Inspectorii CSM au exclus orice raspundere personala pentru sinuciderea procurorului Cristian Panait pe motiv ca dosarul la care lucra procurorul i-a fost luat si repartizat altui procuror dupa deces. Ancheta CSM de anul trecut, care a concluzionat ca nimeni nu e vinovat de sinuciderea procurorului. A ignorat documente de importanta cruciala.

Reamintim faptul ca dupa moartea lui Panait s-a banuit ca sinuciderea a fost cauzata de faptul ca sefii sai, Ilie Piciorus si Ovidius Paun, i-au luat ‘‘dosarul Lele. Motivul: intentiona sa dispuna neinceperea urmaririi penale.

La patru ani de la moartea procurorului Panait, intr-o sesizare adresata CSM, procurorul Alexandru Lele (cel care ‘‘s-a facut vinovat’‘ de faptul ca a dispus arestarea fiului fostului prefect de Bihor, Adrian Tarau, pentru contrabanda cu produse petroliere) ii acuza pe procurorul Gabriela Voicu si pe judecatorul Violeta Hutopila, precum si pe procurorii Ilie Piciorus, Ovidius Paun si Tanase Joita pentru modul in care primii au deturnat verificarile, au omis cercetarea unor imprejurari importante si au denaturat rezultatul final al notei de constatare.

Ultimii trei au dezinformat, au mintit, au influentat si au ascuns anchetei CSM, aspecte esentiale privind obiectul verificarilor, respectiv ‘‘circumstantele in care a avut loc sinuciderea procurorului Cristian Nicolae Panait’‘.

‘‘Buna ziua, ARDEAL’‘ publica in preimera documentul care atesta implicarea serviciilor secrete in dosarul Lele, dar si ‘‘rolul’‘ unor persoane publice (procurori, politicieni si oameni de afaceri) in moartea lui Panait.

Catre

CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII

Subsemnatul LELE ALEXANDRU FLORIAN, domiciliat in Oradea, strada Postavarului, nr. 10, apt. 2, judetul Bihor, telefon 0259-431655 sau 0744-112888, procuror (actualmente suspendat) la Parchetul de pe langa Tribunalul Bihor, in baza art. 97 din Legea nr. 303/2004 republicata si art. 40 lit. ‘‘f’‘ din Legea nr. 317/2004 republicata, formulez prezenta

S E S I Z A R E

impotriva inspectorilor generali procuror GABRIELA VOICU si judecator VIOLETA HUTOPILa, precum si a procurorilor ILIE PICIORUs, OVIDIUS PaUN si TaNASE JOIta pentru modul in care primii au deturnat verificarile, au omis cercetarea unor imprejurari importante si au denaturat rezultatul final al notei de constatare nr. 655/DIJ/2005, iar ultimii trei au dezinformat, au mintit, au influentat si au ascuns anchetei CSM aspecte esentiale privind obiectul verificarilor, respectiv ‘‘circumstantele in care a avut loc sinuciderea procurorului Cristian Nicolae Panait’‘.

MOTIVE

In legatura cu ‘‘rezultatul verificarilor’‘, in data de 28 septembrie 2005, Biroul de Informare Publica si Relatii cu Presa al Consiliului Superior al Magistraturii a dat publicita‘ii un ‘‘Comunicat’‘, al carui obiect a fost insa ciuntit, privind numai ‘‘rezultatul verificarilor referitoare la conduita domnului procuror Ilie Piciorus’‘ si in care se concluzioneaza urmatoarele>

‘‘- Ideea unei legaturi intre decesul procurorului Cristian Nicolae Panait si activitatea procurorului sef sectie Ilie Piciorus, in calitate de procuror ierarhic superior, a fost avansata de presa.

- Tot in presa s-a evidentiat existenta unei legaturi intre decesul procurorului Cristian Nicolae Panait si activitatea de ancheta efectuata de acesta in dosarul privind pe Lele Alexandru Florian.

- Verificarile efectuate, constand in mod esential in examinarea dosarului nr. 177/P/2002 privind cercetarea imprejurarilor in care a avut loc decesul procurorului Cristian Nicolae Panait, nu au confirmat aspectele prezentate in presa’‘.

Pe opt pagini, comunicatul reproduce aproape in totalitate, ad litteram, continutul unui act intern, respectiv ‘‘Nota privind rezultatul verificarilor referitoare la conduita domnului procuror Ilie Piciorus, in legatura cu aspectele care au format obiectul notei de constatare nr.655/DIJ/ din februarie 2005’‘, redactata in septembrie 2005 ca urmare a criticilor aduse constatarilor initiale prin Hotararea nr.18 din 13 aprilie 2005, in care ‘‘s-a dispus continuarea verificarilor pentru a se stabili conduita domnului procuror Ilie Piciorus in legatura cu circumstantele in care a avut loc sinuciderea procurorului Cristian Nicolae Panait’‘ si, drept urmare, lucrarea a fost repartizata, in data de 14.07.2005, la Sectia pentru procurori a CSM.

Totusi, in mod foarte ciudat, opinia publica nu a fost informata complet, iar din comunicatul de presa lipseste punctul II.2. al notei finale nr. 655/DIJ/2005:

‘‘In urma verificarii evidentelor Sectiei de urmarire penala si criminalistica, nu se poate stabili o LEGaTURa INTRE LUAREA de catre procurorul Ilie Piciorus a DOSARELOR AFLATE IN LUCRU la procurorul Cristian Nicolae Panait, REDISTRIBUIREA LOR altui procuror sI DECESUL acestuia (filele 23-43, Anexa 2), toate acestea fiind repartizate spre solutionare dupa data de 10 aprilie 2002 (sublinierea noastra – Alexandru Lele).

Exceptie a facut dosarul nr. 506/P/2001 privind pe Ilie Ilascu, care a fost repartizat la data de 5 aprilie 2002, pentru intocmirea rezolutiei de incepere a urmaririi penale in cauza.

Avand in vedere faptele, astfel cum rezulta din probele administrate in dosarul nr. 177/P/2002, se constata ca pentru perioada analizata, in conduita procurorului Ilie Piciorus nu se pot retine aspecte de natura sa fi determinat sOCUL emotional care, survenit pe terenul fragil al unei structuri vulnerabile a personalita‘ii procurorului Cristian Nicolae Panait, a declansat episodul psihotic paranoid-depresiv, pe fondul caruia s-a produs decesul (s.n.-A.L.).’‘

ACEASTA DEMONSTREZA CA SUSNUMITII INSPECTORI AI CONSILIULUI SUPERIOR AL MAGISTRATURII AU AVUT, IN REALITATE, CA OBIECTIV AL VERIFICARILOR STABILIREA MASURII IN CARE PROCURORUL CRISTIAN NICOLAE PANAIT – CU O VECHIME IN MAGISTRATURA DE NUMAI 5 ANI, DAR DELEGAT PE UN TERMEN NEDEFINIT LA PARCHETUL DE PE LANGA CURTEA SUPREMA DE JUSTITIE, DECI CU INCALCAREA PRINCIPIULUI STABILITATII PROCURORULUI (GARANTIE CARE, IN CONFORMITATE CU ART. 91, AL. 1, AFIRMAtIA A II-A DIN LEGEA NR.92/1992 REPUBLICATA, TREBUIA SA-I PROTEJEZE PE TOTI PROCURORII, PENTRU A NU FI DEPENDENTI DE BUNAVOINTA, INTERESELE SI SUBIECTIVISMUL SUPERIORILOR IERARHICI), ‘‘DEFICIENTA’‘ CEL PUTIN DE ORDIN INSTITUTIONAL DAR SI CU EFECTE DIRECTE IN PRIVINTA FRAGILITATII DESTINULUI SAU PROFESIONAL PRECUM SI A FINALITATII ACTELOR SI DISPOZITIILOR PROCESUALE EMISE DE PROCUROR IN ACEASTA PERIOADA - A FOST ‘‘SOCAT EMOtIONAL’‘ (ADICA DEZECHILIBRAT, ZDRUNCINAT IN CONVINGERI SI PRINCIPII, ‘‘TRAUMATIZAT PSIHIC’‘, SIMPTOM DE NECONTESTAT, CARE TREBUIA NUMAI CUANTIFICAT DE INSPECTORII VOICU SI HUTOPILA) DE LUAREA ABUZIVa A DOSARELOR CARE-I FUSESERA REPARTIZATE, DISPOZITIE PE CARE sI-A REPREZENTAT-O CA PE O RETROGRADARE SUI GENERIS, CA PE O ‘‘EXILARE’‘ LA PARCHETUL DE UNDE PROVENEA SI PENTRU CARE AVEA GRADUL PROFESIONAL.

Pe langa deficientele esentiale vizand nepronuntarea asupra acestui obiectiv (eludat in mod premeditat) si redactarea contradictorie, ilogica, inconsecventa si incredibil de superficiala, NOTA nr. 655/DIJ/2005 din septembrie 2005, redactata de inspectorii generali ai Directiei Inspectiei Judiciare, procuror Gabriela Voicu si judecator Violeta Hutopila, mai prezinta si urmatoarele deficiente:

1. Documentare deficitara, (auto)limitata doar la dosarul nr. 177/P/2002 privind moartea violenta a procurorului Panait, instrumentat chiar sub influenta malefica a persoanelor suspectate de determinarea sinuciderii

2. Restrangerea nejustificata a cercului de persoane suspectate ca ar fi exercitat presiuni fatale asupra procurorului Panait numai la procurorul sef al Sectiei de urmarire penala si criminalistica, Ilie Piciorus, fiind eliminati cu prea multa usurinta seful direct al tanarului procuror, Ovidius Paun, si conducatorul ‘‘unitatii’‘, fostul Procuror general Tanase Joita.

3. Neintelegerea contextului juridic si probator in care se afla, la momentul respectiv, urmarirea penala din dosarul care – SINGURUL!! - i-a fost luat, nr.102/P/2002, si ignorarea modului in care aceasta a evoluat ulterior (si chiar a fost solutionat, deja, partial, prin netrimitere in judecata) ‘‘analizata’‘ numai prin filtrul denaturat de culpa al procurorilor Paun, Piciorus si Joita.

4. Preluarea necritica si fara verificarea lor prin alte probe, inclusiv inscrisuri, a unor asertiuni emise de procurorii Ilie Piciorus sau Ovidius Paun, frizand marturia mincinoasa, motiv pentru care, de altfel, voi formula plangeri penale impotriva lor.

5. Interpretarea superficiala a unor fapte, gesturi si acte juridice ale procurorului Cristian Panait.

6. Ignorarea faptelor si actelor altor persoane si institutii implicate sau interesate in cauza.

DEZVOLTAREA MOTIVELOR:

1. Documentarea deficitara a ‘‘verificarilor’‘, (auto)limitata doar la dosarul nr. 177/P/2002 privind moartea violenta a procurorului Panait, instrumentat chiar sub influenta malefica a persoanelor suspectate de determinarea sinuciderii.

Este incredibil cum si-au inchipuit doamnele inspectoare Voicu si Hutopila ca pot indeplini obiectivele verificarilor doar prin examinarea unui singur dosar, cel avand nr. 177/P/2002 al Sectiei de urmarire penala si criminalistica din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie privind moartea procurorului Cristian Nicolae Panait.

Sunt de notorietate suspiciunile care au fost exprimate in mass media, imediat dupa tragicul eveniment, cu privire la interesul sefilor ierarhici ai procurorului Panait – Ovidius Paun, Ilie Piciorus si Tanase Joita – de a nu raspunde sub nici o forma, nici macar moral, pentru cele intamplate cu subordonatul lor.

Cei trei ‘‘baroni’‘ ai procuraturii au fost acuzati de presa ca au controlat ancheta desfasurata de procurorul Sarbu – alt subordonat al procurorilor Piciorus si Joita, din aceeasi sectie a II-a - in dosarul nr. 177/P/2002, au orientat-o spre niste concluzii insipide si au determinat ocolirea unor subiecte, piste si variante de lucru ce, in mod normal, ar fi trebuit abordate intr-o ancheta cu asemenea miza precum moartea unui procuror. Ori, inspectorii CSM s-au cantonat numai in ‘‘analiza’‘ acestui singur dosar, folosit ca unica sursa a concluziilor finale.

Inspectorii CSM nu au facut nici un efort pentru a verifica si aprofunda continutul dosarului pe care sefii i l-au luat procurorului Panait si care a generat conflictul lui cu acestia. Cel putin ‘‘dosarul de casa’‘ nr. 102/P/2002, disponibil in arhiva Sectiei de urmarire penala si criminalistica, daca doamnele inspector l-ar fi studiat, ar fi fost de natura sa le spulbere increderea fara margini in procurorii vizati de suspiciunile de determinare a sinuciderii, care au ocazionat aceste verificari.

Deasemenea, doamnelor Voicu si Hutopila le-ar fi fost foarte la indemana, daca exista vointa pentru realizarea unei documentari reale, sa studieze ce contin alte dosare conexe cu acela care i-a fost luat procurorului Cristian Panait, nr.102/P/2002, toate disjunse ulterior din acesta pentru a li se pierde urma si a impiedica asocierile ‘‘subversive’‘ de idei.

Astfel, la aceeasi sectie si vizand aceeasi persoana – subsemnatul Lele Alexandru Florian, despre care fostul Procuror general Joita a declarat, in mod public, ca ‘‘tot vom gasi ceva ce a facut nelegal fostul (?!) procuror Lele’‘ - ar fi putut identifica si alte ‘‘dosare de casa’‘, nr. 410/P/2001, nr.242/P/2002 sau 283/P/2005, cu un volum de documente mult mai mare decat cel din dosarul trimis ulterior instantei.

La arhiva fostei Sectii de combatere a coruptiei si criminalita‘ii organizate, prin studiul ‘‘dosarelor de casa’‘ nr. 2/P/2002 si nr.138/P/2002, procuror Gabriela Voicu si judecatoarea Violeta Hutopila ar fi identificat si ar fi avut posibilitatea sa inteleaga abuzurile la care procurorul Panait nu a achiesat si pentru care a fost ‘‘sanctionat’‘ de sefii ierarhici cu ‘‘luarea dosarului’‘ (o detaliere a acestor nelegalita‘i ar ocupa pagini intregi si ar fragmenta prezenta argumentatie, dar o voi face daca mi se va solicita).

Doamnele inspectoare ar fi putut studia in arhiva Parchetului National Anticoruptie ‘‘dosarul de casa’‘ nr.70/P/2002, continand initial 37(treizecisisapte!!) volume, in care – dupa o ‘‘ancheta’‘ ulterioara de 3(trei) ani, dar fara ca procurorii sa ma audieze si fara sa aiba curajul si onestitatea sa-mi comunice solutia – s-a dispus, abia in martie 2005, netrimiterea mea in judecata.

Dumnealor ar fi observat cat de ‘‘urgenta’‘ (expresie de-a dreptul axiomatica in Nota) era in acest dosar, la 29 martie 2002, punerea in miscare a actiunii penale fata de mine (actul procesual pe care l-a refuzat procurorul Panait), daca pana si subordonatii procurorului Amarie au fost obligati, in fata evidentelor, sa dispuna netrimiterea mea in judecata pentru 22(douazecisidoua!!) de infractiuni, dintre acelea pentru care procurorul sef birou ‘‘Anchete speciale’‘, Ovidius Paun, s-a grabit sa ma inculpe si sa execute singur ordinul politic al fostului premier Adrian Nastase – sfidat de Panait - de a ma suspenda cu orice pret din magistratura.

Astfel, pentru a-si pastra privilegiile pe care i le-a oferit noul regim, fostul militian Paun s-a vazut obligat sa dispuna el, nemijlocit de un subordonat ‘‘fara stabilitate’‘, punerea in miscare a actiunii penale impotriva mea, desi nu exista nici o proba pentru folosirea acesteia, iar el era fara delegatie in dosar si fara sa se fi documentat. Acesta este gestul de mare demnitate profesionala al procurorului Cristian Nicolae Panait, pentru care a platit cu viata fiindca a obligat un dinozaur al sistemului sa se expuna.

Rasplata primita de Paun a fost functia – detinuta si acum de el – de consilier personal al Procurorului general al Romaniei, a patra in ierarhia parchetului.

Ori, tocmai superficialitatea ‘‘verificarilor’‘ efectuate de cele doua doamne inspector CSM l-au ajutat pe Paun sa se retraga atat de discret din vizorul opiniei publice si sa se sustraga raspunderii penale.

In ciuda aceastei limitari autoimpuse in documentare, nici macar o minima deontologie profesionala nu le-a impiedicat pe doamnele din Inspectia CSM sa faca, totusi, referire la alte dosare penale – ca si cum le-ar fi studiat si le-ar cunoaste - preluand necritic si fara nici o verificare toate declaratiile procurorilor interesat

2.

Restrangerea nejustificata a cercului de persoane suspecte ca ar fi exercitat acele presiuni, ce s-au dovedit fatale, asupra procurorului Panait numai la procurorul sef al Sectiei de urmarire penala si criminalistica, Ilie Piciorus, fiind eliminati cu prea multa usurinta seful direct al tanarului procuror, fostul general de militie Ovidius Paun, si conducatorul ‘‘unita‘ii’‘, fostul Procuror general Tanase Joita.

Nu cunosc imprejurarile in care procurorul sef sectie Ilie Piciorus ar fi fost ‘‘servit’‘ opiniei publice ca singurul suspect de determinarea hotararii suicidare a procurorului Cristian Panait.

Este posibil ca aceasta manevra sa fi fost realizata de ceilalti doi procurori suspecti si de colaboratorii lor din serviciile secrete (SRI, de exemplu, a fost atras fraudulos de Joita Tanase ‘‘sa acorde sprijin, prin mijloace specifice, la efectuarea cercetarilor’‘).

Impreuna cu Ovidius Paun, le-au implicat nemijlocit in abuzurile care au urmat in dosar, cum lesne ar fi putut constata si doamnele inspector daca ar fi frunzarit macar ‘‘dosarele de casa’‘ indicate mai sus.

De asemenea, s-au folosit de elemente din zona unor cercuri de interese sau din sfera puterii politice pentru a dirija si bloca opinia publica asupra unei singure tinte: procurorul Piciorus.

Avand in vedere ‘‘antecedentele’‘ politice ale acestuia (fost sef de cabinet al liderului PDSR Viorel Hrebenciuc) si interesele fostei guvernari pentru a musamaliza scandalul din jurul fiului fostului prefect PSD de Bihor, actualul fugar Adrian Tarau (pe care l-am arestat pentru trafic si contrabanda cu produse petroliere dar a fost eliberat in urma interventiei directe a primului ministru Adrian Nastase si a Procurorului general Joita), se explica aceasta asociere ciudata, dar sfera persoanelor suspecte este mult mai larga, insa, in mod inexplicabil, ea nu a fost vizata de verificarile Inspectiei Consiliului Superior al Magistraturii.

a). Din studiul personal al dosarelor de casa ale parchetelor, enumerate mai sus, ‘‘aprobat’‘ dupa insistente si tracasari ce au durat aproape patru ani, am intrat in posesia unor inscrisuri si date care imi permit sa afirm ca procurorul Ovidius Paun este cel putin la fel de suspect ca si ‘‘ortacul’‘ lui, Ilie Piciorus.

Pana sa primeasca, in 19 aprilie 2002, de la procurorul general Joita, sarcina de mare incredere de a fi procurorul ‘‘de legatura’‘ cu ofiterul SRI desemnat ‘‘sa ne acorde sprijin la efectuarea cercetarilor, pana la finalizarea acestora’‘ (fragment din corespondenta purtata de Joita cu Radu Timofte, directorul Serviciului

Roman de Informatii, regasibila in acele dosare de casa ce nu au fost studiate de doamnele inspector CSM), Ovidius Paun s-a ‘‘remarcat’‘ si prin alte interventii in ancheta procurorului Panait in dosarul nr. 102/P/2002, care i-a fost dat si ‘‘luat’‘ abuziv tanarului sau subordonat.

In primul rand, dosarul respectiv – in care erau vizate si infractiuni de coruptie, astfel cum rezulta din rezolutia procurorului inspector si din cererea de acordare a avizului de cercetare - nu era de competenta Sectiei de urmarire penala si criminalistica, condusa de Ilie Piciorus, si, implicit, nici a Biroului ‘‘Anchete speciale’‘, condus de Ovidius Paun, in care isi desfasura activitatea si procurorul Cristian Panait.

Verificarea comunicatelor de presa ale parchetului ar fi permis observarea imprejurarii ca mult mai tarziu, abia in conferinta de presa din 31 mai 2002, s-a recunoscut oficial ca cercetarile vizau de la inceput si infractiuni de coruptie, avizate ‘‘in bloc’‘ la inceputul lunii martie 2002 de ministrul Rodica Stanoiu, deci, implicit, dosarul nu ar fi avut de ce sa se afle la sectia a doua si la biroul condus de Paun, care l-a ‘‘instrumentat’‘ prin manipularea procurorului Cristian Panait.

Numai dorinta de a executa cu orice pret ordinele politice primite de Procurorul general Joita de la fostul sau coleg Adrian Nastase si dorinta premierului de a ma ‘‘sanctiona’‘ pe mine si de a bloca cercetarile in dosarele lui Adrian Tarau privind traficul cu produse petroliere si spalare de bani – care ar fi condus spre presedintele PSD, ca beneficiar al unor imense sume de bani ‘‘de protectie’‘, astfel cum am aratat si in sesizarea penala din 23 mai 2002 indreptata impotriva lui Adrian Nastase pentru trafic de influenta – au ‘‘impus’‘ dirijarea dosarului meu spre anumiti procurori ‘‘de incredere’‘, cum erau socotiti Piciorus si Paun, de la Sectia de urmarire penala si criminalistica. Acest aspect nici macar nu a fost atins tangential in verificarile Inspectiei CSM.

In perioada 25-27 martie 2002, in timpul deplasarii la Oradea, Ovidius Paun l-a determinat pe subordonatul sau Cristian Panait sa efectueze mai multe acte abuzive de urmarire penala in dosarul nr. 102/P/2002, cu care, imediat dupa revenirea in Bucuresti, l-a santajat si a incercat sa-l oblige sa continuie ancheta in acelasi mod.

Astfel, sub influenta nefasta a fostului militian Paun, tanarul procuror delegat pe termen nedefinit la Parchetul general a autorizat trei perchezitii la persoane ce aveau numai calitatea de martori in dosar (si aceea atribuita in mod netemeinic, cum s-a dovedit ulterior, intrucat nu aveau nici o legatura cu mine sau cu acuzatiile ce mi se aduceau), a inceput urmarirea penala fata de mine si pentru o infractiune cu privire la care nu exista aviz de cercetare (numai ca sa aiba justificare pentru perchezitia pe care mi-a facut-o la domiciliu), a ridicat de la ‘‘martori’‘ acte (inclusiv pasaportul unuia dintre ei) ce nu aveau legatura cu obiectul cauzei si a incercat sa intimideze persoanele audiate sau confruntate.

Nici intr-un caz nu se poate pune problema ca Paun sa fi intervenit pentru depasirea unor situatii mai delicate – cum s-a considerat in ‘‘Nota’‘ - ci tocmai Ovidius Paun a provocat mai multe ‘‘momente tensionate’‘, fiind ‘‘prezent’‘ sau ‘‘de fata’‘ (institutii ce nu sunt reglementate in Codul de procedura penala, dar asa a semnat

Paun in mai multe locuri din dosar!) la efectuarea respectivelor acte nelegale de urmarire penala, incurajandu-l si determinandu-l cu abilitate pe procurorul Panait sa persevereze in executarea lor.

De asemenea, in timpul perchezitiei domiciliare din apartamentul meu, Paun a participat nemijlocit la ea, a fost in fata imobilului, de unde a dirijat ‘‘operatiunea’‘, fiind filmat si fotografiat in masina parchetului, ceea ce demonstreaza ca a mintit in declaratii si ca se stie vulnerabil si vinovat de abuzurile pe care le-a girat.

In mod las si impotriva evidentelor ce rezulta din inscrisuri, in declaratiile sale date in fata doamnelor inspector, Ovidius Paun a atribuit exclusiv lui Panait unele abuzuri care, insa, ii apartin numai fostului militian.

El a incercat sa transfere responsabilitatea numai asupra subordonatului sau decedat si lipsit de putinta de a nega si de a arata adevarul.

Edificatoare in acest sens este consemnarea ca ‘‘procurorul Cristian Panait a intocmit o adresa catre Serviciul Independent de Evidenta Informatizata a Persoanei Bihor prin care solicita ridicarea pasaportului invinuitului Lele Alexandru.’‘ Ori, asa cum rezulta din continutul adresei – accesibila in ‘‘dosarul de casa’‘ nr. 102/P/2002 (vol. I, fila 138) – ea ii apartine numai lui Paun si voi cere tragerea lui la raspundere penala pentru ca a dispus o asemenea masura nelegala.

Fata de rolul de mare incredere pe care i l-au ‘‘distribuit’‘ lui Paun, este evident ca ratarea misiunii de la Oradea i s-a imputat de catre Procurorul general Joita si de catre alti comanditari politici.

De mentionat, ca Paun avea cu Joita o relatie de serviciu nemijlocita de ‘‘intermediarul’‘ Piciorus (contrar schemei de organizare a sectiei), iar dosarul meu l-au discutat si pus la cale ‘‘intre patru ochi’‘, Paun fiind ‘‘mesagerul’‘ catre procurorul de caz, Cristian Panait.

In acest context, Paun a fost primul care l-a amenintat pe procurorul Panait, incepand chiar de la Oradea, unde l-a apostrofat impreuna cu colega ‘‘de echipa’‘, procuror Elena Radescu, domnisoara fiind sub influenta bauturilor alcoolice, consumate la cabana unui procuror oradean dupa efectuarea unor ‘‘investigatii’‘ epuizante la Beius.

Imprejurarea ca procurorul Paun este cel care a gestionat dirijarea implacabila a dosarului meu in directia comandata de Joita si cercurile de interese protejate de puterea politica pesedista – malversatiune cu care, la un moment dat, cand a inteles ca el este folosit numai ca paravan si instrument, procurorul Cristian Panait nu a mai fost de acord si a refuzat sa execute ordinele nelegale, ceea ce constituie adevaratul motiv pentru care s-au vazut obligati sa-i ia dosarul, asumandu-si toate consecintele pentru a nu deconspira de unde provenea ‘‘inaltul’‘ ordin politic - rezulta din faptul ca toate ciornele actelor lui Paun si ale celor semnate de procurorul sef Piciorus, emise in acest dosar penal, sunt scrise olograf numai de Paun, inclusiv cele atribuite lui Piciorus, tratat ca un simplu om de paie in ciuda functiei detinute.

Ca atare, ‘‘verificarile’‘ DIJ nu trebuiau sa-l omita pe suspectul procuror Paun, chiar daca – probabil pentru informatiile compromitatoare pe care le detine – mai este inca actualul consilier al Procurorului general Ilie Botos

b).

Din cele de mai sus, rezulta si implicarea nemijlocita a fostului Procuror general Joita Tanase in declansarea represaliilor contra procurorului Panait, ele reprezentand adevaratul soc psihotraumatizant ‘‘care, survenit pe terenul fragil al unei structuri vulnerabile a personalita‘ii procurorului Cristian Nicolae Panait, a declansat episodul psihotic paranoid-depresiv, pe fondul caruia s-a produs decesul’‘.

Merita amintite – in acest context dedicat omului de incredere din parchet al fostului premier Adrian Nastase - ravna cu care s-a implicat Joita in dosarul meu, patima pe care a pus-o in declaratia ca ‘‘tot va gasi ceva’‘ impotriva mea si balbele antologice cu care a marcat solutionarea lipsita de credibilitate a dosarului nr. 177/P/2002 privind moartea violenta a procurorului Panait, ‘‘sursa’‘ unica de documentare a doamnelor Voicu si Hutopila.

Fata de gravitatea faptelor sale si a urmarilor dramatice ale acestora, nu este normal ca inspectia CSM sa-i acorde lui Joita Tanase o imunitate nejustificata.

3. Neintelegerea - de catre doamnele inspector – a contextului juridic si probator in care se afla, la momentul respectiv, urmarirea penala din dosarul luat abuziv procurorului Panait, nr. 102/P/2002, si ignorarea modului in care aceasta a evoluat ulterior (si chiar a fost solutionat, deja, partial, prin netrimitere in judecata), fiind analizat numai prin filtrul denaturat al procurorilor Paun, Piciorus si Joita.

Doamnele inspector au preluat fara cenzura, si au folosit-o apoi ca pe un veritabil laitmotiv, explicatia data de procurorii Piciorus si Paun ca justificare a luarii intempestive a dosarului de la procurorul Panait: ‘‘pentru ca in dosar trebuiau efectuate urgent unele acte procedurale (punerea in miscare a actiunii penale, act prealabil si obligatoriu in vederea suspendarii din functie a invinuitului procuror si transmiterea acestui act ministrului justitiei)’‘.

Din aceasta perspectiva, s-ar putea crede ca punerea in miscare a actiunii penale este telul suprem al unei anchete penale si rapiditatea efectuarii acestui act esential este garantia succesului unui proces.

Doamnele inspector nu au de unde sa stie – daca nu s-au documentat – ca eu nici macar nu fusesem audiat ca invinuit, iar declaratia de mana din 28 martie viza doar cateva infractiuni dintre cele ce-mi fusesera aduse la cunostinta ca ar constitui invinuirea.

Pentru celelalte infractiuni nu s-a continuat audierea la Oradea si am fost citat in acest scop pentru 2 aprilie 2002 la sediul PCSJ. De unde, atunci, atata ‘‘urgenta’‘? Procurorul general Joita Tanase a vrut sa ofere satisfactia mediatica promisa protectorului sau politic Adrian Nastase.

Pentru aceasta, Joita a anuntat public faptul ca as fi fost suspendat din magistratura ca urmare a punerii in miscare a actiunii penale fata de mine in ziua de 29 martie 2002, fara sa anticipeze ca va exista vreo piedica.

El s-a trezit insa contrazis de refuzul procurorului de caz, Cristian Nicolae Panait, care nu a acceptat sa semneze ordonanta de inculpare, motivand cu toata convingerea ca nu exista probe pentru a ma acuza. Aceasta a declansat isteria sefilor directi ai procurorului Panait si l-au amenintat ca-l vor sanctiona.

Lipsa temeiurilor de fapt pentru inculpare a fost constata mai tarziu de procurorii care au preluat dosarul, astfel ca s-au vazut pusi in situatia sa disjunga acele infractiuni imaginare pentru care am fost inculpat – anexez inscrisurile prin care s-a constatat ca ‘‘nu exista nici un fel de documente din care sa rezulte starea de fapt expusa’‘ – si, in martie 2005, au dispus neinceperea (!!?) urmaririi penale fata de mine, adica exact solutia de netrimitere pe care a dispus-o corect (scoatere de sub urmarire penala) si procurorul Panait inca din 01.04.2002.

Explicatiile lui Piciorus si Paun referitoare la o ‘‘invoire’‘ sau la un pretins ‘‘concediu’‘ pe care le-ar fi solicitat Cristian Panait exact in ziua de 29 martie 2002 (a inculparii mele de la distanta, fara audiere, fara documentare si fara verificarea apararilor) sunt cu atat mai penibile cu cat chiar doamnele inspector consemneaza ca ‘‘in ziua respectiva, procurorul Cristian Nicolae Panait nu a parasit in realitate sediul parchetului deoarece si-a serbat ziua de nastere cu colegii’‘, deci ar fi putut semna ordonanta de punere in miscare a actiunii penale fata de mine daca ar fi fost de acord cu acest act procesual.

Din pacate, acest ‘‘amanunt’‘ foarte important nu este interpretat de inspectia CSM, fiind lasat intr-o ambiguitate ciudata.

El nu este singurul aspect nelamurit de ‘‘verificari’‘: se admite cu o lejeritate incredibila ca ‘‘este posibil ca rezolutia de preluare a dosarului de catre procurorul sef Ovidius Paun sa se fi pus retroactiv, iar declaratia acestuia in sensul preluarii temporare a dosarului sa corespunda realita‘ii’‘! Practic, se admite cu seninatate antedatarea unui inscris oficial, fara sa le deranjeze ca au descoperit o infractiune care, la randul ei, s-ar putea sa acopere o alta si mai grava, si sa ignore astfel un posibil criminal.

Ravna si precipitarea lui Paun se datoreaza dorintei sale de a materializa declaratia publica fara acoperire lansata de Joita Tanase, conform caruia am fost suspendat de drept in 29 martie 2002 ca urmare a punerii in miscare a actiunii penale.

Nu s-a lamurit deloc ce motiv a avut procurorul Cristian Panait sa o sune de 12 ori pe Rodica Stanoiu Mihaela, ministrul PSD al justitiei, in ziua cand efectua o perchezitie inutila la domiciliul meu sub teroarea jandarmului supraveghetor Paun, desi posibilele explicatii ale insistentelor sale ar fi intarit concluzia ca au actionat toti la comanda politica.

Ordonanta procurorului Panait, din data de 01.04.2002, privind scoaterea mea de sub urmarire penala, a fost ascunsa de Paun, Piciorus si Joita opiniei publice si numai dupa insistentele mele, care au durat mai bine de trei ani, a fost trimisa instantei, la dosarul pe care mi l-au fabricat mai tarziu cu ajutorul unui detinut, marele evazionist Viorel stiube – alt client notoriu al PSD - ceea ce demonstreaza periculozitatea deosebita a unor astfel de procurori care au crezut ca pot sa-si acopere toate urmele si chiar sa furnizeze alti suspecti pentru faptele lor.

4. Preluarea necritica si fara verificarea lor prin alte probe, inclusiv inscrisuri, a unor asertiuni emise de procurorii Ilie Piciorus sau Ovidius Paun, frizand marturia mincinoasa, motiv pentru care, de altfel, voi formula plangeri penale impotriva lor.

Se consemneaza ca ‘‘procurorul Lele Alexandru Florian a incercat sa obstructioneze perchezitia de la domiciliul lui Brandas Dorin’‘, desi, astfel cum rezulta din chiar respectivul proces verbal de perchezitie (pe care il anexez), nu este reala o astfel de fapta, perchezitia la martor a avut loc nestingherita si s-au ridicat de la el acte (si pasaportul) ce nu aveau legatura cu dosarul meu si cu invinuirea, carora au incercat insa – fara succes – sa le gaseasca o relevanta penala (anexez corespondenta purtata in acest sens).

Deasemenea, in ‘‘Nota’‘ s-a retinut ca, ‘‘in dimineata zilei de 28 martie 2002, procurorul Cristian Nicolae Panait a intocmit o adresa catre Serviciul Independent de Evidenta Informatizata a Persoanei Bihor prin care solicita ridicarea pasaportului invinuitului Lele Alexandru’‘.

Ori, asa cum rezulta din continutul adresei – accesibila in ‘‘dosarul de casa’‘ nr. 102/P/2002 (vol. I, fila 138), pe care o anexez cu aceasta ocazie – masura a fost luata exclusiv de procurorul sef Paun.

S-a mai consemnat ca ‘‘in dosar fusesera efectuate verificari, avand caracterul unor acte premergatoare, de catre Serviciul Inspectie, in urma carora au rezultat indicii temeinice ca susnumitul ar fi savarsit infractiunile de favorizarea infractorului, cercetare abuziva, sustragere de inscrisuri si luare de mita’‘, ceea ce, iarasi, constituie o minciuna, fiind o preluare neverificata din corespondenta parchet-minister.

Cea mai buna dovada ca nu este asa cum s-a retinut in ‘‘Nota’‘ este situatia actuala a acelor acuze initiale, nici acum finalizate cu o trimitere in judecata, cum ar fi fost firesc daca se adeverea ceva si ar fi fost ‘‘indicii temeinice’‘.

5. Interpretarea superficiala a unor fapte, gesturi si acte juridice ale procurorului Cristian Panait.

Manifestarile procurorului Panait din ziua de 2 aprilie 2002, desi sunt reactii tipic delirante in socurile determinate de anumiti factori psihotraumatizanti, au fost interpretate de doamnele procuror Voicu si Hutopila ‘‘inclusiv ca o incredere a procurorului Cristian Nicolae Panait in procurorul sef sectie Ilie Piciorus, in sensul ca l-ar fi putut ajuta sa depaseasca niste momente dificile din viata sa’‘! Nimic nu le indrepta‘ea sa ajunga la asemenea explicatii halucinante. Delimitarea lui Cristian Panait de sefii lui se facuse total si ‘‘in bloc’‘.

Ea a fost exprimata prin refuzul de a executa ceea ce vroiau sa-i impuna acestia cu forta – profitand de pozitia lui profesionala precara, lipsita de garantia legala a ‘‘stabilita‘ii’‘.

In ochii lui Cristian Panait, Piciorus era, la acea ora, cel care a semnat ‘‘rezolutia de infirmare a solutiei de scoatere’‘ - redactata si scrisa in ciorna tot de omniprezentul Paun (!!), eminenta cenusie a acestui caz - in chiar aceeasi zi in care el a dispus solutia de netrimitere in judecata.

Cum sa-l considere ‘‘de incredere’‘ pe un individ care-i distrugea cariera si ii dinamita convingerile? Pentru el, Piciorus nu era decat o parte a angrenajului infricosator , foarte ostil si motivat, indreptat si declansat fara menajamente impotriva lui, un simplu procuror de judecatorie, cu numai 5 ani de experienta si cu prea multe iluzii despre onorabilitatea profesiei. Abia atunci, in 02.04.2002, i-au luat volumele ‘‘Dosarului Lele’‘, eu fiind audiat de procurorii Paun si Elena Radescu, foarte agitati cand i-am intrebat de ce nu este prezent ‘‘in echipa’‘ si procurorul Panait.

6. Ignorarea faptelor si actelor altor persoane si institutii implicate sau interesate in cauza.

Nu s-a incercat, printr-o audiere, sa se explice motivul pentru care doamna Rodica Stanoiu Mihaela, ministru al Justitiei si conducatorul de doctorat al procurorului Panait, a refuzat sa-i raspunda la cele 12 apeluri telefonice.

Inseamna ca dumneaei stia ce ‘‘misiune’‘ primejdioasa i se incredintase lui Panait si nu a vrut sa se implice, mai ales ca – certamente – i se reprosase deja ‘‘scurgerea de informatii’‘ de la MJ catre presa despre avizarea perchezitiei, ceea ce o facea practic inutila daca nu s-ar fi urmarit umilirea mea si ‘‘plantarea unor probe’‘, demers pe care l-am zadarnicit cu solicitarea legala de a filma perchezitia cu o camera independenta.

Nu a fost audiat nici Joita Tanase, desi nici o lege nu-l scuteste de obligatia de a da socoteala pentru cele intamplate in institutia pe care o gestiona, dimpotriva, chiar ar fi fost un gest de minima onoare sa explice cum s-a implicat el in acest dramatic caz.

Un alt martor ratat, despre care nu se fac referiri in ‘‘Nota’‘, este fostul procuror inspector Elena Radescu, prima persoana care a tabarat cu reprosurile asupra lui Panait (desi Paun, din motive cunoscute nu doar de el, a fost cel care a dispus sistarea perchezitiei), domnisoara fiind, ce-i drept, puternic euforizata din cauza alcoolului consumat. Desi, in dosarul nr. 177/P/2002 s-a concluzionat ca episodul depresiv s-ar fi declansat la Oradea, nimeni din acest oras nu a fost audiat.

O reaudiere a fostilor colegi ai procurorului Cristian Panait de catre doamnele inspectoare, martori neputinciosi la zbuciumul acestuia, ar fi fost edificatoare pentru realizarea obiectivelor verificarilor CSM, mai ales ca, acum, ei nu ar avea de ce sa se teama.

De asemenea, se impunea analizarea dosarului de urmarire informativa ce mi-a fost intocmit (si ale carui urme se regasesc in ‘‘dosarele de casa’‘ indicate mai sus), codificat sub denumirea ‘‘CAZUL SCaRIsOARA’‘, in care au fost atrase SRI, UM 0962, Directia Generala de Protectie si Anticoruptie si BCCO ‘‘numai de la Bucuresti’‘.

Ovidius Paun a fost indicat de Joita Tanase serviciilor de informatii, personal directorului Radu Timofte, ca ‘‘procuror de legatura’‘ cu ofiterii desemnati sa colaboreze in cauza, desi – fata de natura infractiunilor vizate, care nu afectau ‘‘siguranta nationala’‘ - nu se justifica atragerea unor asemenea institutii impotriva unui simplu ceta‘ean roman si a intregii mele familii .

In concluzie, fata de aceste lacune si neajunsuri ale ‘‘verificarilor’‘ Inspectiei CSM, solicit refacerea si completarea acestora in sensul aratat mai sus, pentru a se stabili fara echivoc circumstantele in care a fost solutionat dosarul nr. 177/P/2002 privind moartea violenta a procurorului Panait si influentele care s-au exercitat pentru musamalizarea acestuia.

Raportat la cele aratate prin prezenta ‘‘sesizare’‘, fata de gravitatea deosebita a situatiei expuse – dovedita, sper, cu prisosinta – se impune responsabilizarea tuturor acelor persoane (procurori, oameni politici, afaceristi) care au incercat sa-l oblige pe procurorul Cristian Nicolae Panait sa-si incalce atributiile de serviciu, sa-i impuna efectuarea unor acte procesuale cu care nu a fost de acord (si s-a dovedit in timp ca a avut dreptate sa se opuna efectuarii lor), si sa-l santajeze, profitand de lipsa ‘‘stabilita‘ii’‘ sale in functie (delegat la PCSJ pe termen nelimitat), de ambitiile lui profesionale si de increderea in superiori.

Toate acestea au constituit adevaratul mijloc prin care a fost determinat la sinucidere, pentru a nu deconspira datele si informatiile la care a avut acces in ‘‘Cazul Scarisoara’‘.

Oradea, 27 martie 2006 Alexandru Lele