Presedintele Klaus Iohannis este asteptat la Festivalul de la Salzburg, care va avea loc in perioada 18 iulie - 30 august, relateaza publicatia austriaca Die Krone, citata de Mediafax.

Presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, urmeaza sa participe la Festivalul de la Salzburg, unul dintre cele mai importante festivaluri de muzica clasica din lume, informeaza sursa citata, precizand ca seful statului se va intalni si cu membri ai comunitatii sasesti din regiune.

Publicatia noteaza ca in regiune exista o importanta si respectata comunitate a sasilor transilvaneni.

Potrivit Die Krone, una dintre temele care vor fi discutate la aceasta intalnire este cea a romanilor care continua sa cerseasca pe strazile din Salzburg, desi aceasta practica a fost interzisa.

Totodata, Iohannis se va intalni, pe 25 iulie, la castelul Leopoldskron, cu guvernatorul regiunii Salzburg, Wilfried Haslauer.