Ministrul Sanatatii, Vasile Cepoi, a declarat ca nu are nimic de ascuns si ca se va prezenta fara rezerve in fata anchetatorilor pentru a-si prezenta si sustine punctul de vedere in cazul acuzatiilor care i-au fost aduse de catre ANI privind conflictul de interese si infractiuni legate de fonduri UE, potrivit Mediafax. Premierul Victor Ponta a declarat, raspunzand unui intrebari, ca i-a cerut ministrului sa lamureasca "imediat" la Parchet acuzatiile si ca, daca acestea se confirma, isi va pierde functia.

UPDATE "Daca in urma cu 2 saptamani se vehicula ca voi fi schimbat in urma unor rocade (...), incep sa imi pun anumite intrebari. Daca prezumtia de nevinovatie este reala si nu cumva s-a introdus prezumtia de vinovatie, atunci nu am de ce sa imi dau demisia", a mai declarat marti Vasile Cepoi.

"Se confirma, isi pierde functia. Eu i-am cerut domnului Cepoi sa se duca imediat la parchet sa lamureasca lucrurile, sa mearga sa dea toate detaliile", a declarat Ponta jurnalistilor, dupa conferinta de presa de la Ministerul Economiei.

Guvernul a informat, marti, ca Vasile Cepoi se va prezenta la Parchetul General pentru a-si prezenta punctul de vedere in cazul in care este acuzat de ANI si isi va pierde pozitia de ministru daca se va ajunge la o decizie definitiva care sa confirme acuzatiile.

Ministrul Vasile Cepoi a precizat ca nu are nimic de ascuns si se va prezenta in fata anchetatorilor pentru a-si prezenta si sustine punctul de vedere in cazul acuzatiile care i-au fost aduse de catre ANI, priuvind un posibil conflict de interese si infractiuni legate de fonduri europene.

"Am respectat intotdeauna legea atat in calitate de medic, cat si in functiile pe care le-am detinut in administratia publica locala si centrala. Atunci cand nu am stiut interpreta legea, am consultat specialistii in domeniul juridic, asa cum s-a intamplat si in acest caz. Nu am nimic de ascuns si, ma voi prezenta, fara rezerve, la institutiile abilitate pentru a-mi prezenta si sustine punctul de vedere", a spus Vasile Cepoi, citat intr-un comunicat de presa al Ministerului Sanatatii.

Ministrul a subliniat ca nu a tinut secreta participarea lui ca expert in proiectul "Calitate si performanta in sistemul sanatatii publice din Romania", derulat in baza Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU). Mai mult, Vasile Cepoi a precizat ca a facut publica participarea lui in proiect inca din luna decembrie 2011, cand a discutat subiectul chiar cu reprezentantii mass-media.

"Comunicatul Agentiei Nationale de Integritate anunta o suspiciune de incalcare a legii. Nu sunt de acord cu aceste metode de comunicare si, consider ca ANI a incalcat principiul confidentialitatii pe care il sustine chiar in comunicatul de presa. Ma consider sanctionat de catre ANI in mod nejustificat, deoarece imaginea mea a fost afectata iremediabil inainte de a se pronunta un verdict in acest sens. Din aceste considerente, imi rezerv dreptul de a actiona in justitie ANI pentru afectarea imaginii publice si neacordarea prezumtiei de nevinovatie", a mai spus Vasile Cepoi.