Societatea clujeana de bauturi alcoolice “Prodvinalco” SA se pregateste sa urmeze trendul stabilit de celelalte foste fabrici ale orasului, respectiv sa valorifice potentialul imobiliar al unora dintre activele pe care le detine.

La Adunarea Generala a Actionarilor, programata pentru 12 -13 martie, Consiliul de Administratie a pregatit pe ordinea de zi propunerea de divizare a companiei, un prim pas formal necesar pentru a putea demara o noua directie de afacere, cea imobiliara.

Consilierul juridic al “Prodvinalco”, Ovidiu Turdean, a spus ca masura vizeaza “separarea activelor productive de cele care nu sunt folosite in activitatea de productie efectiva a societatii”.

Daca actionarii vor aproba propunerea, executivul companiei “va face demersurile necesare pentru infiintarea unei noi societati, in cadrul careia sa fie respectat algoritmul actionariatului din actuala societate pe actiuni”.

Turdean a mai spus ca activele care vor intra in discutie la AGA ar putea fi valorificate de catre actionari in plan imobiliar, “in acelasi sens in care fabrici precum «Feleacul», «Flacara» sau «Farmec» au eficientizat activele pe care le detineau in intravilanul municipiului Cluj-Napoca”.

Reprezentantul “Prodvinalco” a explicat ca “lista completa si exacta a acestora va fi elaborata dupa aprobarea de principiu a actionarilor, pe baza unui raport de evaluare a activelor”.

Turdean a afirmat, insa, ca din aceasta discutie nu fac parte cladirile pe care societatea le detine in Gherla si in comuna clujeana Baciu, unde sunt situate spatiile de productie ale “Prodvinalco”.

“Activele din Gherla nu sunt ale societatii «Prodvinalco» SA, ci dintr-o alta, detinuta in proportie de 100 la suta de prima. Daca propunerea noastra trece, vom lua in discutie si reunirea activelor de productie intr-un singur antrepozit fiscal”, a mai spus Turdean.

Compania face parte din categoria firmelor nelistate la Bursa de Valori Bucuresti, avand un actionariat format din circa 30.000 de actionari cu structura variabila, insa, dupa cum a recunoscut si consilierul juridic, “in jur de 20 de actionari detin peste 50 la suta din actiuni”.

Istoria “Prodvinalco”

Societatea clujeana este specializata in fabricarea bauturilor (alcoolice distilate, vin, nedistilate, nealcoolice), a comertului cu bauturi, precum si in fabricarea de produse de panificatie si patiserie. Istoria societatii incepe din 1932, prin infiintarea unui depozit MAT. In 1951 a luat fiinta Intreprinderea de Vin si Bauturi Alcoolice “Vinalcool” Cluj.

In 1985 si-a schimbat denumirea in Intreprinderea de Vinificatie si produse spirtoase. In 1990 a fost constituita SC “Prodvinalco” SA.

Fabricile-fanion ale comunismului au devenit “perle imobiliare” in capitalism

Toate fostele intreprinderi din Cluj-Napoca au adoptat, mai mult sau mai putin, aceeasi strategie cu cea pe care o doreste Consiliul de Administratie al “Prodvinalco”.

Unele, cum este cazul fostei fabrici de dulciuri “Feleacul” - au fost relocalizate, pentru a face loc unui hotel de 5 stele, “Opera Plaza”, in locul sediului administrativ, si a unui proiect imobiliar mixt in amplasametul fostei unitati de productie.

Altele, cum este “Farmec”, au valorificat “in site” active de care s-au putut dispensa in procesul de productie si au reconvertit functional unele zone ale fabricii, in spatii de inchiriat. O a treia categorie este a proprietarilor fostelor fabrici, care au vandut activele si le-au inlocuit cu investitii in retail - de genul unor hipermarket-uri.