Liberalii bistriteni vor ca, incepand de anul viitor, locuitorii municipiului care detin caini de companie sa plateasca un impozit pentru acestia, dupa modelul vestic, a anuntat joi, intr-o conferinta de presa, prim-vicepresedintele PNL Bistrita, Dorin Dobra, relateaza Agerpres.

"Pe bugetul urmator, vom incerca sa prindem o taxa pe cateii de companie. Cred ca lucrul e totalmente just", a spus Dobra.

Cu banii adunati din acest impozit, liberalii doresc ca municipalitatea sa aloce fonduri mai mari pentru a rezolva problema cainilor comunitari si pentru crearea de spatii de plimbare a cainilor care au stapan.

In opinia lui Dobra, administratorii de bloc ar trebui obligati, de la anul, sa aiba o evidenta clara a numarului de caini de companie din zona arondata, care sa fie comunicata primariei.

Plata impozitului pentru cainii de companie se va face, potrivit proiectului liberal, odata cu plata celorlalte impozite si taxe locale, stapanii cainilor urmand sa primeasca, in schimb, un 'medalion' care sa contina datele de identificare ale animalului.

Acest proiect nu va fi extins si la nivelul celorlalte animale de companie.