Peste 50 de copii au fost abandonati de la inceputul acestui an in Spitalul Municipal, in doar 30 de cazuri reusindu-se reintegrarea acestora in familiile din care provin, restul intrand in sistemul de protectie al copilului.

Cea mai mare rata a abandonului s-a inregistrat la sectia de neonatologie, iar principalele cauze sunt situatia socio-economica a mamelor, multe foarte tinere si cu un nivel redus de scolarizare.

In crestere

Fenomenul abandonului a luat amploare in municipiul Medias, de la inceputul acestui an peste 50 de copii fiind parasiti de mame in spital. In 20 dintre cazuri, nu s-a reusit reintegrarea lor in familiile din care provin, astfel ca acestia au intrat in sistemul de protectie al copilului. ’’In general mamele provin din medii paupere, mame foarte sarace, rejectate de propriile familii.

O alta cauza este si nivelul redus de scolarizare al mamei ’’ explica Valeria Guliman, asistent social in cadrul Spitalului Municipal Medias.

Accent pe prevenire

La nivelul Spitalului Municipal Medias se lucreaza foarte mult pe prevenirea abandonului. Echipa medicala de la sectiile de neonatologie si pediatrie, alaturi de asistentul social, face eforturi pentru a le convinge pe mame ca nu trebuie sa isi abandoneze copiii. ’’Inca de la internare, sunt citite semnele date de gravide.

De exemplu o persoana care se interneaza si nu are un act de identitate, sau nu este insotita de cineva din familie, pentru asistentele medicale ridica semne de intrebare ca ar putea fi o potentiala mama care sa isi abandoneze copilul. Atunci automat anunta asistentul social, iar mama intra intr-un program de consiliere’’ mai spune Valeria Guliman.

Cifre ingrijoratoare

In 2005, 54 de copii au fost abandonati la Spitalul Medias. Anul acesta, numarul copiilor ’’uitati’’ de mame in spital a depasit deja cifra de 50.