Clujenii vor avea ocazia sa puna intrebari la Gala de deschidere de la cinematograful Republica, dupa vizionarea filmului premiat la Cannes, echipei care a realizat pelicula - regizorul Cristian Mungiu, actritele Anamaria Marinca si Laura Vasiliu, actorul Vlad Ivanov, directorul de imagine Oleg Mutu, producatorul asociat Dan Burlac, precum si echipa Casei de Productie Mobra Film - au anuntat ieri organizatorii.

Amfitrionii serii vor fi Tudor Giurgiu, presedintele de onoare al Festivalului, si Mihai Chirilov, directorul executiv al TIFF. Filmul lui Mungiu va reprezenta, de altfel, Romania in Competitia TIFF, unde se va lupta cu alte 11 filme pentru a obtine Trofeul Transilvania.

Record absolut de vanzari la bilete

Clujenii nu si-au dezmintit nici in aceasta editie apetitul pentru film, mai ales dupa succesul teribil al cinematografiei romanesti la Cannes. Pana ieri, erau deja epuizate peste 1.600 de bilete la TIFF, majoritatea vandute in primele doua zile. Numarul total de bilete cumparate in doar doua zile, 1.666, este un record absolut.

Fanii TIFF au cumparat deja 130 de abonamente (dintre care 20 de carduri TIFF, 78 de abonamente pentru 8 filme si 42 de abonamente care permit accesul la 5 filme).

“Am auzit ca se deschide cu filmul lui Mungiu, dar nu am mai gasit bilete. Ideea de a nu permite accesul cu un alt tip de abonament sau chiar cu cardul TIFF este neinspirata”, a comentat Iulian Boldos, un cinefil clujean care se afla ieri la coada la bilete la cinema Republica.

Film cu buget redus

Filmul “4 luni, 3 saptamani si 2 zile” a fost realizat cu un buget mic pentru un lungmetraj. Regizorul Cristian Mungiu a avut la dispozitie doar 590.000 de euro pentru a realiza pelicula. Din lipsa de fonduri, Mungiu a scris si sceariul, care initial avea 160 de pagini, apoi a fost redus.

Pelicula premiata elogios la Cannes este povestea unei studente, Otilia (interpretata de Anamaria Marinca). Aceasta o sprijina pe Gabita (interpretata de Laura Vasiliu) sa incerce un avort, in perioada tarzie a ceausismului, cand prin celebrul Decret nr. 770 s-a interzis avortul in Romania.

Otilia este extrem de dedicata, face rost de bani, din piatra seaca si chiar de o camera de hotel unde un doctor (interpretat de Vlad Ivanov) se ofera sa faca operatia de avort.

Lucurile se complica ingrozitor, medicul dovedindu-se un criminal moral, al carui unic scop este sa profite cat mai mult de Gabita. “Palmaresul celebreaza cinema-ul de autor cel mai exigent si ignora total valorile confirmate ca Emir Kusturica, Quentin Tarantino sau Wong Karwai.

A fost un triumf romanesc”, a titrat “Le Nouvel Observateur” de luni, una dintre publicatiile care au elogiat filmul romanesc.

Pelicula s-a vandut deja in 30 de tari, cum ar fi SUA, Marea Britanie, Peru sau Chile. Una peste alta, de astazi se urneste sarabanda filmelor la TIFF, invaluite in atmosfera unica a after-party-urilor si a intalnirilor de la Meeting Point-ul din curtea Muzeului de Arta.

Proiectie speciala cu Oana Pelea

Spectatorii vor putea vedea maine productia britanica “I Really Hate My Job”, a regizorului Oliver Parker. La proiectie vor fi prezente doua din actritele principale, Oana Pellea (foto) si Alexandra Maria Lara, ambele deja obisnuite ale Festivalului TIFF.

Omul-minune al cinematografului romanesc

Kiki, cum ii spun apropiatii regizorului Cristian Mungiu, se afla in cel mai important moment al carierei sale. Ieseanul de 39 de ani a uimit cu un film cu buget auster cinematograful european si a rapit premiul unor regizori de talia lui Kusturica sau Tarantino.

El si-a inceput cariera la Cluj, cu ocazia TIFF-ului din 2001, cand a castigat Premiul “Transilvania” cu primul sau lungmetraj intitulat “Occident”. Pelicula a cucerit 14 premii internationale, la cele mai puternice festivaluri din Europa.

Mungiu este in acest moment elogiat de presa din intreaga lume si a intrat in galeria rarisima a regizorilor romani care au castigat la Cannes, alaturi de regretatul Ion Popescu Gopo, castigator in 1957 cu scurtmetrajul “Scurta istorie”.

“Filmul lui Mungiu a insemnat satisfactia unei descoperiri. Neiertator si generos in acelasi timp, curgand in cadrele lungi si dense, ce par a fi tipice noului cinema romanesc, filmul surprinde degradarea decentei umane in comunism”, a comentat elogios prestigiosul cotidian american “The New York Times”.

“Este un film socant, dar profund”, a comentat si criticul de film Valerian Sava.

Ce n-as rata la TIFF daca as fi in locul tau

* Intalnirea cu Vibeke Windelov, producatoarea lui Lars von Trier la toate filmele mari ale danezului, printre care si Palm d’Or-ul de la Cannes, “Dancer in the Dark”. La masa rotunda la care e invitata sa participe, i-as cere sa-mi spuna varianta ei, detasata, despre turbulenta relatie de platou dintre Bjork si cineast. Vibeke este membra a juriului in acest an.

* Concertul Fanfara Ciocarlia featuring Esma Redzepova, programat pentru seara zilei de 6 iunie, la Sibiu. Mai mult ca sigur vor canta si “Born to Be Wild”, cu care cea mai rapida fanfara din lume figura pe soundtrack-ul filmului-scandal de anul trecut, Borat.

Iar daca trupa a reusit, in 2006, sa incinga spiritele in cadrul conservator al Teatrului National din Cluj, imaginati-va cat de salbatic va fi dansul in aer liber, la Sibiu.

* Master Class-ul lui David Robinson, reputat critic si istoric de cinema. Mai mult ca sigur ca toti cei care vor sa scrie cronica de film (si sunt multi, daca ma uit la cate cereri primesc la redactia revistei Re:Publik) vor avea ceva de invatat de la el. Proiectia de gala cu “Morometii”, care implinesc in acest an 20 de ani de la premiera din 1987.

Si pentru a vedea cum si daca filmul a imbatranit, dar si pentru a afla ce a ajuns azi copilul care il interpreta pe ecran pe micul Niculae Moromete.

* Sesiunea cinematografico-muzicala a lui DJ DuBase, invitat, ca-n fiecare an, sa puna muzica peste un film mut clasic. in 2007, victima lui e primul film lungmetraj romanesc, “Independenta Romaniei”, din 1912. Sunt curios ce viniluri o sa scota pe platane. (Si pentru mine va fi o premiera).

* Apropo de “Independenta Romaniei”, n-as rata filmul lui Nae Caranfil, “Restul e tacere”, si-n plus, as petrece ultima seara la Sibiu, unde filmul va fi aratat in aer liber, iar una dintre actritele noastre mari care apare in el, Ioana Bulca, originara din Sibiu, va primi un premiu de excelenta.

* Mi-as cumpara un tricou inscriptionat cu insemnele festivalului. Cel din acest an, cu mutra unui Nosferatu autohton, are toate sansele sa devina piesa de colectie.

* Proiectia in aer liber cu “Don”, de dragul nostalgiei pentru filmele hollywoodiene. Noul blockbuster indian a facut ravagii la Berlinala din acest an, unde sute de elvetieni si-au cumparat bilete on-line si au venit la Berlin doar pentru el. Are aproape 3 ore, asa ca veniti cu intaritoare de-acasa. Va fi unul dintre momentele de antologie TIFF.

* Confruntarea cu Gustav Sarsgaard, actorul suedez din programul Shooting Stars. L-as irita un pic pentru a vedea daca sare la fel de repede la bataie cum o facea in filmul de acum cativa ani de la TIFF, “Evil”.

* Petrecerile de la Diesel si 30+. Stim cu totii de ce, nu-i asa?

Mihai Chirilov, Director executiv TIFF

www.tiff.ro