Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, va fi audiat, miercuri, intre orele 11:30 - 13:00, la Comisia pentru politica externa din Senat. O scrisoare in acest sens a fost trimisa Biroului Permanent al Camerei superioare a Parlamentului de catre presedintele acestei Comisii, Titus Corlatean.

Potrivit Agerpres, tema audierii o constituie reprezentarea Romaniei in Serviciul de Actiune Externa al Uniunii Europene, precum si perspectivele europene ale Republicii Moldova inainte si dupa alegerile legislative anticipate, prevazute sa se desfasoare la 28 noiembrie.

In urma cu o saptamana, ministrul Baconschi a declarat ca este frustrant faptul ca tara noastra nu a primit niciun post, la prima runda de numiri, in Serviciul Extern pentru Actiune Europeana (SEAE).

"In constituirea SEAE, cei mari si-au tras partea leului. Avem rezultat zero. Din perspectiva MAE, si personal, am facut demersuri repetate, insistente, declinate pe toate tonurile, de la cele iritat-agresive pana la cele mieroase, direct catre doamna Ashton (Inaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe, Catherine Ashton)" - a adaugat seful diplomatiei romane.