Scandal de la sampanie

Omorul s-a intimplat sub ochii bodyguarzilor clubului, care i-au scos pe mai multi tineri afara din Obsession, cu putin timp inainte, deoarece incepusera sa se certe.

Martorii spun ca victima, Calin Alexandru Gordea, din Zalau, student la Facultatea de Stiinte Economice, isi sarbatorea ziua de nastere impreuna cu prietenii, iar un strop de sampanie ajuns din greseala in ochii altui tinar, dintr-un alt grup de petrecareti, a iscat o incaierare. Bodyguarzii i-au scos pe toti afara, iar cearta, urmata de pumni, a continuat in fata clubului.

Intimplarea a facut ca primarul Emil Boc sa se afle in zona in momentul in care victima era cazuta jos. Tinarul s-a lovit mortal in zona capului de asfaltul trotuarului, dupa ce fusese lovit de un alt tinar, cel indignat pentru ca fusese stropit cu sampanie.

Emil Boc a resuscitat victima

„Am mers pe strada Republicii sa vad cum stau lucrarile de reabilitare a drumului. Am vazut lume multa si pe tinarul cazut jos. La 2.06, am chemat Ambulanta, dupa care am incercat sa-l resuscitez. Un student la Medicina mi-a spus sa-l las pe el, ca se pricepe mai bine“, ne-a declarat primarul Clujului.

„Este inadmisibil, pur si simplu bodyguarzii clubului i-au invitat pe tineri la violenta, neintervenind“, a mai mentionat acesta. Victima a fost resuscitata aproximativ 45 de minute de medicii de la Ambulanta, insa fara sorti de izbinda.

„Bodyguarzi iresponsabili“

Patronul clubului Obsession, Istvan Lang, a mentionat ca nu era in competenta angajatilor lui sa intervina. „Perimetrul pentru care sint raspunzatori se limiteaza la interior si la intrarea din club“, a mai declarat acesta.

In replica, seful Inspectoratului de Politie Judetean (IPJ) Cluj, comisarul Ioan Pacurar, crede ca era de datoria lor morala sa intervina in vreun fel, pentru a aplana conflictul si a evita tragedia produsa.

Purtatorul de cuvint al Parchetului de pe linga Tribunalul Cluj, judecatoarea Violeta Treistaru, a declarat ca in acest moment se audiaza martorii, urmind sa se stabileasca ce incadrare juridica se va aplica, respectiv lovitura cauzatoare de moarte sau incaierare.

Aceasta a mai precizat ca, deocamdata, nu se cunoaste identitatea faptasului.

Hotarire de CL pentru bodyguarzi

Primarul Emil Boc a declarat ca, in urma intimplarii nefericite la care a participat personal, va face o propunere in sedinta de Consiliu Local (CL) ca oamenii de ordine din cluburi si discoteci sa fie raspunzatori in cazul unui scandal pe un perimetru de 250 de metri in fata locatiilor respective.

„Voi solicita o hotarire CL privind acest fapt, nu se mai poate asa“, a spus, vadit afectat, primarul.