Primarul Sibiului, Klaus Johannis, a declarat, marti seara, ca discutia pe care a avut-o luni cu presedintele Traian Basescu a fost "scurta, simpla si clara", seful statului dorind sa-i transmita ca refuzul de a-l desemna premier nu a avut legatura cu persoana sa, scrie Mediafax.

Klaus Johannis a mai spus, la Realitatea TV, ca la intrevederea cu seful statului nu s-a discutat ipoteza desemnarii sale ca premier in cazul in care Basescu va obtine un nou mandat prezidential. El a subliniat totodata ca in momentul de fata face parte dintr-o echipa in care crede, nu cauta o alta, nu doreste si nu accepta cealalta echipa.

Intrebat daca, in situatia in care Traian Basescu va castiga al doilea mandat, ar accepta o nominalizare ca prim-ministru din partea acestuia, in alte conditii decat cu o guvernare PSD-PNL, primarul Sibiului a raspuns:

"In momentul de fata, eu fac parte dintr-o echipa in care cred. Noi dorim sa prezentam o solutie pentru criza in care se afla Romania si dorim sa punem aceasta solutie in practica. Eu nu sunt in cautarea altor echipe sau a altor solutii. Aceasta este echipa, nu caut alta echipa si, daca vorbim acum de cele doua situatii, nu doresc si nu accept cealalta echipa". Johannis a precizat ca la intalnirea cu presedintele Traian Basescu nu s-a discutat aceasta chestiune.

Referitor la concluziile intrevederii de luni cu seful statului, Johannis a spus ca discutia a fost "foarte scurta, simpla si clara".

"Domnul presedinte a vrut sa-mi transmita doua lucruri, ceea ce a si facut, anume ca nu persoana mea este cauza pentru care a refuzat desemnarea premierului Johannis si a doua chestiune a fost ca domnul presedinte mi-a explicat care sunt prevederile constitutionale care-i dau puterea sa desemneze un prim-ministru", a afirmat el.

Presedintele Traian Basescu a declarat, luni seara, la OTV, ca a avut luni dupa-amiaza o discutie cu Klaus Johannis, mentionand ca a vrut sa clarifice ca nu a avut un razboi cu acesta si aratand ca nu exclude posibilitatea de a-l desemna premier pe primarul Sibiului daca va castiga alegerile prezidentiale.

Intrebat daca, in eventualitatea in care va castiga alegerile, il va desemna pe primarul Sibiului in functia de premier, Basescu a raspuns: "Orice este posibil".