Titus Moldovan, preotul paroh al bisericii “Schimbarea la Fata” de pe Bd. Eroilor din Cluj Napoca, a facut obiectul mai multor dezvaluiri in paginile cotidianului nostru cu privire la unele afaceri imobiliare strans legate de institutiile si activitatea cultului ortodox clujean. Parintele revine in atentie de aceasta data cu legaturile sale interconfesionale de natura imobiliara.

In vederea intalnirii ecumenice a bisericilor europene care va avea loc in 2007 la Sibiu, fostul protopop Titus Moldovan s-a aliat “comercial” cu musulmanii pentru a se reintregi spiritual. Acesta i-a inchiriat iordanianului Ahmed Baniani o cladire care apartine Episcopiei Ortodoxe la un pret de nimic.

Este posibil ca in spatele acestei chirii modice sa se ascunda unele interese mai mult de natura personala decat de casta bisericeasca.

Surse confidentiale ne-au dezvaluit faptul ca initial s-a organizat o licitatie “intre patru ochi” chiar in incinta bisericii pe care o pastoreste Titus Moldovan. In urma acestei licitatii, Baniani a fost declarat “castigator” contra sumei de 50.000 de USD. Numai ca unii clerici din Arhiepiscopie au fost scandalizati de afacerea lui Titus Moldovan.

Chiar daca, la acea data, Titus Moldovan era protopop, “intelegerea” cu iordanianul a cazut pentru ca neregulile afacerii erau prea vizibile. La ora actuala, in subsolul cladirii functioneaza Pizzeria Speed si barul Alcatraz, afaceri patronate de Baniani, care a inchiriat spatiile de la Arhiepiscopie prin intermediul lui Moldovan.

In consecinta, Titus Moldovan i-a inchiriat iordanianului Ahmed Baniani cladirea de pe strada Napoca nr. 6-8 la un pret derizoriu de 7,80 euro/mp. Astfel, pentru suprafata de 443 mp care se afla intr-o zona ultracentrala de maxim interes din Cluj Napoca, Titus Moldovan primeste o suma derizorie de 3.445 euro/luna.

Contactat de catre reporterii “Buna ziua, Ardeal”, Titus Moldovan declara ca: “Ar trebui sa-mi chem si eu avocatul pentru a discuta mai pe indelete. Nu cunosc care este pretul exact al acestei inchirieri pentru ca avem juristi si avocati care se ocupa de aceste chestiuni dar cred ca este pretul pietei. Contractul este facut pe o perioada de 5 ani, iar acum se apropie de sfarsit. Nu stiu daca vom mai prelungi aceasta inchiriere”.

“Popii au conturi in banca”

La un calcul sumar s-ar putea observa ca sumele care sunt investite in construirea bisericii ortodoxe de pe Bd. Eroilor ar putea intrece in scurt timp investitiile de pe urma carora s-ar putea ridica un nou parc industrial in periferiile Clujului. Mai exista suspiciunea ca suma de 10 miliarde de lei provenita prin ordonanta de Guvern nr.516/2004 a “epocii Nastase” sa fi fost o “ungere” a preotului Titus Moldovan. Cand venea vorba de alegeri, guvernarea Nastase nu s-a incurcat niciodata in conturi firave.

Autoritatile pesediste, in special tandemul Ioan Rus-Adrian Nastase, sperau ca preotul Moldovan sa-si indrume turma de credinciosi spre doctrina social-democrata pentru ca PSD-ul sa castige alegerile din 2004. Tot in acest scop, Adrian Nastase a facut si o “vizita de lucru”, in acea perioada, pentru a observa cum decurg recrutarile la nivelul enoriasilor clujeni.

Nici “regimul funariot” nu s-a dat la o parte in a contribui la aceasta investitie de “preacuviosenie politica”. Speranta care se infiripa in inimile tuturor candidatilor in cursa electorala din 2004 le-a dat acestora aripi la bugetele care s-au revarsat in visteria Episcopiei. Bugete din care unii spun ca s-ar fi inaltat si vila parintelui.

In plus, Titus Moldovan a dispus construirea unor apartamente chiar in incinta bisericii.

Aceste apartamente au fost deja inchiriate unei firme de turism si unei florarii. Probabil Titus Moldovan spera la contracte avantajoase de barter in urma carora sa viziteze plaiuri mai insorite.

Acelasi Titus Moldovan a refuzat receptionarea geamurilor termopan pentru biserica, pana ce vila pe care o ocupa intr-una din cele mai selecte zone ale Clujului - cartierul Andrei Muresanu - nu va beneficia de termopane din aceeasi sursa: rezerva bugetara.

Venit din Bistrita-Nasaud misterioasele cai ale Domnului il promoveaza pe Titus Moldovan care ajunge nu doar paroh al bisericii “Schimbarea la fata”, dar si protopop. In trecut, drept credinciosul Titus Moldovan a depus banii parohiei sale in conturile Bancii Albina, dar fara ajutor divin, banca a dat faliment iar Titus Moldovan a pierdut banii enoriasilor sai.

Titus Moldovan nu s-a dat batut si a continuat sa caute o investitie pentru a fructifica banii parohiei pe care o conduce. Astfel, preotul Moldovan a descoperit afacerile imobiliare! O alta indeletnicire pe care Titus Moldovan ar putea-o enumera in preasfantul sau curriculum este editarea cartilor si CD-urilor arhiepiscopului Bartolomeu Anania.

Unii dintre clericii ortodocsi sustin ca acesta ar fi un motiv destul de plauzibil pentru ca Anania sa inchida ingaduitor din ochi la sfintele salturi financiare pe care Titus Moldovan le face in jurul “pungii episcopale”.

In replica la acuzatiile pe care reporterii BZA i le-au adus la cunostinta, Titus Moldovan a mai declarat ca: “Ar fi timpul sa se scrie despre lucruri mai bune! Noi dorim transparenta!”