USL va depune la Parlament, spre aprobare, un act normativ continand patru propuneri de modificare a Legii electorale, prima vizand cresterea normei de reprezentare la 100.000 de cetateni pentru un deputat si 200.000 pentru un senator, astfel incat in viitorul Legislativ sa existe 325 de alesi, relateaza Mediafax.

Presedintele PSD, Victor Ponta, a declarat miercuri intr-o conferinta de presa ca USL va elabora un singur act normativ in care va include patru propuneri de modificare a Legii electorale, pentru a nu se ajunge la situatia ca, depunand cele patru initiative separat, actuala putere sa le imparta la comisii si sa le "omoare" pe rand.

Ponta a aratat ca prima propunere se refera la reducerea numarului de parlamentari, el subliniind ca principiul pe care se construieste numarul de alesi tine de norma de reprezentare si nu de impunerea unei cifre, cum este cea de 300.

"In propunere avem crescuta norma de reprezentare, astfel incat un deputat sa reprezinte 100.000 de cetateni, iar un senator - 200.000 de cetateni. Astfel, Senatul va avea 109 membri, cu 28 mai putin, iar Camera Deputatilor 216 membri", a spus Ponta.

El a aratat ca numarul de 325 de alesi este stabilit relativ la situatia actuala, el precizand ca, daca populatia va scadea, atunci numarul de alesi va scadea implicit.

Cele trei propuneri care vizeaza modificarea legii electorale au fost elaborate de USL ca reactie la reforma Constitutiei si a legii electorale propuse de Administratia Prezidentiala. "Avem un proiect de Constitutie insa nu-l vom depune in Parlament tocmai pentru a nu creea premisele unei dezbateri in acest sens. Am mers pe strategia depunerii unor modificari la legea electorala pentru a anula pretextul invocat de Traian Basescu la revizuirea Constitutiei si pentru a muta dezbaterea pe propunerile noastre. Le-am dat sah mat", au explicat pentru Hotnews.ro surse din interiorul USL.

Aceleasi surse sustin ca anuntul privind modificarea legii electorale este o stratagema pentru boicotarea sedintelor comisiei speciale de revizuirea Constitutiei si pentru "a nu-i da presedintelui ocazia sa puncteze in viitorul an electoral".