Deputaţii au adoptat, marţi, un proiect de lege care permite minoritățiilor naționale să fie reprezentate în CNSAS. Mai exact, grupul minoritățiilor naționale din Parlament va putea propune un membru în Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Propunerea legislativă urmează să fie votată de Senat care este și forul decizional în acest caz.

Arhiva CNSASFoto: Agerpres

Proiectul de lege suplimentează numărul de membrii ai Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii la 13 de la 11 membri câți are în prezent.

Potrivit legii membrii Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii sunt numiţi de Parlament, după cum urmează: „11 membri, la propunerea grupurilor parlamentare, potrivit configuraţiei politice a celor două Camere, dintre care un reprezentant al grupului parlamentar al minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor”, prevede proiectul de lege.

Inițiativa legislativă adoptată de Camera Deputaţilor merge la Senat spre dezbatere. Senatul este forul decizional în acest caz.