Vicepremierul George Copos a anuntat ieri ca isi va inainta demisia din functia de vicepremier, motivand nemultumiri legate de noul Cod Fiscal. Adevarata cauza ar putea fi insa cu totul alta: vicepremierul se afla de ceva timp in atentia procurorilor anticoruptie pentru implicarea sa in dosarul “Loteria”.

George Copos a anuntat astazi ca isi va scrie demisia din functia de vicepremier. Motivul invocat este nemultumirea legata de proiectul noului Cod Fiscal si nicidecum problemele pe care Copos le are cu Justitia.

In acelasi context, presedintele Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a anuntat recent ca, in cadrul noii structuri preconizate a Guvernului, este dispus sa renunte la postul de vicepremier. George Copos a afirmat ca va da presei un comunicat prin care expune de ce nu este de acord cu anumite prevederi ale Codului Fiscal propus de ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu, si aprobat de Guvern.

Vicepremierul si-a exprimat si ingrijorarea legata de taxele care se vor aplica pentru microintreprinderi.

Deputatul PC Cluj Petru Calian considera gestul lui George Copos drept unul firesc in conditiile date. “E o decizie unilaterala, fireasca, luata de el in mod personal. Sper, totusi, ca justitia sa dovedeasca nevinovatia lui George Copos. Motivul invocat, nemultumirea legata de Codul Fiscal, este unul intemeiat.

Nu comentez decizia, dar poate ca si-a pus amprenta si hartuiala legata de anchetare”, a afirmat deputatul clujean.

Deputatul PD Cluj Daniel Buda nu crede ca motivul invocat de Copos este real: “Eu stiam ca domnul Copos are probleme de natura penala, nu din cauza Codului Fiscal. E o decizie care ii apartine, iar motive pot fi multiple. E greu de zis care e adevaratul motiv. Oricum, pentru nemultumirea legata de Codul Fiscal are cu ce sa lupte legislativ.

Dar e o decizie potrivita, mai ales din punctul de vedere al suspiciunilor de natura penala”, a incheiat deputatul clujean.

George Copos a fost numit vicepremier la formarea cabinetului Tariceanu. Membru al Partidului Conservator, George Copos este unul din demnitarii care are probleme cu justitia. Averea lui este evaluata la aproximativ 240 de milioane de euro, fiind cel mai bogat membru al cabinetului Tariceanu.

A fost primul care a renuntat la administrarea afacerilor sale si a desemnat o firma de consultanta financiara care sa se ocupe de management in locul sau. In ianuarie anul acesta, procurorii anticoruptie au declansat urmarirea penala impotriva sa in dosarul “Loteria”, in care George Copos este cercetat pentru evaziune fiscala.

La scurt timp dupa ce a inceput investigatia, Copos a renuntat la toate functiile din partidul Conservator, dar nu si la cea de vicepremier. La vremea respectiva Copos sustinea ca ar putea lua o decizie in acest sens dupa ce Justitia se va fi pronuntat in privinta eventualei sale vinovatii.