Premierul Victor Ponta a declarat luni a discutat telefonic cu vicepremierul american Joe Biden in urma cu o luna si acesta l-a intrebat daca ar fi bine sa viziteze Romania.

Primul ministru a fost intrebat, la Buzau, daca aceasta vizita este utila pentru Romania.

"Chiar asta m-a intrebat la telefon, crezi ca ar fi bine? (sa vin) Da, cred ca ar fi extraordinar de bine, tocmai pentru a arata ca Romania nu este singura in fata unui astfel de pericol", a sustinut primul ministru.

Acesta a precizat ca, in urma cu o luna, a discutat telefonic cu vicepremierul american si acesta i-a spus "de intentia de a vizita Romania, atunci nu era confirmata".

Ponta a mai spus ca aceasta vizita reprezinta un "mesaj foarte bun si foarte important" pentru Romania.

Presedintele Traian Basescu a confirmat luni ca vicepresedintele american Joe Biden va vizita Romania, dar nu a precizat data exacta

"Eu am facut o invitatie vicepresedintelui Biden sa viziteze Romania, a dat o data aproximativa. Am convenit sa dam simultan comunicatele. (...) Nu as risca sa pronunt data exacte nestiind daca a aparut pe site-ul Casei Alba", a spus Basescu, invitat la Adevarul.ro.