Presedintele Klaus Iohannis a primit vineri, la Palatul Cotroceni, o delegatie a Congresului Statelor Unite ale Americii, condusa de domnul Mac Thornberry, presedintele Comitetului pentru Servicii Armate din cadrul Camerei Reprezentantilor, informeaza Administratia Prezidentiala, intr-un comunicat.

Klaus IohannisFoto: Presidency.ro

In cadrul intalnirii au fost abordate teme de interes comun legate de parteneriatul strategic politico-militar si de securitate intre Romania si SUA, colaborarea in cadrul NATO si participarea Romaniei la amplasarea, la Deveselu, a sistemului de aparare antibalistic, precum si situatia tensionata din Ucraina.

O atentie deosebita a fost acordata investitiilor americane in Romania, Klaus Iohannis subliniind faptul ca Romania ofera oportunitati foarte bune pentru investitiile straine si ca procesul de eradicare a coruptiei reprezinta un pas important in atragerea investitorilor care cauta un mediu de afaceri stabil si corect, se arata in comunicatul citat.