Before
Dupa-amiaza de vineri, extrem de promitatoare: Giurgiu & staff-ul, veniti la Iasi sa lanseze „Legaturi bolnavicioase". Lume multa, imposibil de spus daca din pricina subiectului sau a lui Tudor. Chirila, de data aceasta. Ma strecor la balcon, fericita ca o simpla hirtiuta verde - „RADEF «RomaniaFilm» va invita sa luati parte…" - ma scuteste sa sterg podelele de praf.
Se cumpara floricele (reci) si cola. Soapte nerabdatoare, chicoteli. In sfirsit, se face intuneric.
During
Citisem cartea Ceciliei Stefanescu mai demult. Imi placuse (mi-ar fi placut si mai mult la 18 ani), simtisem fiorul de sensibilitate de dincolo de pagina scrisa. Cecilia imi confirmase intuitia, povestindu-mi mai apoi: „Ajunge sa citesti cartea ca sa iti dai seama ca legaturile nu sint bolnavicioase decit in ochii oamenilor care vor sa le vada asa.
Pe scurt, am vrut sa scriu o poveste despre dragoste. Daca dragostea e ca o boala, atunci asa sa fie!" Probabil ca si Tudor Giurgiu a vrut sa faca un film despre dragoste. Eu zic ca i-a iesit, altii ingina un „mda…", iar cei mai multi, probabil, n-au priceput nimic.
De la poezia cadrelor, decupate inteligent, pina la inocenta Ioanei Barbu si forta Mariei Popistasu, de la tulburatoarea coloana sonora (piesele au, surprinzator, copyright-ul la zi), pina la aburul de irealitate care planeaza asupra povestii - toate par „la locul lor".
Tot ce pare nefiresc e, de fapt, imposibil de inteles de cei care nu au simtit lucrurile si altfel decit le-a statornicit morala publica. Nu este, cu siguranta, un film genial. Dar ramine unul care - chiar si fara Puya, Tudor Chirila sau Mihaela Radulescu - merita aplauze si-un strop de meditatie.
Am iesit din cercul strimt al dramelor sociale, al sacoselor goale si-al miinilor intinse de cersetori pe strada, ne-am uitat patetismele post-comuniste si lozincile impotriva guvernelor foste sau viitoare. Chiar cu stingacie, pelicula lui Giurgiu reaseaza cinematografia acolo unde i-ar fi fost bine inca de mai demult: in suflet. Nu stiu daca cei care au fost vineri in sala vor fi de acord.
Poate numai cei care nu au aplaudat doar cuvintele care incep cu „p" si se termina cu „a". Poate cei care nu au venit doar ca sa faca poze cu liderul cool al Vamii Vechi. Poate cei care au vazut, prin camerele regizorului, dincolo de sinii lui Alex si drept in sufletul lui Kiki.
Cei care au purtat intiia oara cercei la Cinematograful Republica, cei care au scuipat cindva frunzele de tutun dintr-o tigara Carpati, cei care au cautat pina acum iubirea pretutindeni in jur.
After
Conferinta de presa. De fapt, cu putine exceptii, mai curind o „conferinta de public". Giurgiu e multumit ca a putut face un asemenea film cu un sfert dintr-un buget european si rasufla usurat ca nu a avut probleme cu Biserica, Maria e de acord ca „sexul e partea cea mai putin interesanta", Ioana pastreaza timiditatea de pe ecran, iar Catalina Murgea isi aprinde tigara de la tigara.
Tinerii spectatori uimesc cu dezinvoltura cu care isi enunta intrebarile. Toata lumea raspunde binevoitor. Chirila trage in sila de guma de mestecat si face baloane de plictiseala. Indraznesc sa ma mir a fapt divers ca filmul se incheie cu urmatoarea mentiune: „In amintirea bunicii mele Lila".
Chirila inalta bratele catre divinitate si imi imbujoreaza obrajii, considerindu-mi nedumerirea „de-a dreptul cretina". Celalalt Tudor imi explica rabdator ca bunica Lila l-a dus intiia oara la cinematograf. In ciuda dubiilor ridicate de Chirila, inteleg, ceea ce inseamna ca nu sint, totusi, intr-atit de cretina. Conferinta dureaza o ora.
Oamenii vor sa sarbatoreasca „vitalitatea culturala" a Iasului si succesul productiei intr-un club. Intre timp, aerul miroase a ploaie si imi aprind o tigara. Pina la urma, mie chiar mi-a placut filmul…
Cea mai „warm" premiera a filmului
„Top de top. Cea mai warm premiera a filmului. A venit si Catalina Murgea, pensionara din film, m-am bucurat mult ca a putut ajunge. Interes mare in urbe, se pare, Chirila are acolo multi fani. Sau fane. Am ajuns pe la 4.00 dupa-masa in oras, filmul incepea la 7.30. Vazut niste obiective importante din oras, including Iulius Mall, of course. Mincat prajitura buna la Pergola.
Ora 19.00, eram in hotel dupa o tequila in bar. Se aduna lumea in fata salii, pareau ca nu se mai opresc, veneau intruna. Salutat Irinele - Schrotter si Pacurariu. Sala mare, puhoi de oameni, 75% studenti sau chiar mai mici. S-a stat pe jos pentru ca nu prea erau scari. Nu mi-a venit sa cred. Sunet prost, din pacate, Iasul merita un lifting urgent la tehnica salilor.
La final am prezentat echipa, a fost incredibil, tone de aplauze, s-a stat mult pentru autografe, totul a fost peste asteptarile tuturor. Ni s-au facut poze cu toate telefoanele posibile, ne-am simtit ca si cum am fi lansat un blockbuster pe Broadway, nu un amarit de film romanesc. Ma repet: Iasul it’s very special si merita mai mult. Evenimente si viata culturala mai din plin.
Sesiune de intrebari si raspunsuri dupa film, cu presa si oameni din sala - la fel de intensa si misto. Mariei i s-au facut avansuri de catre o gagica din public. Viata bate filmul.
Terminat seara la un club (mult sub party-urile Cluj si Timisoara), am dormit trei ore, avion si gata! S-a schimbat topul publicului: Iasi peste Timisoara. Mai venim. Cu alt film. Poate". (Tudor Giurgiu’s blog)
