Traian Basescu a retrimis Parlamentului spre reexaminare modificarile la legea privind sanctionarea spalarii banilor

de Alina Neagu     HotNews.ro
Miercuri, 18 decembrie 2013, 15:33 Actualitate | Politic

Presedintele Traian Basescu a retrimis, miercuri, la Parlament legea privind prevenirea si sanctionarea spalarii banilor, atragand atentia ca, prin modificarile aduse, se limiteaza capacitatea operationala a Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor si i se reduce rolul la unul pur formal.

Potrivit unui comunicat de presa al Administratiei Prezidentiale, legea trimisa la promulgare modifica si completeaza Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor, prin transpunerea prevederilor Art. 8 din Directiva 2010/78/UE a Parlamentului European si a Consiliului din 24 noiembrie 2010.

Totodata, insa, potrivit expunerii de motive, actul normativ isi propune "consolidarea capacitatii operationale a Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor si intarirea cooperarii cu toate autoritatile de aplicare a legii", se mai arata in comunicat.

In acest context, potrivit cererii de reexaminare, modificarile aduse alineatului (1) al Articolului 8 si alineatului (2) al Articolului 26 din Legea nr. 656/2002, precum si abrogarea, incepand cu data de 1 februarie 2014, a punctelor 1 si 2 ale Articolului 55 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala, prin care atributia Oficiului de sesizare a Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie este inlocuita cu atributia de simpla informare a autoritatilor judiciare, sunt de natura a limita capacitatea operationala a Oficiului si de a-i reduce rolul la unul pur formal.

"In forma initiala, atunci cand Oficiul constata existenta unor indicii temeinice de spalare a banilor sau de finantare a actelor de terorism, aceasta autoritate avea obligatia sesizarii de indata a Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, iar aceasta institutie avea obligatia efectuarii de cercetari cu privire la existenta sau inexistenta unor asemenea fapte grave. In legea transmisa spre promulgare, prin inserarea obligatiei de informare (in loc de sesizare) a Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, nu se mai creeaza obligatia de cercetare a aspectelor cu care s-a facut informarea, Parchetul putand decide daca va da sau nu curs acestor cercetari", se mai arata in cererea de reexaminare.

In cerere se mentioneaza si ca, prin modificarea adusa alineatului (7) al Articolului 26 din Legea nr. 656/2002, reprezentantul Asociatiei Romane a Bancilor nu va mai face parte din plenul Oficiului, ca structura deliberativa si de decizie.

"La momentul adoptarii Legii nr. 656/2002, includerea unui reprezentant al Asociatiei Romane a Bancilor in plenul Oficiului a avut la baza dezvoltarea unor mecanisme adecvate si eficiente in vederea coordonarii luptei impotriva spalarii banilor si combaterii terorismului, activitate in care consideram implicarea sistemului bancar ca necesara si importanta. In acest sens, consideram oportuna reintroducerea in plenul Oficiului a reprezentantului Asociatiei Romane a Bancilor. Totodata, avand in vedere necesitatea pastrarii unui reprezentant Asociatiei Romane a Bancilor, alaturi de introducerea unui reprezentant al Autoritatii de Supraveghere Financiara, pentru pastrarea unui mecanism optim de luare a deciziilor in cadrul plenului Oficiului, tinand, totodata, cont si de atributiile Serviciului Roman de Informatii in acest domeniu, sustinem si includerea unui reprezentant al acestui Serviciu in plenul Oficiului", se arata in comunicat.
























Material sustinut de Superbrands

Recomandari de vara de la librarii Humanitas

Librariile Humanitas au aparut ca entitate juridica in anul 1993, insa primele doua librarii au fost deschise sub egida Editurii Humanitas inca din 1991. Cu peste 25 de ani in piata de distributie si vanzare de carte din Romania, compania isi propune sa ramana in continuare lantul de librarii cu cea mai mare pondere de carte din Romania, acordand editurilor nationale si locale, dar si autorilor romani, sansa de a ajunge la public.

956 vizualizari

  • +4 (4 voturi)    
    La Erevan pe linga radio, exista si parlament (Miercuri, 18 decembrie 2013, 15:50)

    Guardian [utilizator]

    O mina de oameni priceputi, consilieri ai presedintelui, le fac legile acestor incompetenti. Atunci la ce bun e acest parlament al mediocrilor, doar sa-si dea legi cu dedicatie si sa ridice mina? Vad ca 90-95% din asa zis legile pe care le emite asa zisul organ legislativ al tarii, sunt returnate pentru revizuire, cu observatii bine argumentate. Si atentie al mai destept dintre ei, si anume new Tony Greabla (sigur e un fel de-a zice, unul care stie a scrie, e evident zeu in universul analfabetilor) a plecat la CC...de'acu' sa vezi ce muraturi scot astia...


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă