Un copil de 13 ani, care cantareste numai opt kilograme si are o inaltime de aproximativ 35 de centimetri, a fost descoperit de politistii deveni intr-o maghernita situata la marginea municipiului Deva, langa groapa de gunoi a orasului.

Parintii copilului nu au nici o sursa de venit si mai au inca patru copii in intretinere. Ieri, baiatul a fost luat de paramedici si transportat cu o Ambulanta la Spitalul Judetean Deva, unde i se vor face investigatii medicale amanuntite.

Grav bolnav

Socanta descoperire a fost facuta de o echipa de politisti care efectua o razie in acea zona. "Cand am ajuns aici copilul era incuiat in casa, iar parintii erau plecati pe halda de gunoi. Am solicitat ajutorul specialistilor din cadrul Directiei pentru Protectia Copilului care vor lua masurile necesare", a declarat agentul sef principal al Serviciului de Ordine Publica Deva, Liviu Herci.

Mama baiatului, Lina Micu, in varsta de 34 de ani, sustine ca a avut grija de copil: "Am fost cu el la un medic din Deva, care mi-a spus ca are un handicap de gradul I, spasmofilie si, pe langa acestea, nu aude, nu vede si nici nu poate vorbi. Eu i-am dat de mancare in fiecare zi, dar el nu creste. Nu am mai avut bani sa ma duc cu el la tratament si nici statul nu m-a ajutat cu nimic".

Mama copilului sustine ca fiul ei, Petrisor Almaciu, e hranit cu mamaliga si ceapa, asa cum mananca toata familia. Femeia recunoaste ca sunt zile cand ii schimba copilului meniul, dar spune ca nu reuseste sa-i asigure o alimentatie normala, in fiecare zi. "Pe noi nu ne ajuta nimeni.

Am fost la doctori si de fiecare data ne-au spus ca nu pot face nimic pentru ca nu avem domiciliul in judetul Hunedoara. Ne-am dus apoi si la Primarie, dar cei de acolo ne-au spus ca nu pot sa ne faca buletine de Deva, deoarece baraca in care locuim nu este inregistrata", a mai spus Mica Lina.

In maghernita de 25 de metri patrati, aflata in apropierea gropii de gunoi a orasului, locuiesc alaturi de familia lui Petrisor, alte 15 persoane. Mizeria in care traiesc este de nedescris, iar mirosurile pestilentiale amestecate cu maldarele de gunoaie care imprejmuiesc locuinta creeaza o atmosfera de cosmar, greu de imaginat.

Copilul a fost dus la Spital

Sosit la fata locului, inspectorul principal al Serviciului de Abuz si Trafic de Copii, Alida Fetica, a declarat ca, in acest moment, nu pot fi luate masurile necesare deoarece parintii baiatului nu au acte din care sa rezulte ca locuiesc in judetul Hunedoara.

"Am chemat o Ambulanta care l-a transportat pe baiat, impreuna cu mama sa, la Spitalul Judetean Deva, unde i se vor face investigatii medicale amanuntite. Urmeaza sa rezolvam situatia locativa a parintilor si sa stabilim daca baiatul va mai ramane sau nu in grija acestora", a declarat Alida Fetica.

Mama lui Petrisor sustine, insa, cu tarie ca, indiferent de ceea ce se va intampla ea nu va lasa pe nimeni sa-i ia copilul. "Poate sa vina de la Bucuresti, de la Procuratura, de oriunde, eu nu-i voi lasa sa-mi ia copilul. Daca vor sa ne ajute cu ceva, bine, daca nu, sa ne lase in pace", a concluzionat Mica Lina.