Vreme de un an si jumatate, SC Infrainvest a tocat bani de la Consiliul Judetean Prahova, in schimbul intocmirii dosarelor de avizare pentru lucrari de infrastructura in 40 de localitati. Acum, societatea creata pentru a gestiona un imprumut bancar de 150 de milioane de euro se afla acum in pragul lichidarii.

Asta pentru ca documentatia respectiva a fost realizata, Infrainvest pierzandu-si astfel rolul. Cu toate acestea, cei cinci angajati vor mai primi, nejustificat pentru inca trei luni, salarii bunicele. Dintr-un fond lunar de salarii de 150 de milioane de lei vechi, numai directorul adjunct, econcomist Marian Salcianu primeste 36 de milioane lunar.

Despre toate acestea, presedintele CJ Prahova, Florin Anghel a declarat: „Sunt multumit de munca lor, dar peste trei luni, noi lichidam societatea. Poate sa faca dirigentie de santier pentru noi, sau orice altceva, dar de acum sunt pe picioarele lor”.

150.000.000 lei vechi incaseaza lunar cei cinci angajati ai Infrainvest.

Prahovenii, datori la BCR

Vineri, CJ Prahova a incheiat contractul de imprumut cu BCR pentru 150 de milioane de lei noi. Creditul va fi rambursat in 12 ani, avand o perioada de gratie de trei ani pana la inceperea rambursarii. Comisionul BCR este de 0,5% si este platit o singura data la valoarea creditului. Banii vor fi utilizati pentru repararea si modernizarea drumurilor judetene, orasenesti si comunale.

250.000 euro este comisionul incasat de BCR pentru imprumutul acordat Infrainvest.