Prefectul de Alba, fostul vicepresedinte al organizatiei judetene a PNL, Cosmin Covaciu, vrea sa intre pe "usa din dos" in programul Targului National de Turism Rural, ce se va desfasura in statiunea Albac din Muntii Apuseni in perioada 26-28 mai.

Manifestarea este organizata de Consiliul Judetean, institutie condusa de Ion Dumitrel (presedinte executiv al filialei PD Ð n.r.), si de Autoritatea Nationala pentru Turism (ANT).

Intre Covaciu si Dumitrel exista un "razboi" de mai multa vreme, care se rasfrange si asupra colaborarii dintre cele doua institutii si care se suprapune peste scandalurile politice dintre liberali si democrati. Astfel, atunci cand Prefectura organizeaza o manifestare, Consiliul Judetean nu este implicat in derularea evenimentului. Situatia este similara si atunci cand organizatorul principal este CJ.

Covaciu vrea, insa, sa se implice in Targul de Turism de la Albac prin intermediul Autoritatii Nationale pentru Turism. Cel putin asa a lasat se inteleaga prin comunicatul de presa facut public, ieri, de Prefectura. In document este mentionat ca prefectul a considerat oportuna organizarea unui workshop pe tema turismului montan, cu concursul ANT.

In urma discutiilor ar urma sa fie stabilite directiile prioritare pentru toate judetele din zona Muntilor Apuseni, respectiv Alba, Arad, Bihor, Cluj si Hunedoara, si ar urma sa fie puse bazele unui plan de actiune comun pentru dezvoltarea turismului.

"In acest context, prefectul Cosmin Covaciu a lansat invitatia ca, in cadrul workshop-ului sa se prezinte proiectele de dezvoltare turistica, ce au fost elaborate pentru arealul Apusenilor.

Unul din obiectivele prioritare in organizarea acestui eveniment o constituie finalizarea workshop-ului cu un document comun al consiliilor judetene si prefecturilor din Alba, Arad, Bihor, Cluj si Hunedoara", se mai precizeaza in documentul Prefecturii.