Alpinistul Alex Gavan anunta luni, pe pagina sa de Facebook, ca va colabora "si formal, in calitate de consilier personal, cu ministrul Mediului, doamna Cristiana Pasca Palmer". Alex Gavan si-a motivat decizia spunad ca "Dragi prieteni, dupa cum stiti, in afara de performanta la altitudine sunt foarte implicat si in diverse cauze, in special legate de mediu. Si cand spun "implicat" nu am in minte doar genul acela de activism fara substanta, ci o abordare orientata catre solutii. Vad acest gen de implicare nu ca pe o optiune, ci ca pe o datorie."

HotNews.roFoto: Hotnews

"Pe care toti o avem fata de noi insine si fata de cei de langa noi. Acesta este, de altfel, unul dintre motivele pentru care am acceptat sa colaborez si formal, in calitate de consilier personal, cu ministrul mediului, doamna Cristiana Pasca Palmer. Fara politica, la fel de rezonabil sau mai putin rezonabil ca si pana acum, cum ati vazut, de altfel, de fiecare data."

Alpinistul adauga ca "Agenda este una simpla, clara si transparenta. Oamenii impreuna cu natura, nu oamenii impotriva naturii. Aceasta colaborare este una bazata pe voluntariat, este consultativa si evident, nu presupune un program de la 9 la 17. In paralel, expeditiile mele himalayene, ca si toate celelalte proiecte personale, merg inainte."

"Ii urez bun-venit in echipa mea de consilieri lui Alex Gavan - alpinist roman de inalta performanta si totodata un activ iubitor de mediu si natura, valori pe care le impartasesc", a scris si ministrul Mediului, pe Facebook.

Un promotor al urcarii celor mai inalte varfuri din lume "prin mijloace corecte", Alex Gavan a escaladat pana acum cinci varfuri de peste 8.000 de metri din Himalaya, fara sa utilizeze oxigen suplimentar si fara sa apeleze la sprijinul serpasilor, potrivit Mediafax.

El a escaladat trei dintre cele cinci varfuri in premiera pentru Romania: Shisha Pagma (8.027 m) - in 2013, Makalu (8.463 m) - in 2008, Gasherbrum 1 (8.068 m) - in 2007. Pe varfurile Manaslu (8.156 m) - in 2011 si Cho Oyu (8.201 m) - in 2006, alpinistul a realizat cea de-a doua ascensiune romaneasca.

Gavan a fost si a ramas pana in acest moment cel mai tanar roman care a ajuns pe un "optmiar", Cho Oyu, in 2006, la 24 de ani.

Performantele lui Alex Gavan au fost recunoscute prin merite si distinctii: "Gold Medal for Merit in Sport" (Spania - 2008), a primit de doua ori titlul "Sportivul roman al anului pentru alpinim la mare inaltime", din partea Federatiei de Alpinism si Escalada si alte doua nominalizari la aceeasi distinctie.

El este, de asemenea, ambasador al World Wildlife Fund in Romania.