Mircea Diaconu va candida pentru un nou mandat de senator

de R.M.     HotNews.ro
Luni, 24 septembrie 2012, 15:55 Actualitate | Politic

Senatorul PNL Mircea Diaconu a declarat, luni, pentru agentia Mediafax, ca va candida pentru un nou mandat la alegerile parlamentare din 9 decembrie.

Diaconu a precizat ca va candida in acelasi colegiu in care a fost ales si in 2008 si ca nu va demisiona din Parlament in urma deciziei de incompatibilitate.

Mircea Diaconu a sustinut ca interdictia de a ocupa functii publice nu se aplica in cazul drepturilor electorale - de a alege si de a fi ales.

"Interdictia este pe functii publice, dar fac exceptie cele electorale. A alege si a fi ales este un drept constitutional care nu poate fi (interzis - n.r.) urmare a unei sanctiuni administrative, cum este asta. Deci, trebuie sa omori oameni, trebuie sa faci alte chestii ca sa-ti restranga drepturile civile", a sustinut Diaconu.

Senatorul PNL a precizat ca a instiintat conducerea Senatului cu privire la faptul ca a solicitat revizuirea deciziei ICCJ privind situatia sa, iar procedura juridica este in desfasurare.

"Daca tin cont de ea bine, e treaba lor, si vorba aia, plenul e suveran", a mai spus Diaconu.

"Voi candida si candidez exact in acelasi colegiu si cine are chef sa ma conteste are o luna sa ma conteste si se judeca rapid contestatia lor asupra candidaturii. In subiectul asta este mandatul existent, nu cel urmator", a mai sustinut Diaconu.

Biroul Permanent a decis, in urma cu o saptamana, amanarea discutiei privind incetarea mandatului de senator al lui Mircea Diaconu, la solicitarea liderului de grup al PNL, pentru lamuriri suplimentare din partea ICCJ.

In 2011, inspectorii ANI au sesizat Parchetul ICCJ in legatura cu incompatibilitatea in care s-ar fi aflat pe atunci senatorul Mircea Diaconu, care ocupa simultan si functia de director al Teatrului Nottara din Bucuresti. ANI a reclamat totodata si un posibil conflict de interese in care s-ar fi aflat Diaconu, care, din pozitia de director al teatrului, a promovat-o pe sotia sa in functia de regizor artistic al institutiei, realizand, potrivit procurorilor, "in mod direct un folos material pentru sotia sa".

Pentru aceste fapte procurorii au inceput, in 4 ianuarie 2012, urmarirea penala impotriva lui Diaconu.

In 18 iunie, Diaconu a luat la cunostinta de extinderea cercetarilor in cazul sau, iar a doua zi si-a dat demisia din functia de ministru al Cuturii.

Demisia sa a survenit hotararii irevocabile a instantei supreme, potrivit careia Mircea Diaconu a fost declarat incompatibil, intrucat a fost simultan senator si director al Teatrului Nottara.

Conform legii, cei declarati in incompatibilitate trebuie sa renunte la functia pe care o ocupa si nu mai pot fi alesi sau numiti intr-o functie publica timp de trei ani.


Citeste mai multe despre   




















Articol sustinut de BRD Groupe Société Générale

Atelier de idei. Cum te ajuta tehnologia sa-ti faci mai mult timp pentru tine si planurile tale

Munca multa, stres, ore peste program, termene limita, sedinte lungi. Uneori, asa arata ziua de lucru a multora dintre noi. Din acest motiv e foarte important sa investesti in lucruri care te pot ajuta sa iti folosesti mai bine timpul petrecut la birou. Sa lucrezi mai bine, mai usor si mai repede poate insemna mai mult timp pentru tine si pentru cei dragi. Iti propunem, asadar, cinci directii care te pot ajuta pe plan profesional si personal.

1287 vizualizari

  • +6 (6 voturi)    
    Nesimtirea nu are limite! (Luni, 24 septembrie 2012, 16:19)

    _Un stelist_ [utilizator]

    .
    • +5 (5 voturi)    
      Ete, na! (Luni, 24 septembrie 2012, 16:36)

      , AlwaysToTheRight, NeveRed! [utilizator] i-a raspuns lui _Un stelist_

      Joaca si el in filmul "Mere rosii", si asta pentru ca e rosu de mult!
      Oare ce cauta la Baneasa de lovilutie?!
    • +1 (1 vot)    
      Bun actor, jalnic politician (Luni, 24 septembrie 2012, 18:28)

      cboengiu1284466354445 [utilizator] i-a raspuns lui _Un stelist_

      Parca ar juca in viata rolul pe care l-a interprerat in "Ticalosii", film inspirat din romanul "Ciocoii noi cu bodyguard" de Dinu Sararu.
  • +3 (3 voturi)    
    !!! (Luni, 24 septembrie 2012, 16:36)

    cris [anonim]

    Eu sunt jmecher iar foi sunteti fraieri!
  • +3 (3 voturi)    
    Natangul este si nesimtit (Luni, 24 septembrie 2012, 17:02)

    Bogdan_1 [utilizator]

    Un exemplu perfect de nerusinare. "Marele" mircea e pigmeu la caracter. Jalnic.
  • +2 (2 voturi)    
    da, da, (Luni, 24 septembrie 2012, 17:03)

    baronul stanganbuch [utilizator]

    parlamientul, cum zice madam pivniceru, avea mare nevoie de prepeleacul asta.
  • +1 (1 vot)    
    funcție publică (Luni, 24 septembrie 2012, 17:41)

    Adrian [anonim]

    Se pare că dl. Diaconu nu înțelege (sau se face) că funcția publică se numește așa căci e plătită din bani publici. /////Ce pretenție mai poți să ai de la dânsul?
  • +2 (2 voturi)    
    Multa minte nu prea au astia din USL. (Luni, 24 septembrie 2012, 18:23)

    mircea [anonim]

    In schimb au nerusinare si tupeu cat pot duce.Dupa mintea lor bolanda ,legile adoptate de Parlamentul Romaniei nu sunt si pentru ei.Nu mai spun ca fac intentionat confuzii privind intelesul unor termeni.niste jigodii care nu trebuie votate pentru a fi prezente in Parlament.Iar Mircea Diaconu arata adevarata fata a USL.O fatza hidoasa si rautacioasa.
  • +1 (1 vot)    
    dati-i ba bolentin da Bucale ! (Luni, 24 septembrie 2012, 18:47)

    PSD-erbedeul [utilizator]

    dati-i ba bolentin da Bucale !
  • 0 (0 voturi)    
    ....perseverare diabolicum (Luni, 24 septembrie 2012, 19:44)

    gristero [utilizator]

    Admitem ca a gresit d-l Diaconu, dar nu intelegem de ce insista sa faca aceeasi greseala !
    Din ratiuni materiale , din vanitate ?
    Errare humanum est sed perseverare diabolicum !
  • +1 (1 vot)    
    electoratul e problema, nu Diaconu (Luni, 24 septembrie 2012, 20:12)

    Eu [anonim]

    Eu nu vad problema in candidatura lui Diaconu. Vad insa o mare problema in electorat, daca acesta il va alege pe Diaconu. Ceea ce nu m-ar mira, e acelasi electorat care a ales fosti securisti, comunisti, condamnati, arestati, etc, toti penalii. Deci pt. electorat (ma rog, o parte a lui) ar putea sa nu conteze o nesimtire ca a lui Diaconu. Or fi explicatii si solutii pt. asta? Posibil. Sigur e ca rezultatul votului conteaza si Diaconu pe asta mizeaza. Sa nu ne mire daca il revedem in Parlament, invocind "vointa poporului": daca poporul il vrea, cine e ANI sa ii spuna sa renunte la Parlament?


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică