Alexandru Rusu, un reghinean in varsta de 90 de ani, este unul din cei care au avut ghinionul sa fie printre cei care au fost nevoiti in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial sa paraseasca Ardealul. Nascut la Bala, Alexandru Rusu a fost pedagog in 1940 la Scoala Normala din Targu Mures.
In momentul in care Ardealul a fost cedat Ungariei, Alexandru Rusu si-a primit meritele financiare de la locul de munca pentru lunile august si septembrie, apoi in timpul unei vizite la Targu Mures, s-a intalnit cu cativa fosti colegi, prilej bun de a mai povesti despre perioada tumultuoasa de atunci "ne plimbam prin centrul orasului cand un grup de soldati maghiari luau placheta lui Eminescu de la Calul Balan, un restaurant de atunci de pe Calarasi". Indignati, cei trei au privit indelung gestul soldatilor, dar nu au facut nici un comentariu referitor la acest lucru, "cel putin nu cu voce tare".
Alexandru Rusu impreuna cu prietenii sai si-au continuat drumul spre casa, dar, "cand am ajuns langa Catedrala, soldatii au venit la noi si ne-au dus la Politie, unde am fost verificati si urcati intr-o masina, care se indrepta catre Ungheni, unde era granita conform Dictatului de la Viena". Fara a sti incotro se indreapta, Alexandru Rusu isi astepta sentinta.
Refugiat in Romania
In momentul in care au fost trimisi dincolo de granita, viata celor trei a luat o turnura total diferita fata de ceea ce insemna viata lor de pana atunci. Aveau acum statutul de refugiat in Romania. Increzator, Alexandru Rusu s-a indreptat spre Blaj, unde avea persoane de incredere. "M-am indreptat spre Blaj, unde era un profesor care m-a adapostit si m-a ajutat foarte mult".
La Blaj, Alexandru Rusu a inceput sa-si reface viata. "In 5 noiembrie am fost numit invatator suplinitor la scoala din Blaj". Dar nu putea da cu piciorul vechiului post de pedagog, motiv pentru care a plecat la Bucuresti pentru a se interesa de soarta lui.
Ajuns in capitala, Alexandru Rusu a fost pe la Casa Refugiatilor, unde "mi-au dat trei metri de stofa pentru haine si alte maruntisuri, ata, nasturi, cum se dadeau celor fara adapost". De la Casa Refugiatilor, Alexandru Rusu s-a indreptat catre Minister, de unde a primit o nota catre scoala Normala din Deda "cum ca voi fi numit pedagog acolo".
Numirea a primit-o doar in 13 martie 1941, iar la Deda a stat pana in 31 mai 1941.
Refugiat fara drepturi
In timpul razboiului, Alexandru Rusu a luptat pe frontul roman timp de 11 luni, din 12 februarie 1942 pana in ianuarie 1943. In urma adoptarii Legii 189/2000, privind drepturile refugiatilor, Alexandru Rusu a inaintat un dosar la Casa de Pensii, "in care am anexat o adeverinta cum ca am fost invatator la Blaj si pedagog la scoala Normala din Deda, pentru a mi se acorda statutul de refugiat".
Raspunsul nu a fost unul favorabil, Alexandru Rusu fiind nevoit sa faca o contestatie la Curtea de Apel Targu Mures. Sentinta pe care judecatorul Tilea a dat-o ofera statutul de refugiat in perioada 5 noiembrie 1940 - 6 martie 1945, iar lunile in care a fost pe front nu intra in acest timp, deoarece judecatorul Tilea considera ca "nu am fost persecutat etnic pe front".
Acum, Alexandru Rusu nu isi doreste altceva decat recunoasterea drepturilor care i se cuvin pentru intreaga perioada care sa include si cele 11 luni de lupta pe front.
La cei 90 de ani ai sai, Alexandru Rusu nu regreta eforturile depuse in toti acesti ani, dar considera ca a fost nedreptatit atat el cat si colegii lui de front.
