FOTOGALERIE Povestea unui invingator: dr. Alexandru Tzaicu - primul chirurg din lume care s-a auto-operat de hernie

de dr. Richard Constantinescu     HotNews.ro
Marţi, 4 august 2015, 6:06 DoctorH - Povestea Medicului

FOTOGALERIE Alexandru Tzaicu, primul medic care s-a operat singur de hernie
"Moartea subita a prefectului judetului Iasi, Gheorghe Kernbach va pune in evidenta oarecari combinatiuni ale politicianilor ieseni!" "Noi cazuri de febra tifoida la Iasi. Si dl Dobrovici, secretarul Institutului 'Maternitatea', s-a imbolnavit!" Acestea erau informatiile pe care le citeau romanii in presa centrala, miercuri, 23 septembrie 1909. Tragice, dar efemere… Nimic despre premiera mondiala de la Sanatoriul "Sf. Maria" din Iasi. Nicio stire despre chirurgul roman Alexandru Tzaicu care s-a auto-operat de hernie. In schimb, presa internationala scria despre performanta medicului roman...


A tabarat in medicina


Iasi, iarna anului 1910. Unul din absolventii Facultatii de Medicina, tocmai ce-si incheiase "teza pentru doctorat in medicina si chirurgie". Dupa ce au consultat lucrarea, decanul facultatii, prof. dr. Gabriel Socor (1849-1928) si presedintele tezei, prof. dr. Ernest Juvara (1870-1933), la 14 ianuarie 1910, au considerat-o "buna de imprimat". Astfel ca, tanarul Alexandru Tzaicu, peste mai putin de o luna, urma sa-si vada teza finalizata, si in forma de carte, la Tip. Gutenberg din Bucuresti.

Auto-operatia coperta
Foto: Hotnews
Alexandru Tzaicu, in 46 de pagini, descria o experienta personala inedita – o interventie chirurgicala ce avea sa constituie o premiera mondiala: Auto-observatiunea unei auto-operatiuni de hernie sub rachistrichnostovainizare.

Alexandru, nascut in satul Tabara, jud. Iasi, cu o zi inainte de sarbatoarea Sf. Gheorghe a anului 1883, se dovedi a fi un tanar ambitios. In 1902 a absolvit Liceul Internat "C. Negruzzi", primind "diploma cu lauda", a fost bursier prin concurs al Academiei Romane, "Fondul Adamachi" si, ca student medicinist, era extrem de activ. Si-a dorit sa cunoasca, din interior, activitatea medico-chirurgicala a clinicilor Spiridoniei iesene. Zilnic, era la cursuri, intre bolnavi, ori facand experimente. Vreme de trei ani a fost internul Clinicii a II-a Chirurgie (1906-1909) si preparatorul Laboratorului de Chirurgie operatorie, sub directiunea prof. dr. I. Balacescu.

Boala: musafirul nepoftit

Tocmai cand s-a deprins cu suferinta, de prin spitale, dar si din tara, studentul Alexandru fu surprins de dureri ce-l sagetau in testiculul stang. De un an, si mai bine, isi punea problema unei tumori, afectiuni renale, varicocel sau altceva… Daca ridica o greutate, sau facea efort, simtea o durere ce-i taia respiratia. Se pomeni c-o umflatura la stinghie, ce disparea seara, cand se odihnea. Putea chiar sa o impinga inauntru. In timp, durerile se intetira si umflatura nu mai disparea in somn sau cand se intindea pe pat. E surpatura, pe semne ca ar fi spus cei din sat, daca s-ar fi plans vreunui megies. Bosoalca a crescut si era de marimea unui ou de gaina. N-a mai simtit durere… ci, doar o jena permanenta. S-a autodiagnosticat: hernie inghinala stanga.

 Studiase despre hernie si vazuse, in clinicile iesene, multe interventii efectuate cu succes de catre profesorii sai. Anatomie stia, tehnica o analizase din carti, facand schite, o exersase pe cadavru si o perfectionase in sala de operatie, cum mano proprio.

Auto-operatie
Foto: arhiva personala
Insa, asa cum insusi declara, "in ajunul trecerii tezei de doctorat avui nevoie sa ma supun unei operatiuni de cura radicala de hernie. Sufeream de hernie inghinala stanga. (…) Luand decizia a ma supune operatiunei de care aveam nevoie, ramasese numai sa-mi aleg metoda de anestezie si chirurgul care sa ma opereze".
Iasul, era al doilea oras, dupa Timisoara, care introdusese eterul ca anestezic – in anul 1847, prin dr. Ludovic Russ senior (1816-1888). Chirurgii si, in special pacientii, beneficiau la inceputul sec. XX de anestezii cu eter, chloroform, clorura de etil, protoxid de azot – administrate cu oxigen pe masca si cu preanestezie pe baza de clorhidrat, avertina rectal si, ulterior, derivate de opiacee intramuscular. Iasul traia vremurile reformarii medicinei. Chirurgii isi rasesera barbile, operau in halate, cu masca, nu mai intrau in frac "sa oficieze". Isi spalau mainile, le inmuiau in diverse solutii, si foloseau manusi. De curand, in salile de operatie se practica o noua metoda de anestezie: injectarea unei solutii in lichidul cefalo-rahidian, printr-o punctie, intre doua vertebre, ce antrena insensibilitatea partii inferioare a corpului.

Rahianestezia lui Th. Ionescu?

Odaia in care locuia era plina de carti si reviste. Il fascina evolutia medicinei si, mai ales, progresul anesteziei. In prefata tezei, scria ca, acum "operatiunile se pot face la timp; bolnavii au capatat convingerea ca pot fi operati cu succes, fara durere si gratie rachianesteziei generale, chiar treji fiind". Se documenta, pentru sine si pentru teza, si era bucuros ca este contemporan cu descoperirile recente din medicina.   

Chimistul francez Ernest Fourneau (1872-1949), în 1904, descoperise stovaina (traducere a numelui sau – fourneau, fr. = stove, engl.) – o molecula originala, cu o activitate comparabila cocainei, substanta folosita anterior, dar mai puțin toxică. Rachianestezia cu stovaina, rachistovainizarea a inceput să se practice în lume, dar si in Romania.

Dr. Constantin Poenaru-Caplescu (1875-1948), dupa ce a adus stovaina in tara, in iulie 1904, efectueaza prima operatie prin rachistovainizare lombara in Clinica a II-a Chirurgicala din Bucuresti si publica lucrarile "Stovaina in chirurgie" (1904), "Stovaina ca analgezic local şi intrarachidian" (1905) si "Rezultatul rachistovainizarei in 405 cazuri" (1907).
 
Dr. Al. Pop-Avramescu (1882-?), tanar colaborator al prof. Thoma Ionescu (1860-1926), pe baza unor experimente pe animale, si dupa verificarea in practica, elaboreaza o serie de lucrari: "Anestezia regionala prin rachistovainizare" (1908), "L’anesthesie regionale par le rachistovainisation" (Paris, 1908), dar si altele, prin care a numit acest tip de anestezie anestezie regionala. Alt medic, tot din serviciul lui Thoma Ionescu, dr. Amza Jianu (1881-1962), incercand sa diminueze accidentele stovainizarii, a asociat acesteia diverse substante, si, in final, a "gasit ca strichnina impiedica oarecum efectul paralizant al stovainizarii cervicale".

T. Ionescu carte
Foto: arhiva personala
In 23 septembrie 1908, la Al II-lea Congres al Societatii Internationale de Chirurgie de la Bruxelles, Thoma Ionescu si Amza Jianu prezinta o comunicare despre rachistrichnostovainizare – o metoda de anestezie, prin punctii regionale, ce asociau strichnina cu stovaina. Sustineau ca, din luna mai 1908, au injectat stovaina, experimentand pe caini, dar si pe pacienti, de la Ospiciul de alienati "Marcuta", si au obtinut rezultate nefavorabile; asocierea stovainei cu stichnina "dadu rezultate admirabile". Astfel ca, rachianestezia generala, "vine sa inlocuiasca, cu avantaje mari, anestezia generala prin inhalatie". Thoma Ionescu, insusindu-si cercetarile colaboratorilor sai, dr. Pop-Avramescu si dr. Jianu, porni intr-o campanie internationala, de promovare a "metodei Thoma Ionescu de anestezie", in Englitera si America, in fond, o auto-promovare si o incercare de furt a muncii altora. Dar, despre acest moment al istoriei medicinei, necesita a se discuta mai amplu, in alt context…

La 17 noiembrie 1908, prof. I. Balacescu, titularul Catedrei de Medicina operatorie a Facultatii de Medicina din Iasi, "veni inarmat de la Bucuresti cu tot arsenalul ce se intrebuinta atunci in tehnica rachistrichnostovainizarii si practica primele anestezii in clinica colegului si prietenului sau, prof. Ernest Juvara". Cu opt ani in urma, pe cand era asistent, prof. Balacescu publicase lucrarea "Analgezia chirurgicala prin injectiuni de cocaina, in sacul sub-arachnoidian lombar", ce analiza rachicocainizarea si ii prevedea rachianesteziei un viitor stalucit. "Anestezia rachidiana cu stovaina", lucrarea prof. Ernest Juvara din septembrie 1909, prezenta tehnica pe care chirurgul roman o utiliza la Iasi. 

Tzaicu a prins ideea

Modul cum se prezenta noua metoda de anestezie si observarea primelor cazuri operate la Iasi, ii sugereaza tanarului Tzaicu ideea "ca poate permite o auto-operatiune". Dar, cu ce tip de anestezie? Locala, generala ori rachianestezie? Anestezia locala, presupunea o tehnica speciala, iar anestezia generala, prin inhalatie – cu eter sau chloroform –, ieseau din calcul. Desi maestrul sau, prof. Juvara, nu a avut niciun deces al unui pacient chloroformizat, totusi, statisticile dadeau o anumita mortalitate, nefiind "siguranta absoluta"… Alexandru Tzaicu se intreba: "de unde stii ca acel un caz mortal la 3000 nu vei fi chiar tu?".

Pana si chirurgii care nu o afirmau direct, nu gaseau idealul in metoda clasica, care este "insuficienta si periculoasa", ci numai rachianestezia, "singura metoda de anestezie care a capatat dreptul de a rivaliza cu anestezia generala, prin inhalatiune", era de ales. La Bucuresti, prof. Thoma Ionescu, cel care a promovat cu convingere rahianestezia inalta, nu mai folosea chloroformul, din octombrie 1908, anesteziind pacientii prin rachistrichnostovainizare.
   
"Facandu-mi convingerea ca rachistovainizarea cu stovaina pura trebuie sa dispara din domeniul anesteziei chirurgicale, dupa cum a disparut rachicocainizarea, nu-mi ramanea decat sa ma opresc la rachistrichnostovainizare, la care m-am si hotarat", decidea Tzaicu. Cele 500 de cazuri operate, fara niciun accident mortal, "modul perfect al executiunei anestezice cum o practica dl prof. Juvara", l-au facut "sa raspunda afirmativ in ceea ce priveste garantia vietii", chiar daca era "sovaielnic", privind datele existente la aceea vreme. O statistica de zeci de mii de cazuri a rachistrichnostovainizarii – rezervata viitorului – urma sa confirm, pe deplin, ceea ce se presupunea, se incerca, se testa… chiar daca erau unele rezultate. 

Asa ca, "am rugat si am insistat, cu draga inima, sa fiu anesteziat cu injectia de strichno-stovaina in sacul subrachnoidian, caci, cel mai elementar simt de morala trebuie sa ne indemne, ca ceea ce facem asupra semenilor nosti, sa ne placa, in imprejurari similar, a aplica si asupra noastre insine. Mai ales ca, experimentand pe mine insumi, aveam ocaziunea sa pun in serviciul rachistrichnostovainizarii metoda de analiza atat de delicata, auto-observatiunea, care in stiinta aduce servicii mult mai mari decat observatiunea obiectiva". 

Ce voia sa demonstreze dr. Tzaicu?

Auto-operatie
Foto: arhiva personala
Alegand rachianestezia cu stricnina si stovaina, era si mai indreptatit sa o sustina apoi, dupa ce ar fi trait-o pe propria-i fiinta. Dorea: sa demonstreze ca metoda promovata de prof. Th. Ionescu "este atat de inocenta, incat permite o operatiune cu pacientul in pozitie sezanda; sa simta "complexul senzatiunilor din plaga", ce se anesteziaza si ce nu, si care timp al operatiei de hernie este dureros; sa se convinga daca rachistrichnostovainizarea este eficace, dupa cum se afirma, astfel incat sa permita o auto-operatie de hernie.
   
In presa aveau sa apara si stiri precum aceasta: "In cursul lunii decembrie [1910, n.a.] dlui Thoma Ionescu i-a murit pe masa de operatie un bolnav caruia ii facuse rachistrichnostovainizare si fara ca operatia sa fie inceputa. (…) Faptul este ca bolnavul a murit din cauza anesteziei intrebuintate iar metoda, pentru dl Thoma Ionescu, a ramas tot ideala si statistica tot frumoasa, indemna la cazuri mortale" (Tribuna medicilor, nr. 12. ian. 1911).
   
Cand le-a spus ca se gandea, de-o vreme, si ca analizase posibilitatea auto-opreratiei de hernie, seful serviciului si colaboratorii sai, l-au privit cu suspiciune. "Niciun punct de vedere asemanator cu vederile mele, niciun cuvant de incurajare, din contra, pana in ultimul moment, cea mai teribila impotrivire. Opozitiunea mi se facea mai ales pe motivul ca, oricine este in imposibilitatea a opera o hernie inghinala, pacientul stand in pozitiunea sezanda. Eram convins insa ca voi trece si peste aceasta greutate", nota Tzaicu.

Auto-operatia de hernie

Miercuri, 23 septembrie 1909, in Sanatoriul "Sf. Maria" Iasi, personalul era agitat. Se faceau pregatiri pentru un eveniment: tanarul doctor Tzaicu, asistat de profesorul Juvara si cativa colegi, cu un fotograf de fata, se va auto-opera de hernie. Dupa pranz, spre ora 15, sala era pregatita sa inceapa interventia.

Cu emotie, dar increzator, dr. Tzaicu si-a privit profesorul, a glumit cu colegii si i-a dat ultimele indicatii fotografului. Cand totul era gata sa inceapa, si unul din colegi nerabdator sa noteze ce urma sa-i dicteze auto-operatorul, s-a pregatit si a urcat pe masa se operatie. I-au asezat campul operator – o piesa speciala, dreptunghiulara, pe care singur si-o pregatise, ce urma sa-i acopere fata anterioara a toracelui si a abdomenului. Era strabatuta de o gaura ovala, fereastra inspre regiunea unde urma sa se intervina chirurgical – fosa iliaca si regiunea inghinala stanga; iar, in jos, avea doua parti ce-i acopereau coapsele. Compresa urma sa se ataseze prin panglici, legate la spate: patru pentru trunchi si patru pentru membrele inferioare. Masa de operatie s-a asezat intr-un mod care sa-i permita pozitia sezand, si, "sa-mi dea siguranta, ca oricat as fi fost anesteziat, tot pe dansa as fi ramas", isi amintea Tzaicu.

Doua seringi Record, dozele de stovaina si strichnina, apa sterila, si ace de platina asteptau pe o masuta: una pentru anestezia intrarahidiana si cealalta pentru o eventuala anestezie stovainica locala, daca anestezia rachidiana ar fi fost insuficienta. Pentru preintampinarea unor eventuale incidente s-au mai pregatit un aparat de injectiuni de ser artificial, un flacon cu eter, cafeina si ulei camphorat.

Pe masa de operatie
Foto: arhiva personala
"Cred necesar insa, in interesul metodei anestezice, a adauga ca am pastrat si in operatiunea mea, datinile iubitului meu magistru, sef de spital, dl prof. Juvara, ca ajutorul sa aiba un rol foarte restrans in timpul operatiunei: rol marginit aproape numai la tamponarea plagii si tinerea departatoarelor." Ajutoarele intraoperatorii, dar mai mult privitoare: profesorul Ernest Juvara, a carui "tehnica, impetuozitate, fermitate si inventivitate" in chirurgie erau cunoscute – implicat direct doar pana la descoperirea aponevrozei marelui oblic, si de aici, dr. N. Apoteker, dr. Septilici Andries, studentii Ion si Grigore Nubert si Eugen Rautu.

Instrumentele erau pregatite de Tzaicu, prof. Juvara urma sa prepare solutia anestezica: 7 ctgr. stovaina + 1 mg. strichnina, intr-o ½ cc. apa sterila. In sezut, aplecat, flectandu-si corpul inainte, cu coatele pe genunchi, astepta. Punctia rachidiana "trebuie sa se considere ca o operatie serioasa si trebuie sa se faca sub o asepsie perfecta. (…) Sterilizarea locului punctiunei trebuie sa se faca tot asa de serios ca si acela al unui camp operator", scria Tzaicu intr-o lucrare despre rachianestezie. Profesorul a facut toaleta regiunii rahidiene, cu eter si alcool, apoi, cu un mic rulou de tifon sterilizat, luat intr-o pensa, imbibat in tinctura de iod, a badijonat de cateva ori locul punctiei. Desi anterior se hotarase o punctie intre vertebrele XI-XII dorsale, s-a decis efectuarea unei punctii lombare. Teza descrie senzatiile pe care le-a simtit in timpul punctiei, consemnate, in direct, de un coleg, in timpul auto-operatiunii.

Dupa indepartarea acului, Tzaicu s-a asezat intr-o pozitie care-i permitea inceperea operatiei. Era ora 15,49. Intr-un minut, scria pacientul-doctor, "simt o senzatie placuta, de la basin in jos; pare ca un curent lin, placut, gadilitor mi se scoboara in membrele inferioare pana in talpi". Relateaza atent instalarea anesteziei. Regiunea pe care trebuia intervenit isi pastra sensibilitatea intacta - "lucru ce ma ingrijeste, vazand ca anestezia nu se ridica cat trebuie. In timp ce pe membrele inferioare, complet anesteziate, s-ar fi putut taia oriunde, ca in niste bucati de lemn, lucru care se petrecea la fel si pentru perineu, din contra, in regiunea inghinala era imposibil sa se incerce incizia".

Corpul ii era strabatut de senzatii diferite. Se analiza, si era supravegheat atent de cei din sala de operatie. Incercarea de a se inciza ii produce durere. Prof. Juvara se straduia, mai prin semne, mai direct, sa-l convinga sa amane operatia pentru a doua zi, si sa fie supus uneia cu anestezie generala "sub chloroform".

"Sunt hotarat sa ma operez astazi!", ii raspundea profesorului. L-a rugat sa-i completeze anestezia cu inca o injectie intrarahidiana, ori un plus de anestezie locala, dar… s-a vazut nevoit sa-si injecteze singur continutul a patru seringi cu solutie de stovaina 0,5% – "a necesitat prisosul de 2 ctgr. stovaina local".

La 16,15 isi incizeaza pielea, trasand o plaga operatorie de 12 cm. Descrie, plan cu plan, etapele interventiei. Se mai oprea sa ingaduie fotografului "de a scoate cliseul figurilor" ce urmau a fi publicate in teza. "Scoaterea fotografiilor a cerut timp, deoarece era vorba de fotografii de interior. La fiecare cliseu, fotograful a expus, numarand rar, pana la 20", citim in lucrarea sa. In hernioplastia sa, foloseste procedeul descris in anul 1884, de italianul Eduardo Bassini (1844-1924), ce consta in refacerea-intarirea peretelui abdominal, practicat si de profesorul sau. A intampinat cateva dificultati tehnice datorita pozitiei in care se afla si care-i impiedica unele manevre. Prevazator, si-a introdus un tub de dren, la capatul inferior al plagii. Aproape de final, anestezia disparu, sutura pielii fu astfel cam dureroasa. La orele 17,15 se aplica pansamentul si este transportat la pat. "Sensibilitatea isi revenise complet, totul reintrase in ordine."

Dupa interventie, isi observa atent starea. Era continuu vegheat de personalul spitalului. Temperatura, pulsul, tensiunea, respiratia, diureza, tranzitul intestinal, durata si calitatea somnului, durerea, aspectul tegumentelor si al mucoaselor, setea, aparitia poftei de mancare – se notau intr-un caiet. Cresterea usoara a temperaturii, o stare de excitatie, ce si-o explica printr-o hiperpresiune a lichidului cefalo-rachidian, sudori reci, dureri epigastrice ("accidentul cel mai neplacut pe care l-am avut dupa operatie"), toracice, fesiere, cefalee, senzatie de greata, constipatie si o stare de neliniste – toate au fost inregistrate si descris in amanunt.


 La doua zile dupa operatie tubul de dren i-a fost indepartat, iar pe data de 30 septembrie, la o saptamana post-operator, si-a sectionat si extras firele plagii operatorii: "Reunirea s-a facut prin prima intentie, dand rezultatul dorit". 

Alexandru Tzaicu n-a avut parte de o anestezie "absolut ideala", dar "in aceasta nu e deloc de vina metoda anestezica, ci conditiunile de executiune". Si mai aflam ca "dl prof. Juvara, ingrijat asupra auto-operatiunei si nevoind cu orice pret ca sa ma operez singur, marturiseste ca intentionat mi-a facut asfel injectiunea – in primul rand, mai jos decat trebuia, pentru o operatiune de hernie inghinala, si al doilea, nu cu cantitatea necesara de stovaina pentru asemenea operatie – ca sa nu se poata obtine o anestezie perfecta; anestezie care totusi s-a stabilit dupa un timp indelungat".

Concluziile auto-operatiunii

Auto-operatia coperta
Foto: Hotnews
Post-operator, refacut si cu energie, a prelucrat informatiile/notatiile, si a finalizat teza. Text si imagini, inedite si surprinzatoare. Concluziile experientei la care s-a supus le-a formulat la finalul tezei:
"1. Durerea punctiunei rachidiene este mai mare decat aceea pe care o produce o simpla injectiune subcutana cu siringa Prevaz; singurul moment dureros este timpul cand acul strabate tegumentele; durerea nu se mai simte tot timpul cat acul trece prin tasuturile profunde pana ce ajunge in sacul subarachnoidian; aceasta durere insa, este cu mult preferabila senzatiunilor neplacute pe care le au majoritatea bolnavilor la inceputul chloroformizarii;
2. Anestezia s-a instalat cu senzatiuni placute si a disparut pe nesimtite; 3. Usoara excitatie de la inceputul anesteziei si ametelile ce am avut, cand executam vreo miscare brusca, probeaza ca lichidul anestezic difuzase putin si spre emisferele cerebrale. Facultatile intelectuale mi-au ramas insa absolut intacte, constiinta imi era perfecta. Dovada faptul ca am putut duce la bun sfarsit o operatiune delicata chiar asupra mea insumi;

4. Tehnica metodei anestezice si pozitiunea bolnavului dupa injectie sunt factorii estentiali de care depinde gradul si intinderea anesteziei; 5. Anestezia are o mare tendinta de a ramane segmentara. In cazul meu, tot corpul, de la spinele iliace antero-superioare in sus, a ramas neanesteziat; miscarile mainilor n-au fost interesate nici in cel mai mic grad;

6. Prin faptul ca toata operatiunea am putut-o executa eu insumi, am probat eficacitatea metodei anestezice. Intr-adevar, anestezia mi-a permis a taia in carnurile mele tot asa de bine ca si cum as fi taiat pe un altul; 7. Inocuitatea absoluta a rachistrichnostovainizarii o denota faptul ca in tot timpul anesteziei, afara de ameteala ce mi-o producea orice miscare brusca, n-am avut niciun incident, niciun fenomen displacut, cu toate ca operandu-ma singur, a trebuit sa pastrez tot timpul pozitia sezanda, sa fac miscari spre a-mi lua intrumentele de pe masa de operatie, spre a-mi clati mainile se sange si toate miscarile necesare pentru executarea operatiunii;

8. Contrastul intre lipsa oricarui incident in timpul anesteziei, si intre aparitiunea accidentelor trecatoare post-operatorii si post-anestezice, se explica prin modul in care a fost facuta operatiunea: pozitiunea ridicata si miscarile din timpul operatiunei, daca n-au avut nicio influenta asupra aparitiunei de accidente imediate, au dat nastere la accidente secundare;

9. Repausul din timpul anesteziei, si cel putin vreo patru zile dupa aceasta, este cerut de un principiu al patologiei generale, care zice: 'repausul este cel mai bun antiflogistic (anti-inflamator)'. Caci accidentele secundare se datoresc iritatiunei, inflamatiunei aseptice a meningelor prin substante injectate si consecutive variatiunilor de tensiune in lichidul cefalo-rachidian; iar ca aceasta iritatiune, aceasta inflamatiune sa fie cat mai minim posibila, trebuie sa se pastreze repausul in plan orizontal;

10. Bolnavul trebuie sa ieie, cand imprejurarile permit, un purgativ inainte de rachianestezie, pentru a se evita efectele rezorbtiunei entero-toxinelor, in cazurile de pareze intestinale post-anestezice; 11. O metoda de anestezie, care este atat de eficace si atat de inocenta, incat a permis cuiva sa se opereze singur de o hernie si cu success, fara de vreo consecinta displacuta, va putea suferi orice modificari sau perfectionari posibile, dar nu va disparea din domeniul chirurgiei, atata timp cat vor sta in fata numai metodele de anestezie existente pana in prezent si cat timp mintea omeneasca nu va concepe o alta metoda mai miraculoasa".

Problematica anesteziei l-a preocupat si in anii urmatori. A comunicat si publicat o serie de lucrari stiintifice si carti, din care enumeram doar o parte: "Contribuition à la simplification et au perfectionement de la technique dans la rachianestésie. Ampoules Syneses Thomas Jonnesco" (1910); "L’isotonie dans la rachianesthesie" (1911); "Un caz de paralizie a oculo-motorului extern stang si un caz de colapsus forte dupa rachystrichnostovainizare", "Injectii repetate de stovaina" (1912); "Nouveau traitment de l’epilepsie. L’Epilepsie ne contraindique pas la rachianestesie"; "Aphasie et hemiplegie pasagere apres la rachistrichnostovainisation superieure", "Anesthesie prolongee de la cuisse, apres rachianestesie" (1913); Topografia interspino-radiculara aplicata la rachianestezie (1924); "Consideraţiuni asupra rachianesteziei" (1925, 383 p.!); "Consideraţiuni asupra anesteziei locale" (1938).

Reflectare si reactii internationale

Autoplastie 1921
Foto: Hotnews
La un an de la finalizarea tezei, publicatiile din Franta, si nu numai, au relatat cazul medicului roman care s-a auto-operat de hernie.

La Presse Medicale (nr. 12, sambata, 11 febr. 1911, Paris), a reprodus integral teza, in traducere: "Auto-observation d’une auto-operation de hernie sous la rachi-strichno-stovainisation" (aparuta, in extras, si la Ed. "Viata Romaneasca" din Iasi), iar L’Impartial. Journal quotidien et feuille d’annonces (nr. 9271, joi, 16 febr. 1911), a scris un material ce istorisea "experienta indrazneata" a chirurgului roman.

La Paris, Edouard Pontié, dupa lectura relatarii din La Presse Medicale, pentru ca "ecoul" acestei relatari sa ajunga si la publicul larg, scrie brosura "Un evenement de l’histoire medicale: En Roumanie, le docteur Alexandre Tzaicou s’est opere lui-meme d’un hernie pour la plus grande surete de ses observations medicales". Este marcat, nu numai de premiera mondiala a medicului roman, cat si de detaliile trairilor dr. Tzaicu, pe durata operatiei si dupa aceasta, considerandu-le "atragatoare la citit, ca o drama frumoasa, cu toata asprimea descrierilor stiintifice. Ele sunt interesante de a le cunoaste, ca aventura unui erou antic".

In anul 1944, presedintele Institutului Francez din Caransebes, intalnindu-l pe dr. Tzaicu, ii cere permisiunea sa traduca materialul lui Pontie. Chiar daca se scrisesera numeroase materiale despre realizarea romanului, niciunul nu "identifica mai temeinic opera acestui tanar chirurg, ca si acest comentar, care constituie o demonstratie senzationala".

Prin filada, aparuta la Caransebes, bilingv, fr./ro., la 15 aprilie 1945, Augustin Munteanu, impresionat de personalitatea si valoarea sociala a dr. Alexandru Tzaicu, a dorit sa promoveze, deopotriva, in spatiul romanesc, atat "opera sa stiintifica de mare valoare", care nu consta numai in acea auto-operatie, cat si Omul, cu toate aspectele personalitatii sale.

Reproducem cateva comentarii din textul mentionat:
"Iata ca ne e dat sa aflam ca in Romania un tanar medic se pune in evidenta – si din fericire cu success – intr-un nou act de curaj si de constiinta stiintifica: Doctorul Alexandru Tzaicu s-a operat el insusi, pentru a-si da seama de valoarea unei noi metode, cu scopul de a cunoaste exact senzatiile bolnavului prin control personal al efectelor produse. (…)

Se cuvine a se arata lumei marea frumuseta a acestui act si invataturile sale. Doctorului Tzaicu, intre altele, merita intr-adevar, sa i se puna in lumina eroismul sau stiintific si puterea vointei sale.
Scriind aceste randuri, privim diferitele fotografii luate in timpul operatiei, pe care tanarul medic o facea asupra lui insusi. Pentru a se putea fixa pe placa sensibila, diferitele faze ale lucrului sau, el trebui uneori sa se opreasca si sa nu mai miste in fata aparatului. Ca sa aiba imagini mai deslusite, fu nevoit sa pozeze timp indelungat inaintea obiectivului indreptat spre carnea sa, ce svacnea pe cand clestele o da la o parte cu propriile sale maini. (…)

La vederea acestui om, asezat pe masa de operatie, cu capul plecat pentru a urmari cu ochii sai bisturiul patrunzand in corpul sau deschis, luand pensile de pe masa si repunandu-le, pentru a-si spala mainile rosii de sange si a relua lucrul, suntem cuprinsi de admiratie si de spaima ca in fata unei fiinte supraomenesti.

    Trebuie sa ne plecam pana la pamant in fata unei astfel de energii si s-o salutam cu o emotie respectuoasa.
Zeii antici cereau sacrificii. Stiinta moderna care este o alta divinitate, reclama si ea aceleasi grandioase sacrificii, dar aceste sacrificii folositoare, poarta totdeauna aureola cercetarii celui mai mare bine viitor al omenirii".
Experienta romaneasca si, mai ales, a dr. Tzaicu a fost, la scurt timp, cuprinsa in paginile tratatelor internationale. Raymond Nogue, profesor de stomatologie, publica in anul 1912 "Anesthesie" (fasc. 6, din "Traite de stomatologie" – Gaillard et Nogue, J.B. Bailliere et fils, Paris). Descrie pe larg auto-operatia, "originala, memorabila si probabil unica" a "entuzistului" tanar chirurg iesean si reproduce ample pasaje din teza sa.

Toma Ionescu rahie
Foto: arhiva personala
In cartea prof. Thoma Ionescu, "La Rachianesthesie generale", aparuta la o editura pariziana, la un deceniu dupa auto-operatia dr. Tzaicu, pledand in favoarea rachianesteziei, cu exemple de pacienti care s-au ridicat dupa interventie si au mers singuri spre pat, scrie despre alte fapte, "mai surprinzatoare": auto-operatiile efectuate sub anestezie spinala, de chirurgi, "convinsi si curajosi", primul care "a facut aceasta dovada" a fost dr. Alexandru Tzaicu de la Iasi. In continuare descrie, pe cateva pagini, experienta ieseanului, oferind si fragmente din teza acestuia. La finalul primei parti a capitolului "Parallèle entre l’anesthesie par inhalation et la rachianesthésie", scrie ca, luand exemplul docorului Tzaicu, "am vazut si alti confrati, unul in America si altul in Franta, capabili, prin anestezie spinala sau anestezie locala, sa practice auto-operatiuni".
La centenarul anesteziei spinale, prof. Lennart K. Appelgren, anesteziolog la Spitalul Universitar "Sahlgrenska" din Goteborg, Suedia, a publicat articolul "Spinalanestesin firar 100-arsjubileum i ar. Mannen och nalarna som ar dess historia" (Lakartidningen, vol. 95, nr. 51-52, 1998), in care a evocat figurile celor care au participat la dezvoltarea acestei ramuri a anesteziei. Sunt prezentate contributiile a trei romani: Thoma Ionescu, Alexandru Tzaicu si Eugen Aburel (1899-1975). Este reprodusa o imagine ce surprinde un moment din timpul interventiei dr. Tzaicu, despre care profesorul suedez scrie ca a folosit, pentru dizertatia sa, anestezia spinala, pentru a demonstra superioritatea metodei. "Dr. Tzaicu a facut totul, cu exceptia rachianesteziei; a primit sprijinul necesar in plaga. Entuziasti, care se auto-opereaza, au aparut mai tarziu, si, ocazional, in literatura de specialitate", conchide Appelgren. 

Multiplicarea experimentului Tzaicu


Kane auto-operatie
Foto: arhiva personala
Experienta romanului Tzaicu, scria prof. Ionescu, ar fi inspirat un medic francez. Era oare dr. Regnault? Fost profesor de anatomie la Scoala de Medicina Navala, Jules Regnault (1873-1962), ajuns in Vietnam in 1898, preocupat de medicina orientala, magie si ocultism, climatologie, acupunctura, reflexoterapie, combaterea durerii – despre care a publicat numeroase lucrari, "spririt nonconformist", cum a fost adesea caracterizat, s-a auto-operat de hernie in anul 1912. Un an dupa interventie, dr. Regnault a publicat, la Toulon, brosura "A propos de ceux qui s’opèrent eux-mêmes".

Nu stim cine este celalalt "confrate" american despre care pomenea Th. Ionescu, dar despre auto-operatile chirurgului new-yorkez Evan O’Neill Kane (1882-1933), s-a scris si continua sa se vorbeasca. In anul 1919, avand o infectie la unul din degetele mainii, dr. Kane, a decis sa si-l amputeze; la 15 febr. 1921 s-a auto-operat de apendicita, pentru a demonstra eficacitatea si siguranta anesteziei locale, ghidat de o oglinda ce-o montase deasupra mesei de operatie; cativa ani mai tarziu, septuagenar fiind, s-a auto-operat de hernie inghinala.

Leonid Rogozov auto-operatia
Foto: arhiva personala
Tanarul chirurg rus Leonid Ivanovici Rogozov (1934-2000), insotind a sasea expeditie sovietica antarctica, ca medic de bord, se diagnosticheaza cu apendicita acuta si, in conditiile in care se afla, singura optiune era auto-operatia. In seara de 30 aprilie 1961, se decide interventia chirurgicala. Cu un an mai in varsta ca Tzaicu, la momentul auto-operatiei, folosind procaina ca anestezic local, pe care si l-a injectat in zona interventiei, asistat de membrii echipajului, "mai albi decat albul insusi", si ghidat de oghinda, si-a indepartat apendicele bolnav, a spalat cavitatea peritoneala cu o solutie antibiotic, si, dupa imortalizarea momentului, si-a suturat plaga.

Daca pe dr. Tzaicu, curiozitatea si framantarea launtrica in a demonstra un fapt stiintific, l-au dus la auto-operatie, pe alti chirurgi, iminenta unui pericol i-a facut sa recurga la gesturi extreme, precum indepartarea unei tesut bolnav sau auto-operatia. 

Din interior catre exterior

Dezvoltarea medicinei presupune ca, la un moment dat, cineva trebuie sa fie primul. Primul cobai. De-a lungul vremii, cercetatorii au fost – deliberat – cobai ai propriilor experimente, asumandu-si riscul de a fi primii voluntari. Adesea, datele si observatiile asupra diverselor fenomene veneau din exterior. Din exteriorul cercetatorului catre el. Exista un model participativ dar, informatiile veneau de la celalalt. Stiuti si nestiuti, multi medici au incercat sa fie, sub acelasi chip, examniator si examinat. Numai dintr-o traire personala, se puteau convinge ce ar putea sa simta pacientul. O medicina din launtru.

Cercetari recente sustin ca, in ultimele doua secole, s-au inregistrat 465 de cazuri de auto-experiment, cele mai numeroase fiind in SUA. S-au constatat si opt decese. Toti acesti experimentatori sunt considerati lideri in medicina, unii au fost laureati ai Premiului Nobel, ori  au avut cariere de succes.

    Zonele medicinei in care s-au facut auto-experimente sunt: bolile infectioase (inclusiv vaccinurile), anestezia (generala si locala), fiziologia, farmacologia, radiologia (inclusiv razele X si alte surse de radiatii) si oncologia. Bolile infectioase sunt cel mai puternic reprezentate de auto-experiment, urmate de anestezie, fiziologie, farmacologie, radiologie si oncologie. Introducerea anesteziei generale in perioada 1830-1840, urmata de adoptarea anesteziei locale, in timpul anilor 1880, este reflectata de un numar considerabil de auto-experimente in perioada de dezvoltare. Odata ce metodele de anestezie au fost absorbite de practica medicala standard, numarul auto-experimentelor a scazut brusc.

    Majoritatea medicilor care au experimentat pe ei insisi au fost barbati, un studiu identificand doar 12 femei, cinci dintre acestea provenind din Rusia. Un clasament al tarilor reprezentative in auto-experimente are urmatoarea structura: USA: 33%, Germania 15%, Marea Britanie 13%, Rusia 11%, Franta 8%, restul fiind cercetatori din diverse zone ale lumii.

Fara auto-experiment, fara acesti eroi, medicina n-ar fi progresat si nu ar fi beneficiat de multe din importantele achizitii din terapie, anestezie sau chirurgie. Numai dupa ce "a coborat in intimitatea fenomenelor vitale, in stare normala si patologica, medicul poate sa se ridice la generalizari luminoase si rodnice", scria Claude Bernard (1813-1878), in cartea "Introducere in studiul medicinii experimentale", de la a carei publicare se implinesc 150 de ani. "Daca vrem sa cladim o medicina cu adevarat stiintifica care sa imbratiseze in mod logic fiziologia, patologia si terapeutica", experimentul este fundamental, atat cel pe animale, dar mai ales pe oameni, considera savantul francez. Auto-experimentul, dar, mai ales, experimentele pe fiinte umane deschid usa catre o problematica extrem de complex…

Ce-a urmat auto-operatiunii…

Alexandru Tzaicu a fost preparator la Laboratorul de Medicina operatorie, sub directia prof. I. Balacescu, din oct. 1908; sef de clinica chirurgicala, in Clinica a II-a Chirurgie, condusa de prof. Ernest Juvara, in perioada 1910-1912. Dupa ce-a obtinut titlul de doctor in medicina si chirugie (1910) si dreptul de libera practica, a fost chirurg secundar definitiv la Sp. "Sf. Spiridon" din Iasi, colaborator al prof. Paul Anghel (1869-1937), in perioada 1912-1919; prosector al Institutului de Anatomie din Iasi, condus de prof. Francisc Rainer (1874-1944), in perioada 1913-1922; medic primar al Spitalului din Harlau, medic sef al Serviciului Chirurgical din Policlinica Casei Autonome C.F.R. Iasi (din anul 1930).

S-a specializat in clinici importante din Paris (1920), Berlin, Viena si Breslau si a fost ales, in cateva randuri, Secretar general al Societatii de Medici si Naturalisti din Iasi, prima societate stiintifica din Principatele Romane.
"Memoriul de titluri si lucrari" din anul 1924, alcatuit de dr. Tzaicu (1924), mentioneaza ca in 1913 a fost participant in campania din Bulgaria – Spitalul mobil nr. 4; "am luat parte in razboiul pentru intregirea neamului functionand ca chirurg in urmatoarele Spitale: Centrul sanitar Brosteni pe care l-am condus, fiind detasat de la semispitalul de evacuare. Aici am tratat toti ranitii din refiunea Dornei; chirurg la Spitalul Crucii Rosii din Piatra Neamt, unde am tratat ranitii care se adunasera in timpul retragerii; chirurg la Spitalul mobil din Onesti; chirurg la Spitalul regional din Bacau; in faza a doua a campaniei am desfasurat activitate chirurgicala la Spitalul mobil nr. 5, la Calmatiu, Barcea, Frunzeasca, Tecuci etc.".

Parcurgand comunicarile, lucrarile si volumele pe care le-a publicat, intelegem complexitatea personalitatii chirurgicale a dr. Tzaicu. Auto-operatiei, eveniment major al existentei sale profesionale si sociale, i se adauga, valoroasele contributii pe care le-a adus embriologiei, anatomiei si anatomiei comparate, chirurgiei generale, ortopediei, chirurgiei spinale, chirurgiei plastice si reconstructive si anesteziologiei. 
 
Sanatoriul "Dr. Tzaicu"

Alexandru Tzaicu a dovedit, pe langa abilitati de cercetare si operatorii, si competente antreprenoriale. Si-a deschis un centru privat – "Sanatoriul 'Dr. Tzaicu'" – in care a angajat un personal cu o pregatire complexa. Initial, sanatoriul s-a aflat in str. Zmeu, nr. 3 din Iasi, pentru ca ulterior sa primeasca pacienti, si nu numai, in str. Carol, nr. 20, "situat in regiunea climaterica Copou", dupa cum era mentionat pe o carte postala din acea vreme.

Ziarul iesean Opinia (1913-1914), publica frecvent, in pagina a doua, o caseta-reclama, cu serviciile pe care le oferea centrul medical coordonat de dr. Tzaicu. Bun comunicator, si deja devenit un brand, dr. Tzaicu, si-a diversificat modul de a-si prezenta oferta sanatoriului. A conceput un model de carte postala care, pe fata prezenta o imagine insotita de legenda: "Sanatoriul 'Dr. Tzaicu'. Clinica chirurgicala. Chirurgie de urgenta", iar, pe verso, un text, din partea conducerii sanatoriului:

"Stimate domn, adminstratia Sanatoriului 'Dr. Tzaicu' din Iasi, str. Carol, nr. 20, aduce la cunostinta generala: 1. Clinica chirurgicala si celelalte sectiuni ale sanatoriului sunt deschise si in timpul verii; 2. Domnul dr. Tzaicu, directorul si chirurgul sef al Sanatoriului, se afla in localitate si conduce personal institutiunea. Operatiunile chirurgicale le practica dimineata, iar pentru consultatiuni este la dispozitia pacientilor, intre orele 4 si 6 dupa ameaza; 3. In decursul a 20 de ani de functionare, Sanatoriul s-a perfectionat continuu si s-a adaptat la toate progresele stiintifice; astfe incat bolnavii se folosesc in Sanatoriu de cele mai noi si mai sigure mijloace de diagnostic si tratament. Sanatoriul are anexat Institutul de radiologie pentru radioscopie, radiografie, terapie superficiala si profunda, cu aparatul Pandoros, complect si perfect al Casei Siemens Halske din Berlin. Cea mai puternica instalatie de diatermie a Casei Koch si Stertzel din Dresda cu aparatul Calendator IV. Instalatie de raze ultraviolete, endoscopii, laborator, electro-hidro si mecanoterapie. Bai de acid carbonic. 4. Clinica chirurgicala, instalata dupa toate regulile de asepsie ale chirurgiei moderne, este totdeuna pregatita pentru chirurgia de urgenta. 5. Pretul de pensiune aranjat pe trei clase: 100, 200 si 300 lei pe zi, dupa alegerea pacientilor, ca sa convie tuturor. Aceeasi perfecta ingrijire la toate clasele. 6. Bolile contagioase si nervosii turbulenti nu se primesc. Domnul docor Tzaicu s-a organizat pentru transportul, cu totul necesar sterilizat, pentru operatii la domiciliul pacientilor netransportabili. Salvarea la dispozitie. Telefonati, ori telegrafiati in cazurile de urgenta.
Cu perfecta stima, Administratia Sanatoriului 'Dr. Tzaicu'".

Daca evolutia acestui centru era favorabila in perioada interbelica si oferea servicii de calitate iesenilor, salvare, ingrijiri – chirurgie la domiciliu, in anii instaurarii comunismului, situatia se va schimba dramatic.
   
 Nationalizarea, proces declansat rapid, in dimineata zilei de 11 iunie 1948, era, de fapt, o  "confiscare" a proprietaţii private. In toamna acelui an, Prezidiul Marii Adunari Naţionale a Republicii Populare Romane, prin tovarasii C.I. Parhon si Vasile Marza, fosti profesori la aceeasi facultate de medicina, in care activase si dr. Alexandru Tzaicu, emitea decretul 302, pentru naţionalizarea instituţiilor sanitare particulare. In document se scria: "Instituţiunile naţionalizate trec in proprietatea Statului, ca bunuri comune ale intregului popor, libere de orice sarcini, administrate prin Ministerul Sanataţii. (…) Se pedepsesc cu 5-10 ani, munca silnica si confiscarea intregii averi, acei, care, indiferent prin ce mijloace, cu intenţie, vor zadarnici sau vor incerca sa zadarniceasca naţionalizarea." (Monitorul Oficial, nr. 256/3 nov. 1948). In "Tabelul Anexa", cu spitalele care urmeau a fi naţionalizate, in judeţul Iasi figurau: Sanatoriul "Dr. Tzaicu", Spitalul israelit si Maternitatea israelita si Spitalul "Dr. Ghelerther".
   
Un proces de avort

In arhiva Disciplinei de Istoria Medicinei a U.M.F. "Grigore T. Popa din Iasi, s-a pastrat dosarul (incomplet), nr. 405, al "Dlui Taicu Alex/Asistent Clinica Chirurg. Sem.". Intre documente, exista adresa nr. 1168/7 apr. 1941, emisa de Facultatea de Medicina din Iasi, catre ministrul Instructiunei, Educatiei, Cultelor si Artelor, ce prezinta anii in care dr. Tzaicu a functionat ca prosector la Institutul de Anatomie, salariul primit si, la final, se precizeaza urmatoarele:

"Dsa a fost desarcinat din acest post pe ziua de 15 februarie 1922, prin Adresa Ministerului Intructiunei Publice, nr. 6806/1922, in urma incheerei Consiliului Profesoral din 5 noembrie 1921, motivate de un process de avort ce i-a fost intentat".  

Dosarul, in cele 11 file, ofera date privind salarizarea dr. Tzaicu, cereri ale acestuia catre decanat si diversi profesori ai Facultatii de Medicina, raspunsurile la cereri, toate acestea fiindu-i necesare la Casa Autonoma C.F.R., unde functiona ca medic (in anul 1939), ori pentru "aranjarea drepturilor de pensie" (26 martie 1941). Informatiile solicitate de dr. Tzaicu sunt incomplete, si este indrumat a se adresa ministerului, deoarece, asa cum scrie decanul facultatii, prof. dr. Grigore T. Popa (1892-1948), "nu se gasesc datele, fiind arsa arhiva".

In anul 1929, dr. Alexandru Tzaicu, s-a inscris la concursul de medic-primar la Spitalul din Harlau, alaturi de ceilalti candidati: dr. Maria Diaca, dr. Constantin Diaca. Presedintele comisiei a fost prof. Paul Anghel. Dr. Tzaicu, din anul 1930, a functionat ca medic primar al acestei unitati medicale iesene. Tot aici, la Harlau, intr-o zi de 7 februarie 1958, avea sa-si incheie existenta pamanteasca Alexandru Tzaicu.   

    Anul 1938 il gaseste pe dr. Tzaicu instalat la Bucuresti, locuind in Piata Romana, nr. 17. In volumul II, din "Lupta vietii unui octogenar. Memorii. 1937-1941" (Ed. Vitriviu, Bucuresti, 2007), citim ca, fondatorul muzeografiei stiintifice romanesti, Alexandru Tzigara-Samurcas (1872-1952), a fost operat de o hernie inghinala dreapta, de cumnatul sau, dr. Tzaicu (sotia sa, Maria, era sora Alinei Tzaicu), la Spitalul "St. Vincent de Paul" din Bucuresti, pacientul declarand ca, "indata dupa operatie", s-a putut intoarce acasa.

De la chirurgie la stuparie

Poate parea surprinzator, dar, nimic nu e surprinzator in viata, si mai ales in viata lui Alexandru Tzaicu: in anul 1947, dr. Tzaicu si-a organizat o stupina experimentala. A trecut de la chirurgie, la apiterapie. La cel de-Al XI-lea Simpozion National de Istorie si Retrologie Agrara a Romaniei, ce a avut loc la Targoviste, in perioada 12-15 iunie 1991, Nicolae V. Iliesiu, cel cunoscut pentru produsul sau, Apilarnil, a tinut o inedita comunicare: "Medicul dr. Alexandru Tzaicu si preocuparile sale de cercetare si utilizarea a produselor apicole in scop profilactic si apiterapeutic".

In toamna anului 1991, dupa simpozion, Nicolae Iliesiu, publica un articol in Romania apicola (nr. 10, oct. 1991) in care scria: "Preocupat de problema biologiei albinelor, de rolul pe care-l indeplineste laptisorul de matca in polimorfismul albinelor, medicul roman Alexandru Tzaicu din Iasi, a contribuit prin observatiile, prin studiile si experimentarile sale, la indicarea drumului ce trebuie urmat pentru utilizarea laptisorului de matca de catre om in vederea obtinerii si asigurarii conditiilor de longevitate, precum si in scopuri terapeutice".

Este primul roman care intelege importanta studierii "bulionului larvar de matca", cum numea el laptisorul de matca, si perspectivele ce se ofera cercetatorilor, daca vor studia acest "nutriment" natural.

Diagnosticat clinic si radiologic cu ulcer duodenal, de prof. dr. Dumitru Branisteanu (1904-1980), dr. Tzaicu a auto-experimentat terapia cu miere de albine – administrata dimineata, a jeun si a prezentat cazul sau, alaturi de alte vindecari, la un congres national de chirurgie, facand propuneri interesante in privinta folosirii mierii in profilaxie si terapie.

De-ale familiei…

Al. Tzaicu a fost casatorit cu Alina, nascuta Feodosiev-Cantacuzino, una din cele patru fete ale familiei Alexandru si Ecaterina (n. Ghica-Trifesti). Pe Alina Tzaicu si-o revendica miscarea feminista romana. Alaturi de un grup de "doamne care au luat parte, in ultimul timp, la toate operile mari de binefacere", a adresat Senatului, "o petiţiune prin care ele cer drepturi civile şi politice", la 16 iunie 1917.

    Fiul sotilor Tzaicu, Mircea (1915-1952), a fost medic, colaborator al profesorilor Nicolae Hortolomei (1885-1961), Theodor Burghele (1905-1977) si Ion Juvara (1913-1996). S-a implicat in dezvoltarea chirurgiei urologice romanesti. Magda-Elena (1912-1953), fiica familiei Tzaicu, s-a casatorit cu unul din cei patru copii ai "boierului republican" Ioan Miclescu (1857-1920) si al Alinei Cantacuzino (1868-1915), George Miclescu (1904-1992), locotenent comandor de aviatie, cel care a condus Grupul 5 Vanatoare, in lupta de la Odessa (1941). Radu Alexandru Miclescu, baiatul celor doi, este considerat "ultimul descendent al acestei vechi familii boieresti". Radu, s-a nascut la Bucuresti, la 21 iulie 1935, dar a fost botezat la Calinesti, jud. Botosani. "Tatal sau, George Miclescu, a fost comandantul aviatiei de vanatoare romana, iar mama, Magda, era de o mare frumusete si sensibilitate. Dupa razboi, George Miclescu a fost intemnitat doi ani la Ghencea (Bucuresti) ca 'multumire' oferita de regimul totalitar eroismului aratat in cel de-al doilea razboi mondial", scrie un site botosanean. George Miclescu s-a recasatorit cu Ana-Maria Nasta (n. 12 ian. 1958).

Omul este mai mult decat profesia sa. Ce readuce la lumina istoria medicinei este doar o palida imagine a vietii dr. Tzaicu. A ramas o mostenire – dar aceasta este primordial stiintifica,  pilduitoare prin forta exemplului personal si a complexitatii preocuparilor. Familia, rudele si parcursul bunurilor, terenurilor ramase, dupa ce a trecut in alta existenta, sunt aspecte ce completeaza un tablou, insa doar marginal.

In calatoriile noastre prin tara, daca ajungem in judetul Botosani, cu gandul de a vizita vechiul Conac Miclescu, din Satul Calinesti, comuna Bucecea, putem sa ne abatem putin din drum, si sa aducem un omagiu interesantei familii Tzaicu, punand o floare pe locul ce le adaposteste ramasitele trupesti, in curtea Bisericii Sf. Ierarh Nicolae, ctitorie a boierului Miclescu.

Primul in lume… dar, mai mult decat atat!

Ii este atribuita lui George Topirceanu, o epigrama, pe care poetul i-a dedicat-o "Chirurgului dr. Tzaicu": "Noi, amandoi, avem destul talent, /Dar, stii ce-mi spune Muza, speriata? /Ca dumneata sa-mi fii mereu client, /Iar eu al dumitale, niciodata!".

Tanarul de 26 de ani, Alexandru Tzaicu, prin incercarea sa, a dorit inlocuirea autoritatii personale a medicului in fata pacientului cu autoritatea experientei personale. Miza era, deopotriva, intelectuala si umanitara.
E si o demonstratie, facuta de un chirurg, a importantei anesteziei si anestezistului, multa vreme considerata ca o tehnica de facilitare a actului chirurgical, iar persoana ce-o executa, trecea pe un plan secund, imaginea centrala fiind aceea a chirurgului, care, mai ales in perioada de avant a asepsiei si anesteziei, se gonfla de importanta sa, si de betia anestezica pe care i-o producea adulatia publicului.  

S-a intrebat, a pus la indoiala recomandarile maestrilor, experimentand pe sine, si n-a sovait in incercarea sa de a confirma ori contrazice recentele descoperiri si afirmatii ale "maestrilor" chirurgiei. A trecut de la rationamentul dubitativ, la actiune, la confirmarea prin experienta. Dorea atat de mult sa incerce validitatea rachinanesteziei, incat, a exersat, in oglinda, posibilitatea de a-si face auto-rachianestezie!

Tzaicu nu a vrut sa fie un "gesticulant al medicinei", nu era adept al "papagalismului medical", asa cum observase prof. Grigore T. Popa, ca se intampla cu medicii, care "au capatat gustul rutinei fara explicatie, al aplicatiilor fara rationament si al obisnuintei fara viziune".

Auto-operatia n-a fost o interventie cu usile inchise, nu s-a lasat impresionat de autoritatea conducatorului tezei sale de doctorat, si nici de impotrivirea acestuia, dupa ce aflase ca elevul sau se va auto-opera, ori de problemele survenite dupa rachianestezie, cand, putea sa se lase induplecat sa renunte, si sa fie operat a doua zi, de seful sau. Si-a asumat orice risc, pana la cel suprem, si chiar daca a fost vulnerabil, datorita bolii, a substantelor folosite la anestezie, a pozitiei in care opera, a prezentei profesorului, a colegilor, a fotografului, nu a renuntat si a dus interventia la final, pana acolo, incat si firele plagii si le-a indepartat singur.
A avut reputatie, era recunoscut international, dar viata, si unii oameni, l-au surprins, supunandu-l la mari incercari, pierderi, decese ale apropiatilor, prin care a trecut, straduindu-se sa converteasca o intamplare nefericita, sau o piedica, intr-o modalitate creativa de a gasi o solutie. Experimentarea este echivalenta cu progresul, si, acesta poate imbunatati viata celorlalti, ceea ce aduce bucurie. Evacuat cu sanatoriul sau din Iasi, la Caransebes, in anul 1944, Alexandru Tzaicu, invitat sa vorbeasca la inaugurarea "Saptamanii 'Crucii Rosii'" din localitatea banateana, a ales, in vremuri grele, sa tina o conferinta cu titlul "Cum trebuie sa lupte omul cu el insusi, spre a se incadra in principiul general al miscarii universale, pentru a se simti fericit".

Sa ai un punct de vedere original este o noutate. Sa-i recunoşti valoarea este dovada de inteligenţa. Sa ai curajul sa-l aperi, in faţa opiniei publice - asta te face un invingator. (Paul Arden)


Dr. Richard CONSTANTINESCU
Autor si istoriograf
U.M.F. "Grigore T. Popa" Iasi
www.richardconstantinescu.com












Citeste pe Stirile ProTV

VIDEO USS Zumwalt, nava militara invizibila de ultima generatie, perla a coroanei Marinei americane, s-a stricat in Canalul Panama

USS Zumwalt, nava militara invizibila de ultima generatie, "perla a coroanei" Marinei americane, s-a stricat in canalul Panama, acolo unde se gasea in drum spre baza navala din San Diego, a anuntat Marina Statelor Unite.
10236 vizualizari
  • +4 (4 voturi)    
    Ce timpuri mizerabile traim! (Marţi, 4 august 2015, 9:34)

    D_Poroineanu [utilizator]

    Ce zei populau odata Romania!
    Cum comparam tezele de doctorat ale acestor oameni cu toate tezele de doctorat de la Colegiul National de Aparare copiate 100% de pe net?
    Duicu - un analfabet de 2 si 3 la liceul Traian, liceu de elita din Tr. Severin, in 5 ani a devenit Dr. Ing. Ec. Adrian Duicu. Cum poti sa dai referinte din limba engleza cand tu nu cunosti aceea limba?
    Cat de jos a ajuns Romania !!! Tzara de hotzi si curve????
    Desteapta-te Romane!!
  • +4 (4 voturi)    
    Bravo (Marţi, 4 august 2015, 11:00)

    cartofil [utilizator]

    Frumos articol, hotnews incepe sa se apropie de normalitate. Romania au facut-o acesti oameni, nu gunoaiele de care presa e plina.
    • 0 (0 voturi)    
      Auto-operatie (Marţi, 4 august 2015, 19:25)

      Richard Constantinescu [anonim] i-a raspuns lui cartofil

      Vă mulțumesc pentru apreciere și interes.
  • +4 (4 voturi)    
    anestezia (Marţi, 4 august 2015, 13:52)

    co [anonim]

    Foarte interesanta relatarea Dumneavoastra cu privire la biografia Dr . Tzaicu dar si despre inceputurie romanesti ale anesteziei.Progresul a aparut aproape intotdeauna atunci cand oamenii au incercat lucruri originale , de multe ori neintelese de contemporani!
    Mult succes si va mai astept cu asemenea relatari pline de savoare!
    Dr.CC- anestezist
    • 0 (0 voturi)    
      Anestezia (Marţi, 4 august 2015, 19:29)

      Richard Constantinescu [anonim] i-a raspuns lui co

      Vă mulțumesc, dle/dna doctor. Cum va raportati la polemica legata de presupusa contributie a prof. Th. Ionescu la dezvoltarea tehnicii de reahianestezie si acuzele de furt a lucrarilor/cercetarilor colaboratorilor sai? As vrea sa scriu un material despre acest subiect.
  • 0 (0 voturi)    
    Alexandru Tzaicu (Marţi, 4 august 2015, 19:53)

    VasileDron [anonim]

    Ma inclin in fata acestor genii deschizatori de drumuri spirituale in civilizatie.Felicit pe autorul acestui articol elaborat si ma face sa cred ca exista la ora asta macar ganditori ce scot la iveala valorile neamului ,,in cunostinta de seama,,pentru a lua aminte.Ne dorim astfel de lucrari de ,,doctorat,,adevarate si o reflectie la valorile care mai sunt si nu sunt respectate.Va multumim!
    • 0 (0 voturi)    
      Al. Tzaicu (Marţi, 4 august 2015, 19:59)

      Richard Constantinescu [anonim] i-a raspuns lui VasileDron

      Vă multumesc pentru apreciere si pentru interesul pe care-l aratati fata de trecutul medicinei romanesti.
  • 0 (0 voturi)    
    felicitari (Miercuri, 5 august 2015, 15:42)

    koalla [utilizator]

    pentru subiect si pentru stilul foarte percutant. un text lung pe care l-am parcurs dintr-o suflare. multumesc
    • 0 (0 voturi)    
      Al. Tzaicu (Miercuri, 5 august 2015, 16:22)

      Richard Constantinescu [anonim] i-a raspuns lui koalla

      Vă mulțumesc pentru lectură și comentariu. Cele bune!
    • 0 (0 voturi)    
      Al. Tzaicu (Miercuri, 5 august 2015, 16:22)

      Richard Constantinescu [anonim] i-a raspuns lui koalla

      Vă mulțumesc pentru lectură și comentariu. Cele bune!


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică