Micii negustori ambulanti au invadat spitalele cu fel de fel de kitch-uri, oferindu-le bolnavilor produse „la cele mai mici preturi". Fara jena, acestia deschid usile saloanelor pentru a-si prezenta oferta. De la lenjerie de corp, prosoape, papuci, cosmetice sau vesela, produsele sint etalate chiar pe paturile bolnavilor si se incepe negocierea pretului.

Conducerea SCJ recunoaste ca acest fenomen a luat amploare si spune ca firma de paza face tot ce poate, insa, de fiecare data, vinzatorii gasesc tot felul de motive pentru a intra in spital, mai ales ca este o institutie publica. Clientele „fidele" ale acestor vinzatori ramin prospetele mamici, care se lasa usor convinse sa cumpere hainute pentru odorul lor.

Fara furturi

Daca ai uitat sa-ti iei de acasa pijama, papuci sau prosop, in citeva ore de la internare poti face rost de ele foarte usor. Vinzatorii ambulanti vin aproape zilnic in spital, cu gentile burdusite de astfel de produse. Conducerea SCJ spune ca este constienta de acest lucru, insa spune ca acesti mici comercinati gasesc tot felul de ocazii pentru a se furisa in spital.

Cu toate acestea, de citiva ani, de cind paza este asigurata de o firma privata, conducerea SCJ se poate mindri ca nu s-au mai inregistrat furturi. „Paznicii pot sa le interzica vizitatorilor sa intre doar daca sint intr-o stare avansata de ebrietate.

Majoritatea celor care vin sa vinda diverse lucruri spun ca merg la Fizioterapie sau in vizita la cineva. Este o institutie publica, iar noi nu le putem interzice sa intre in spital, mai ales in timpul orelor cind pot fi vizitati bolnavii", spune Geraldina Galdean, purtator de cuvint la SCJ Sibiu.

Amintire din spital

Chiar daca toti cei care au fost internati in spital vor sa uite cit mai repede perioada cit au stat pe patul de spital, unii prefera sa-si cumpere "suveniruri". O asistenta de la sectia Interne spune ca acesti vinzatori sint alungati de cadrele medicale, insa unii bolnavi sint chiar incintati de prezenta lor si le fac si comenzi pentru anumite produse.

"Si oamenii sint de vina. In general, este vorba de persoane din mediul rural, care nu au acces la magazine bine aprovizionate si se incinta foarte usor. Unii isi cumpara paturi, pahare si multe alte obiecte de care nu au nevoie in spital", spune o asistenta de la sectia Interne.

In rindul bolnavilor, parerile sint impartite. Unii spun ca nu sint de acord, ca-i deranjeaza galagia sau faptul ca acesti vinzatori sint majoritatea rromi. Altii spun ca le trece mai usor ziua de internare, si ca ar vrea sa cumpere mai multe produse, insa nu au bani.

Mame sensibile

Desi in spital exista destule magazine, mai ales alimentare, comerciantii ambulanti se pare ca au fost mai inventivi. Ei stiau ca prospetele mamici sau taticii sint profund impresionati cind le vine pe lume un copil. Asa ca, "apogeul" comertului ambulant se atinge in incinta maternitatii spitalului.

Aici, mame sensibilizate de noua postura sint usor de convins sa achizitioneze o caciulita sau un costumas pentru odorul nou nascut. In afara persoanelor din exterior, chiar si o parte din personalul sanitar a considerat utila o reconversie profesionala si au transformat spitalul in piata de desfacere pentru propriile produse.