"Benzinarii" profitau de faptul ca rovignetele erau inregistrate in gestiunea statiilor cantitativ, neexistand o situatie valorica a fiecarei rovignete. Cum valoarea acestora difera pentru fiecare categorie de autovehicul, dar nu exista si modele diferite de autocolante pentru fiecare valoare, vanzatorii de la cele doua statii luau valoarea reala de la client si inregistrau in gestiune o valoare mult mai mica.

Astfel, daca un proprietar sau sofer de camion achita taxa de drum in valoare de 30 de milioane de lei, angajatul statiei inregistra doar 800.000 lei, cat este taxa pentru o masina mica.

La terminarea programului, vanzatorii aruncau bobina de la casa de marcat fiscala, "stergand" urmele tranzactiilor. Comisarul sef Ioan Craciun, seful Serviciului Investigatii Fraude, spune ca angajatii ce au participat la aceasta "inginerie financiara" nu stiau ca toate operatiunile erau inregistrate in memoria casei de marcat.

Politistii au extins cercetarile si la statii pentru a depista si alti vanzatori care ar fi putut aplica aceeasi "schema" de imbogatire rapida. Fiecare angajat din cei 11 si-au insusit astfel intre 2 si 396 de milioane de lei. Acestia sunt cercetati pentru delapidare, fals si uz de fals.