Potrivit Hotararii de Guvern 448/ 2005, pana la finele anului trecut, autoritatile locale din orasele cu peste 100.000 de locuitori erau obligate sa infiinteze un centru de colectare a deseurilor de echipamente electrice si electronice, conform angajamentelor asumate de Romania pentru integrarea in uniunea Europeana.

Primaria Ploiesti a intrat in legalitate abia la inceputul acestei saptamani, cand a inaugurat cu mare fast un centru de colectare intr-un punct termic dezafectat si plin de igrasie situat in cartierul Muzicanti. La o zi dupa inaugurare, ploiestenii care au venit sa aduca electrocasnicele vechi la depozitul municipalitatii au facut cale intoarsa pentru ca acesta era incuiat.

"Am vazut la un post local de televiziune ca s-a infiintat un centru de colectare si am venit sa-mi aduc televizorul la reciclat. Nu am putut pentru ca am gasit un mare lacat. Am mai dat banii si pe taxi sa vin pana aici”, se plangea Eugen Preoteasa, unul dintre ploiestenii cu simt civic. Reprezentantii Primariei Ploiesti sustin ca a fost un accident.

"Este un act de indisciplina, care va fi sanctionat. Centrul trebuie sa ramana deschis pe toata durata programului de lucru cu publicul”, afirma Alina Istratescu, purtatorul de cuvant al institutiei.

Potrivit legii, persoanele fizice care arunca electrocasnicele vechi la pubelele destinate gunoiului menajer trebuie sanctionate cu amenda cuprinsa intre 500 si 1000 de lei, iar agentii economici pot fi amendati cu 25.000 de lei. „Deocamdata nu am amendat pe nimeni. Nu putem sa punem un comisar la fiecare pubela”, spune Stefan Popescu, comisarul sef al Garzii de Mediu Prahova.

Potrivit conducerii Agentiei pentru Protectia Mediului Prahova, in judet functioneaza doar patru centre de colectare a deseurilor de echipamente electrice si electronice, dintre care trei sunt in Ploiesti si unul la Bucov.