Sibiu, micul Las Vegas

de Stefan Dobre     Ziarul de Sibiu
Miercuri, 10 ianuarie 2007, 0:00

Pariuri sportive, banalul 6 din 49 si cateva pokere mecanice. Aceasta este oferta Sibiului in ceea ce priveste norocul sibienilor sau al turistilor De la un simplu bilet in valoare de cativa lei, pana la mize de cateva zeci de milioane, toate ti-ar putea schimba in numai o zi. Doar ca nu prea ai unde.



Totusi, daca ai visat ceva frumos, ai bani de cheltuit sau pur si simplu te crezi norocos sansele sa-si masori puterile cu destinul sunt limitate. De ani buni, oferta in bransa se limiteaza la 6 din 49, pariuri sportive si pokere mecanice.



Apolzanul norocos



De anul nou, Loteria Romana a avut o extragere speciala la 6 din 49. Nebunie mare la toate agentiile, pentru ca intr-un sfarsit marele premiu, in valoare de 3,1 milioane de euro sa se reporteze. Judetul Sibiu a avut insa un castigator, un mare norocos din Apoldu de Sus, care a bagat in buzunar un miliard si sase sute de milioane de lei vechi.



El a avut nu mai putin de doua castiguri la categoria a II-a si 42 de castiguri la categoria a III-a, toate pe un singur bilet. Cinci numere castigatoare jucate in sistem cap de pod. Noroc chior? Merita incercat! Cea mai simpla varianta, care presupune alegerea a doar sase numere pe un bilet costa patru lei noi.



Odata cu complexitatea variantelor creste si pretul biletului, ajungand pana la cateva milioane. Saptamana trecuta, la agentia loto de pe strada Nicolae Balcescu un sibian a avut un bilet de sase milioane, imi spune vanzatoarea.



Fum de tigara si multi bani



Pana la extragerea de duminica mai e ceva timp si norocul nu mai poate astepta. Pe strada Tribunei exista un local destinat doar jocurilor de noroc. Principala atractie aici e ruleta. Cat de atractiva este ea pentru sibieni se poate vedea inca de la primele ore ale zilei, cand cu greu iti gasesti un loc la masa. Nu vreau sa imi imaginez ce e acolo pe timp de noapte.



De fapt, odata intrat acolo nici nu mai stii daca e noapte sau zi. Lumina foarte slaba, mult fum de tigara, o groaza de fete dubioase, geci de piele si multi, multi bani. Ruleta e genul de aparat la care riscul e cuvantul de ordine si in functie de asta, in cateva minute buzunarul ti se poate umple sau flutura in vant.



Din pacate, in conditiile in care nu exista paza sau protectie, e greu de crezut ca cineva poate pleca cu bani de acolo.



Sportul norocos



Rapperswil, Langnau sau Davas. Daca vreunul din cuvintele acestea va spun ceva inseamna ca sunteti un specialist al pariurilor sportive. Toate sunt echipe de hochei din campionatul Elvetiei, se poate paria oricat pe ele si de forma pe care o au jucatorii lor poate depinde cursul vietii dumneavoastra.



Cand e vorba de pariuri sportive, nu prea conteaza sportul, ci cat de bine cunosti echipa pe care esti gata sa mizezi. Fotbal, hochei, tenis, handbal, baschet, dar si sporturi mai putin cunoscute, cum sunt sariturile cu schiurile acum, ca tot suntem in sezonul rece, toate pot aduce multi bani. Cand sunt meciuri in Champions League sau in UEFA cu greu fac fata casele de pariuri.



Cele mai mari castiguri sunt in jur de o suta de milioane. Cel mai mic pariu este de 2,3 lei noi si pe el se pot pune de la un singur meci pana la 32 de partide. Noroc sa ai si jucatorii sa fie in forma. Pana la ora meciului, mai este insa de asteptat. Oare pleaca Dica de la Steaua si cat de grav s-a accidentat Andrey? Nu de alta, dar incep antrenamentele si se apropie meciurile din UEFA.



Poti intra in bransa



Daca vreti sa va apucati de o investitie in jocuri de noroc, nimic mai simplu. Exista chiar si site-uri care te indruma, pas cu pas, cum sa-si schimbi meseria si sa ajungi patron de cazinou. La www.jocurinoroc.ro puteti gasi o astfel de sansa. Tot internetul iti da solutia cum sa le „spargi” casa casinourilor.



"Calculul probabilitatilor si diverse legi si teorii ale numerelor, precum si inventivitatea jucatorilor profesionisti au dus la imaginarea unor sisteme geometrice, algebrice, aritmetice, de la cele mai simple la cele mai complicate.



Aplicate corect, intr-un moment sau altul al jocului, unele dintre aceste sisteme duc la castiguri rapide, sigure si consistente”, se spune pe un site in domeniu. Si pentru ca nimic nu este numai roz, la Monte Carlo, Casinoul are o scara ce duce spre mare, denumita „scara sinucigasilor”.
























38 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi