Flacarile tortelor sfarainde arunca jocuri de lumini si umbre pe fetele celor doi. Tinerii pasesc timid pe treptele daltuite in piatra ale odaii unde candva au rasunat pintenii cavalerilor transilvani. Cu teama parca, sa nu tulbure solemnitatea locului impovarat de istorie.

El, cu umerii asupriti de mantia grea din brocart, zdrelindu-si genunchii, umerii si coatele in corsetul de fier al grelei armuri, dar strangand mandru, barbateste, in palma, manerul spadei atarnand la sold.

Ea, fastacindu-se intre poalele lungi si multe ale rochiei, cu rasuflarea aspru stransa in corsetul cu multe fireturi, dar purtand semet pe crestet stralucitoare podoabe de regina. El, Fat-Frumos, ea, craiasa din poveste. Nu le vine sa creada ca, pret de cateva ore, ei sunt stapanii acestui loc. Rege si regina a cetatii, eroii propriei lor povesti.

Nu este nici fictiune, nici metafore aruncate-n vant. Sunt clipe pe care le vor trai, in curand, toti oradenii care vor vrea sa-si lege destinele intr-un cadru de exceptie.

Pentru ca oradenii au mai adaugat pe rabojul realizarilor indraznete inca o crestatura, cu care ies din nou in evidenta pe plan national. Casa de Casatorii, care-si va deschide portile incepand din primavara anului viitor in Cetatea Medievala a Oradiei, va fi unica in Romania.

"Cetatea Oradiei este locul care atesta existenta oradenilor", zice Marcel Bolos, director executiv al Directiei Patrimoniu din cadrul Primariei Oradea, initiatorului acestui inedit proiect. "Ani buni, in vechime, cetatea era un centru comercial, in care se faceau targuri. Era, de fapt, un talcioc.

Dar proiectele pe care le avem si cele pe care le vom avea pe viitor se vor combina foarte bine cu specificul ei istoric", completeaza directorul.

Primaria Oradea se implica activ in dezvoltarea obiectivelor turistice ale orasului. Pe langa piramida din sticla, proiect care a facut inconjurul tarii, amenajarea unui orasel al copiilor la standarde europene, acum edilii pun osul la munca pentru a pune pe picioare o alta idee unicat in tara.

Urmaresc sa construiasca o casa de casatorii medievala in Cetatea Oradiei. "Scopul nostru a fost acela ca Cetatea sa fie repusa in valoare, ca important centru in viata oradenilor", spune Bolos. "De acum inainte, va fi si un prilej pentru tineri sa-si uneasca destinele intr-un loc cu rezonanta istorica".

Administratorul Cetatii e de parere ca ideea administrativului local este mai mult decat binevenita. "Sunt cupluri, mire si mireasa, care vin de la starea civila in cetate doar pentru fotografii in acest cadru deosebit", spune Noane Dumitru.

"Ar fi fost pacat sa lasam lucrurile asa cum sunt si sa nu exploatam ideea de a le oferi oradenilor un mediu nu doar pentru fotografii, ci unul in care sa-si poata uni destinele.

Cu ocazia acestei sali de cununie si a celorlalte corpuri anexe a caror realizare este cuprinsa in proiect, tinerii ar putea sa-si tina intregul ritual in acest cadru medieval, departe de zgomotul orasului si intr-un cadru de exceptie", replica Noane.

Si nu doar oradenii vor putea trece pragul casei de casatorii, ci, in scurt timp, acest obiectiv va deveni un punct de atractie turistica.

Proiectul nu se limiteaza doar la casa de casatorie, ci vizeaza o plaja mult mai larga de amplasamente, din care face parte un restaurant medieval si cateva capele-biserici pentru cununia religioasa. Odata patruns dincolo de zidurile cetatii, oradeanul va fi intr-o alta lume.

Un taram de magie, chiar in mijlocul infernului citadin, cel al masinilor, gazelor, zgomotelor, blocurilor patratoase si seci. Perechile care vor vrea sa depaseasca rutina agresiva a civilizatiei moderne vor putea deveni rege si regina pentru o noapte.

Tinerele mirese vor putea inchiria rochii din matasea cea mai fina, demne de o regina, iar mirii se vor putea incotosmani in platose si sa-si echipeze tinuta de nunta cu spade, buzdugane ori sceptre de domnitori si decoratii de epoca medievala.

Vor domni peste tinutul decupat din acele carti cu povesti pe care le citeau bunicii la culcare.

"Proiectul este unul mai vechi, dar nu a fost scos in fata din cauza lipsei resurselor financiare, pentru ca este nevoie de o mare investitie", spune Marcel Bolos. "Este un proiect costisitor si foarte complex. Iar o reabilitare a unei cladiri este mai dificil si mai costisitor de pus pe picioare decat o constructie noua.

Costul estimativ este de 15 miliarde de lei, asta numai pentru cladirea in care se va oficia starea civila", declara Bolos.

Dar autoritatile nu se tem ca investitia va fi in van. Sunt siguri ca-si vor recupera banii in scurt timp. Costurile vor fi amortizate deoarece perechile care ii vor trece pragul vor scoate din buzunar o anumita suma de bani, asa cum se plateste si in momentul de fata la casa de casatorii de la Sala Sporturilor.

Cum proiectul este unul mult mai vast, in care este prevazut un restaurant, restaurarea a doua biserici si restaurarea palatului de vara, pentru activitatea din timpul verii si costurile vor fi pe masura. Suma totala de investitii se va ridica, la finalul lucrarilor, undeva pe la un milion de euro.

"Va fi o ordine de prioritati, care sa asigure partea functionala a starii civile sediu, iar celelalte pe parcurs, in ordinea necesitatilor lor", spune administratorul Dumitru Noane. "Pentru o activitate rentabila, complexul ar trebui sa functioneze ca un tot unitar. Dar trebuie intervenit cat mai repede.

Corpul M este acum in pericol de prabusire. Anul acesta trebuie neaparat restaurat, altfel se va surpa. Necesita imbunatatiri de la A la Z", sustine Noane.

Proiectul va fi unul de durata. "Anul acesta nu vom reusi sa vedem prima pereche trecand pragul casei medievale de casatorii, dar anul viitor, dupa postul Pastelui, va fi gata", puncteaza Marcel Bolos. "Si nu e vorba numai de forta de munca, ci si de complexitatea lucrarilor", mai spune directorul.

Casele rromilor, situate langa zidurile cetatii, sunt un impediment major pentru derularea lucrarilor. Deocamdata nu se stie noua locatie unde vor fi mutati. Un al doilea mare impediment este acela ca va fi nevoie de amenajarea unei parcari pentru nuntasi, parcare care are nevoie de mult spatiu.

Inca nu exista o imagine clara a modului in care se va desfasura activitatea, cum anume se vor oficia casatoriile, pe unde vor intra tinerii in cladire si alte detalii legate de procesul ceremonialului matrimonial. Exista mai multe idei in vizor, fiecare cu argumentatia sa.

Ar putea intra fie pe poarta dinspre Calea Clujului, fie pe poarta centrala. Proiectul fiind in faza incipienta, inca se mai fac calcule. Cat despre modul in care se celebrau nuntile in acea vreme, sunt foarte putine date. "Nu au fost prea multe casatorii in interiorul cetatii, exceptie facand cadrele militare", povesteste Noane.

"In secolele XIV-XVI, cand functiona Catedrala Gotica, fiind sediul Episcopiei Romano-Catolice, aici nu se celebrau nunti, decat daca erau personaje deosebite, de rang nobiliar. Dupa cucerirea cetatii de catre turci, cetatea a devenit pasalac, iar dupa cucerirea austriecilor a fost cazarma.

Nu este exclus faptul ca militarii sa-si fi celebrat casatoriile aici. Traditia este bine conservata, spre deosebire de cultele mai moderne. Acum suntem in faza de cercetare, pentru a studia modul in care erau imbracati mirii si ofiterul starii civile, cadrul ambiental, ritualurile de ceremonie.

Trebuie sa combinam perfect partea istorica a cetatii cu momentul trecerii unui prag din viata a doi oameni", mai spune Dumitru Noane.

Si, daca planurile se vor potrivi cu realizarile, oradenii vor avea la indemana, incepand din primavara lui 2007, cel mai rustic si original mod de a-si pune pirostiile, printre ruine.

Complex ceremonial

Corpul M al Cetatii, situat inspre poarta de est, fost corp de garda si grajduri in 1775-1777, va fi reabilitat si va servi ca sediu pentru casa de casatorii. Vor fi trei incaperi mari, dintre care una va fi folosita ca birou, o sala de oficiere a casatoriile si arhiva. Capacitatea salii de cununie va fi de 80-90 de persoane.

La subsolul cladirii s-ar putea amenaja doua spatii, in care, dupa cununia civila, mirii sa-si invite oaspetii la un pahar de vin. Insa, pe timpul verii, oficierea ceremoniilor se va face in aer liber in Bastionul Ciunt, care da inspre Calea Clujului.

In acest bastion se mai gasesc ramasite ale Palatului de vara, care dateaza din 1538, din timpul lui Gheorghe Rakoczy. "Vara, aici ar putea fi un cadru interesant pentru oficierea casatoriilor", spune administratorul Cetatii. "S-au gasit doar urme de fundatie ale palatului de vara.

A fost ras de artileria austriaca si turceasca. Sunt urme ca ar fi fost din lemn, ceea ce ar fi mai usor de reconstituit, si i-ar da si un aer aparte. Anul acesta se demareaza o serie de cercetari.

Din luna mai ar fi indicat sa se inceapa lucrarile, cercetarile arheologice, care ar putea scoate la iveala indicii specifice acestui palat de vara.

In paralel cu sapaturile arheologice, va trebui sa se insiste asupra cercetarilor documentare, de istorie si istoria artelor, ca sa putem aduna suficiente informatii pentru ca arhitectii sa poata reconstitui pe plansa acest palat.

Aceasta prima etapa, de cercetare, ar trebui sa tina din luna mai si pana in septembrie 2006, in functie de conditiile vremii. Astfel incat, in cursul lunii septembrie, sa putem licita proiectul pentru lucrarea propriu-zisa, care ar permite ca prin martie, anul viitor sa putem avea proiectul de amenajare", relateaza Noane.

Dar pentru ca perechile sa nu iasa din cetate doar cu jumatate de "contract", Primaria urmareste si construirea a doua biserici, una ortodoxa si una romano-catolica, unde sa-si oficieze si cununia religioasa. In acest fel, tinerii vor putea iesi pe poarta cetatii cu actele in regula.

"Intentionam si o legatura cu Episcopia Romano-Catolica, astfel ca perechile de aceasta religie sa poata oficia aici cununia religioasa", spune Noane. "Urmarim astfel posibilitatea de reabilitare a Catedralei Gotice, din vecinatatea corpului M.

In Bastionul Rosu, in stanga corpului M, prin aspectul intern ar putea fi o bisericuta ortodoxa veche. O vom restaura pentru cununia religioasa a perechilor de religie ortodoxa", sustine Dumitru Noane.

Corpul L, fosta cazemata, inchisoare si depozit este locul ideal pentru un restaurant medieval, prilej pentru ca acest complex matrimonial medieval sa capete amploare. Capacitatea lui va fi de 200-250 de persoane. Corpul H, fosta brutarie, va fi si el reabilitat,i tot in scopul sustinerii ceremonialului de casatorie.

Se vor reface cuptoarele, bucataria si intre cele doua corpuri se va face un restaurant pizzerie-patiserie.

Copii vor vinde flori

Proiectul a devenit unul foarte interesant si pentru conducerea centrului de copii cu dizabilitati "Casa minunata". Le-a placut ideea si s-au aratat foarte incantati. Copiii cu dizabilitati vor fi si ei introdusi in activitate. Vor putea vinde flori pentru nuntasi si vor colora atmosfera cu glasurile lor razlete.

Vor munci cu nerv pentru niste banuti cu care apoi vor putea sa-si cumpere dulciuri si jucarii numai pentru ei.

In corpul K, fosta cazarma a ofiterilor, se va face un centru artizanal cu ateliere mestesugaresti, in care isi vor gasi si micutii de la "Casa Minunata" un locsor in care sa vanda flori cateva ore pe zi.