Liderii PSD Alba au iesit, ieri, din nou la rampa cu acuzatii dure la adresa prefectului Cosmin Covaciu, fost vicepresedinte al filialei PNL.

Intr-o declaratie adoptata in Biroul Permanent Judetean al organizatiei judetene a social-democratilor, condus de presedintele filialei, Ioan Rus, seful Prefecturii este acuzat ca a subordonat institutia pe care o conduce "intereselor politice liberale si ale aliatilor politici aflati la guvernare".

Lui Covaciu ii este reprosat faptul ca dupa patru luni de la atestarea in functie si de la depunerea juramantului, el actioneaza in continuare ca si cum ar fi membru PNL. "La cancelaria prefectului, domnul prefect nu a selectionat personalul prin concurs, ci l-a numit doar din randul membrilor PNL, partid din care si domnia sa a facut parte.

Activitatea principala a celor din cancelaria prefectului este de a se deplasa, pe banii contribuabililor, in comunele si orasele judetului, pentru a-i indemna pe unii primari, viceprimari sau consilieri locali de a se inscrie in PNL. Corpul de control al prefectului este folosit in continuare ca varf de lance pentru incercarea de racolare a primarilor si viceprimarilor PSD la PNL.

Sunt edificatoare in acest sens cazurile primarilor din comunele Unirea, Blandiana, Scarisoara sau Rosia Montana. Transparenta activitatii Prefecturii s-a putut observa si prin aceea ca toate posturile libere, scoase la concurs dupa numirea in functie a lui Cosmin Covaciu, au fost ocupate doar de persoane care sunt membre ale PNL. Consideram ca fiind grav si ilegal Ordinul nr.134/1 martie 2006, emis de domnul prefect, prin care a revocat ordinele nr. 394/2006 si nr. 396/2006, respectiv au fost desfiintate comisiile locale de fond funciar si s-au constituit colectivele tehnice de lucru ale Comisiei Judetene de Fond Funciar.

Ordinul respectiv a creat o stare de tensiune extrem de grava, prin incarcarea atributiilor consilierilor juridici, fiind atacat in contencios-administrativ de catre o parte dintre functionarii Prefecturii", se precizeaza in declaratia reprezentantilor PSD.

Incompatibili in viziunea PSD

In document apar si cateva exemple de presupuse incompatibilitati ale unor persoane care activeaza in administratia judeteana si in cea locala. Este vorba, in primul rand, despre secretarul cancelariei prefectului Covaciu, Dumitru Fulea, presedintele PNL Sebes. Acesta este si consilier local, situatie care, in opinia reprezentantilor PSD, contravine Legii nr. 161/2003.

Alte cazuri de "incompatibilitati", neluate in seama de Covaciu, ar fi, potrivit liderilor social-democrati, primarul din comuna Radesti, Aurel Lazar, care este si medic de familie; consilierii locali din Rosia Montana - Eugen Furdui (PD), Blajan Marcu (PD) si Constantin David (PC), care pana in aprilie 2006 au fost administratorii unei societati comerciale; respectiv consilierii locali din

Abrud - Alexandru Cioara (PNL), Florin Leah (PD) si Ioan Scrob (PD), ale caror firme ar fi incheiat contracte de prestari servicii sau de executare cu Primaria Abrud.