Liderul social-democrat, Mircea Geoana a declarat la finalul unei intilniri neoficiale a PSD ca "mandatul lui Morar nu trebuie prelungit sub nicio forma, prin niciun siretlic, ci doar pe baza raportului CSM". Geoana a sustinut ca legea trebuie modificata in asa fel incit procurorii sefi sa fie numiti la propunerea CSM si nu a ministrului justitiei, pentru acest lucru fiind necesara o sesiune extraordinara. Pe aceeasi pozitie s-a situat si senatoarea PNL, Norica Nicolai, presedinta Comisiei Juridice.

Mircea Geoana a reiterat ideea potrivit careia mandatul lui Daniel Morar nu trebuie prelungit cu niciun chip. " Prelungirea mandatului lui Morar trebuie sa se faca pe baza raportului CSM, a evaluarii acestuia, nu prin siretlicuri. Varianta de a-i prelungi mandatul pe usa din dos este o metoda ieftina si nedemocratica", a declarat Mircea Geoana la finalul unei intilniri neoficiale a PSD.

Liderul social-democrat a sustinut ca PSD se va prezenta la consultarile de marti, convocate de seful statului, cu un mandat clar: DNA fara Daniel Morar.

PSD si PNL vor modificarea legii de numire a procurorilor sefi

Geoana a reluat ideea mai veche a PSD ca legea de numire in functie a procurorilor sefi sa fie modificata in sensul ca respectiva prerogativa sa fie atributul CSM si nu al ministrului justitiei.

"Sa facem o sesiune speciala si sa votam aceasta lege, iar procurorii sefi sa fie propusi de CSM. E clar ca Basescu si Tariceanu nu vor sa renunte la butoanele prin care detin controlul politic asupra justitiei", a spus Geoana.

PNL nu pare insa doritor de a avea aceste "butoane", deoarece Norica Nicolai, sefa Comisiei Juridice din Senat, a declarat ca "modificarea Macovei" prin care procurorii sefi sint propusi in functie de ministrul justitiei si nu de CSM "este o incalcare a Constitutiei si trebuie sa revenim la normal".

Deputatii PSD, santajati cu Nastase si Mitrea

Cit priveste votul pe care deputatii urmeaza sa-l dea, miercuri, asupra dosarelor Nastase si Mitrea, Geoana a precizat ca prezenta la sedinta este obligatorie si ca ea va fi un "criteriu de evaluare pentru obtinerea unui loc pentru un mandat in viitorul parlament".

Cu alte cuvinte, un vot pentru inceperea urmaririi penale a celor doi colegi de partid si de camera, ar echivala cu puncte de penalizare in competitia pentru un loc in colegiile uninominale, a lasat Geoana sa se inteleaga.

Comisia Europeana il vrea pe Morar

Reamintim ca raportul Comisiei Europene critica in termeni duri stagnarea luptei anticoruptie si blocarea in parlament a dosarelor ministrilor anchetati. Activitatea DNA este apreciata in termeni superlativi, iar purtatorul de cuvint, Mark Gray, a precizat clar intr-un comunicat de presa de saptamina trecuta ca mentinerea lui Daniel Morar la conducerea DNA este vitala pentru justitia romaneasca.

Traian Basescu a convocat la Cotroceni partidele politice pentru consultari pe tema raportului pe justitie, in contextul in care mandatul lui Daniel Morar expira marti. In ultima perioada, PSD, PNL, PRM si PC au lansat atacuri dure impotriva lui Daniel Morar, cerind indepartarea acestuia de la sefia DNA.