O serie de sapaturi efectuate in spatele magazinului Central din Cluj-Napoca, pentru extinderea cladirii, au scos la iveala fragmente de ceramica, oase de animale si ruine romane.

O echipa condusa de istoricul si arheologul Alexandru Diaconescu, conferentiar universitar la Catedra de Istorie Antica si Arheologie din cadrul Universitatii “Babes-Bolyai”, are la dispozitie o luna pentru a evalua obiectele gasite. Cercetarile vor fi publicate pe un site. In premiera in Romania, echipa invita presa clujeana sa asiste la lucrari.

Sapaturile ce aveau ca scop extinderea magazinului Central din Cluj-Napoca au scos la iveala ramasite ale orasului roman Napoca. Specialistii din cadrul Universitatii “Babes-Bolyai” sunt dinparere ca vestigiile marcheaza limita de rasarit a localitatii romane. “Noi am intrat peste cei care au vrut sa inceapa sapaturile, deoarece banuiam ca ar fi oras roman.

Si fiind centru istoric de la Prefectura si pana la Primarie, totul trebuie sapat”, a declarat arheologul Cristian Matos, membru in echipa de cercetare.

Echipa formata din studenti si condusa de istoricul si arheologul Alexandru Diaconescu, conferentiar universitar la Catedra de Istorie Antica si Arheologie din cadrul Universitatii “Babes-Bolyai”, a descoperit vestigii importante: “Dupa o saptamana de sapaturi am gasit fragmente de ceramica moderna si de prin secolele V si VI si daramaturi din ziduri romane.

Credem ca este limita rasariteana a orasului roman Napoca. Celelalte delimitari le avem pentru a ne face o idee asupra felului in care arata si in care era construit orasul. Ceea ce regretam mai mult este faptul ca atunci cand s-a construit magazinul nu s-au facut sapaturi preventive. Prin urmare, o mare parte dintre informatii s-au pierdut atunci.

Noi am gasit chiar urme de excavator, care au ras straturile medievale”, a declarat coordonatorul lucrarilor Alexandru Diaconescu. O alta descoperire importanta a echipei conduse de arheologul Alexandru Diaconescu se refera la oase de animale. “Foarte important este faptul ca peste daramatura romana am descoperit oase de animale.

Se pare ca cei care au locuit in aceasta zona, pentru ca este vorba de mai multe case, au mancat foarte multa carne de pui”, a adaugat glumet conferentiarul. Pentru evaluarea vestigiilor descoperite in spatele magazinului Central, echipa are la dispozitie o luna, dupa care va da un raspuns reprezentantilor unitatii.

“Avem un contract de o luna de zile cu magazinul, timp in care vom evalua ramasitele. Vom sapa toata parcarea, pentru ca trebuie sa stim daca e nevoie sau nu de conservarea locului. Apoi vom inainta o propunere Comisiei Nationale de la Bucuresti, care stabileste descarcarea de sarcina.

Intre timp, materialele arheologice gasite vor fi depuse la Muzeul National de Istorie a Transilvaniei”, a mai spus Diaconescu.

Site oficial al sapaturilor

Sapaturile urmeaza sa fie filmate si postate ulterior pe un site special creat in acest scop, care va fi reactualizat ori de cate ori se va face o descoperire semnificativa. “Toate inregistrarile vor fi puse pe un site, iar informatiile vor fi accesibile publicului larg”, a promis istoricul.

In acelasi context, echipa lanseaza o provocare presei clujene, ce reprezinta o premiera in Romania, de a lua parte la lucrarile care se vor derula in cadrul acestui proiect.