Liderul deputatilor PDL, Mircea Toader, a declarat, miercuri, dupa intalnirea de grup la care a participat si premierul Emil Boc ca luni, 21 iunie, la ora 18.00, se vor intalni din nou pentu a lua o decizie in legatura cu cei care au votat pentru motiunea de cenzura a PSD, transmite Agerpres.

Deputata Sulfina Barbu a declarat inaintea reuniunii de la Palatul Parlamentului dintre grupurile deputatilor PDL si premierul Emil Boc, ca incepand de miercuri, democrat-liberalii vor avea analize in grupul parlamentar legate de cei care au votat motiunea de cenzura, mentionand ca sunt doua categorii - unii care au anuntat acest lucru in sedinta de grup si altii care nu au spus acest lucru.

Vicepresedintele PDL Raluca Turcan a declarat miercuri pentru RFI ca parlamentarii democrat-liberali care nu sustin pachetul de masuri anticriza al Guvernului pot pleca din partid.

De cealalta parte, deputatul PDL Teo Trandafir, care a votat in favoarea motiunii PSD, a precizat intr-un comunicat de presa ca nu intentioneaza sa-si dea demisia din PDL, iar votul sau a reprezentat o "decizie personala" si nu un vot pentru demiterea Guvernului. Pe de alta parte, premierul Emil Boc a afirmat, in aceeasi zi, ca gestul lui Teo Trandafir "nu face onoare PDL".