Membrii Comisiei juridice a Senatului au dat marti un acord de principiu asupra proiectului legislativ de modificare a Codului penal prin care se introduce imprescriptibilitatea infractiunii de omor, informeaza Agerpres.

Conform presedintelui comisiei, social-democratul Toni Grebla, "toti membrii comisiei au imbratisat ideea introducerii imprescriptibilitatii pentru toate cele trei variante de omor - omor simplu, omor calificat si omor deosebit de grav" - atat in privinta raspunderii penale, cat si a executarii pedepsei.

"In ceea ce priveste retroactivitatea acestei institutii, nu putem sa o acceptam si in ideea ca in penal functioneaza principiul legii penale mai favorabile. Intre data comiterii faptei si data hotararii de condamnare, in cazul in care legile se schimba, inculpatul are posibilitatea sa opteze pentru legea cea mai favorabila lui, astfel incat, sub acest aspect, intereseaza data comiterii infractiunii pentru a stabili termenul de prescriptibilitate sau data la care este tras la raspundere penala", a subliniat Toni Grebla.

El a precizat ca membrii comisiei au opinat la dezbateri ca declararea ca imprescriptibila a acestor fapte "va constitui un semnal, o descurajare pentru potentialii infractori sa comita astfel de fapte", in conditiile in care a fost pusa sub semnul intrebarii eficienta acestei modificari.

De asemenea, Toni Grebla a mentionat faptul ca membrii comisiei au operat unele modificari asupra formei initiatorilor, printre care si aceea de a mentine prescriptia pentru faptele comise cu intentie depasita, adica pentru infractiunile in care exista culpa la savarsirea acestora, deoarece o fapta comisa din culpa nu poate fi imprescriptibila din punctul de vedere al dreptului penal.

"Avand in vedere ca proiectul pe care l-am primit a suferit in comisie numeroase modificari, l-am trimis, pentru un punct de vedere, si consiliului legislativ", a spus Toni Grebla.

In prezent, termenul de prescriptie pentru omor este de aproximativ 20 de ani, in functie de felul infractiunii, a adaugat senatorul PSD.

Aceasta modificare a Codului penal a fost promovata de fostul ministru al justitiei Monica Macovei, printre initiatorii proiectului legislativ numarandu-se cativa deputati PDL, printre care si presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, si Sever Voinescu.