paine. "Nemaipomenit! Nu mi-am imaginat niciodata ca instrumentul asta poate scoate sunete ceresti. Nu poate exista ceva mai frumos si mai curat".

Zambeste larg, pasind pe strada colbuita. In ziua aceea va fi un roman fericit.

Muzeu de instrumente

Marius Catalan este un om simplu, dar bogat. Talentul este comoara lui cea mai de pret, pe care nimeni nu i-o poate fura vreodata. Si nu se multumeste doar sa cante, ci confectioneaza cu mana sa, instrumente muzicale de tot felul. Are acasa o intreaga colectie de naiuri si flaute facute chiar cu mana lui.

Acasa, e un fel de-a spune pentru ca Marius a adoptat Oradea, tot asa cum oradenii l-au adoptat pe el. De loc din Medias, barbatul sase ani a decis sa-si imparta existenta impreuna cu consoarta sa de viata, aici, pe malurile Crisului Repede.

Marius faureste dar si repara instrumente muzicale. Locuinta lui este un adevarat muzeu al instrumentelor. In fiecare coltisor e ba un saxofon, ba un pian, tambal, o chitara. "Tambalul este a doua mea dragoste, dupa sotia mea", spune Marius cu o voce plina de patos.

"Sotia mea l-a primit de la bunicul ei, dar nu putea fi folosit, decat ca piesa de ornament. Asa ca am inceput sa pun corzile cap la cap, l-am acordat si acum e ca nou. Dupa primele sunete, m-am indragostit de tambal si cred ca nu voi inceta niciodata sa-l iubesc", povesteste Marius.

Acum mai are in palmares peste zece naiuri si opt flaute, facute cu maiestrie si multa migala. "Confectionez naiul din lemn de paltin, iar flautele tot din acelasi material sau din bambus", povesteste barbatul.

"Urmez apoi o schema cu sunetele pe care trebuie sa le scoata fiecare tub, si le taie dupa ordinea notelor muzicale. Le pun apoi intr-o matrita, le lipesc unele de altele la un unghi foarte mic, de un grad si jumatate pentru curbura. Unele sunt simple, iar altele sunt ornamentale.

Chiar daca in aparenta pare o joaca de copii, nu este chiar asa. Produsul nu cere numai efort, ci si multa concentrare, mai ales atunci cand acordez fiecare tub in parte", povesteste tanarul.

Trubadurul foloseste uneori materiale la care nimeni nu s-ar fi gandit ca ar putea scoate sunete muzicale. O fantezie a sa, fiind un om foarte inventiv, a fost sa faca un flaut dintr-o teava din plastic, in care sunt invelite firele electrice. Zis si facut. Flautul original nu e acum cu mult mai prejos decat cele fabricate, asa, ca la carte.

Marius este nemultumit pentru ca in Romania instrumentele muzicale nu mai au pret. "Nimeni nu mai da doi bani pe ele", spune cantaretul. Daca in Romania reuseste sa vanda unul sau doua instrumente pe an, in strainatate naiurile si flautele sale se vand ca painea calda.

Trubadurii columbieni sunt foarte incantati de calitatea instrumentelor confectionate de Marius si de fiecare data cand poposesc in Oradea, isi mai adauga fiecare cate un flaut la colectie. Acum doi ani, o mare fabrica de naiuri din Reghin i-a oferit posibilitatea sa acordeze naiuri, mestesug pe cale de disparitie in Romania.

Dar salariul era minimul pe economie si a trebui sa renunte. Trebuia sa manance, trebuia sa-si ia o chirie si banii de-abia ii ajungeau de pe o zi pe alta.

In Medias, orasul natal, Marius a terminat profesionala, scoala de care nu a fost prea multumit. A facut apoi liceul la seral si a ales Facultatea de Sport, specializarea Kinetoterapie. Intamplarea a facut ca pasii lui sa se indrepte catre meleagurile bihorene.

O facultate de stat care sa aiba aceasta specializare, nu se gasea decat in Oradea. Asa s-a indragostit de Oradea, orasul in care a cunoscut-o si pe sotia sa. Este o familie de tineri simpli, el 36 de ani, ea 28. El trubadur, ea studenta. Dar amandoi sunt muzicieni.

Ea este o profesionista, pianist si organist, studenta la Facultatea de Muzica si cu doua joburi in domeniu, iar el, trubadur cat tine ziua de mult. Sunt o adevarata echipa. Ea are teoria la degetul mic, el are talentul. Asa se completeaza reciproc. Au si cateva melodii compuse impreuna, ea la pian, iar el la nai.

Este si un sportiv impatimit si niciodata timpul nu-i este "liber". "Intotdeauna am cate ceva de facut", spune Marius. Cand ajung acasa, mai exersez o ora la saxofon, doua la nai sau alte instrumente. Cand nu cant fac sport. Foarte mult sport. Merg cu rolele, cu bicicleta, alerg. Din aceasta cauza, niciodata nu am fost bolnav. Ce inseamna muzica pentru suflet, inseamna sportul pentru corp".

Maestru al sunetelor

Marius isi face singur muzica. Nu a invatat de la nimeni sa cante sau cum sa acordeze un instrument muzicale. A invatat din propriile greseli.

Desi muzica lui se rezuma la prelucrari ale unor melodii celebre, ale formatiilor Abba, The Beatles si multe altele, reda fiecare voce la cate un instrument, pe care apoi le suprapune creand o simfonie de sunete. Inca nu a avut ocazia sa-si compuna singur muzica si nici nu se straduie prea mult.

"Piesele mele sunt reproduceri dupa hiturile vechi, de care toata lumea a auzit", spune barbatul. "Sunt singurele care tin la public. Nu pot sa compun piesele mele pentru ca nu am pregatirea necesara si nu se mai pune accent pe originalitate. Nu se mai cauta muzica de calitate.

Daca omul nu recunoaste ceva celebru dupa cateva acorduri, pleaca mai departe. Dar sunt original pentru ca folosesc naiul, un instrument la care nu pot canta toti artistii. Nu e usor sa canti ore-n sir. Iti mai trebuie niste plamani sanatosi", zice Marius.

Asa ca, este singurul trubadur din Oradea care canta la nai. Nu canta doar in Oradea, ci si in alte orase, cum ar fi Arad, Sibiu, Sinaia. Daca dimineata se trezeste cu gandul de a face ceva mai diferit, se urca in masina si goneste spre locul ales. Si nu s-a limitat doar la atat.

A trecut si granitele tarii, unde a avut succes. "Am fost in Barcelona, Nisa, Bruxelles. Acolo sunt foarte multi artisti, cantareti, comici, mimi si toti sunt o breasla. Lumea nu se uita la ei ca la niste circari. Totul depinde de originalitate.

Daca sunt doi artisti care fac acelasi lucru nu se mai castiga nimic. Mi-a placut foarte mult Barcelona. Am ajuns acolo, mi-am luat o chirie si am inceput sa cant, ca si cum as fi fost acasa. Se canta pe la terase, la localuri, pe centru, dar dupa un orar. Toti purtam legitimatii. Eu am cantat pe unde am apucat.

Intai am facut ocolul locului sa vad ce se canta si ce se cere. Am cantat si singur, dar apoi m-am alaturat unui grup de columbieni, cu care m-am distrat de minune. M-am obisnuit foarte repede cu muzica lor. Ma adaptez la orice situatie foarte usor.

I-am invatat chiar si sa cante cu vocea, sunetele pe care le scoteau la instrumente", povesteste trubadurul.

Pasiune dintr-un vis

A mostenit dragostea pentru instrumentele muzicale de la tatal sau, un muzician talentat, dar care nu a avut posibilitatea de a se afirma."Tatalui meu ii placea foarte mult sa cante la muzicuta si se descurca foarte bine. Avea obiceiul sa cante in fiecare seara.

Eram destul de mic pe atunci, dar imi amintesc acele clipe care ne dadeau fiori. El sufla in muzicuta iar eu il acompaniam la acordeon. Era un spectacol la noi in familie atunci cand cantam. Cand esti mic tatal este modelul perfect dupa care simti ca trebuie sa-ti modelezi viata. A visat o viata intreaga sa cante la nai.

Si a murit cu aceasta dorinta, neimplinita". Pe vremea aceea naiurile erau foarte greu de gasit, iar daca se mai gaseau, erau greu de achizitionat. Tanarul a apelat intr-o scrisoare la Gheorghe Zamfir, geniul naiului, dar eforturile lui au fost in zadar. A facut din visul tatalui o pasiune.

Asa ca s-a apucat sa le fabrice cu mana lui, dupa imaginatie si simt. A inceput cu materiale ieftine si usor de prelucrat, plastic, trestie, apoi din lemn. S-a apucat de lucru in timpul facultatii pentru a mai castiga un ban, dar si pentru a-si hrani sufletul flamand dupa muzica.

Spre finele anului patru a reusit sa confectioneze un nai de calitate, de care s-a si indragostit. Si acesta a fost pasul in viata de trubadur. La inceput a cantat cu alti studenti, de la diferite facultati care nu aveau nici in clin nici in maneca cu muzica. Dar se descurcau. Tot ce-i unea era pasiunea pentru simfonia muzicii. Si cantau pentru studenti.

Trubadurul oradean are planuri mari pe viitor. Acum asteapta actele pentru un contracte de munca in Italia. Dar nu va renunta niciodata la muzica. Muzica este sufletul lui, este el. "Nu-mi voi irosi clipele libere dupa programul de munca. Voi canta in strada si de acum incolo.

Numai asa ma voi simti un om liber, implinit", destainuie trubadurul.