Victor Ponta afirma, intr-un interviu acordat Euronews, ca Romania va respecta integral acordurile cu FMI si Comisia Europeana si ca toate deciziile Curtii Constitutionale vor fi puse in aplicare.

Iata mai jos interviul acordat de premierul roman reporterului Euronews, Hans von der Brelie, la Palatul Victoria

Hans von der Brelie, euronews: Mai este Romania o democratie?

Premierul roman Victor Ponta: "Categoric da. Si este parte a Uniunii Europene. Impartaseste aceleasi valori si sunt convins ca vom dovedi acest lucru tuturor prietenilor si partenerilor nostri din Europa.

euronews: In saptamanile recente ati emis peste 40 de ordonante de urgenta. Este Romania in razboi?

Victor Ponta: Nu, nu as spune razboi. Este in mijlocul unui conflict politic. Ne lipseste traditia dialogului intre fortele politice. Nu am reusit sa ne rezolvam divergentele, evitand conflictul politic.

euronews: Aceasta lupta intre presedinte si dumneavoastra face rau Romaniei. Ar putea fi amanata aderarea la spatiul Schengen, din aceasta cauza?

Victor Ponta: Ar fi pacat, deoarece am indeplinit - iar aici presedintele Basescu si eu suntem total de acord - toate cerintele tehnice si standardele pentru a fi o frontiera puternica si eficienta a Uniunii Europene. Ar fi pacat ca Romania si, probabil, Bulgaria sa fie pedepsite politic daca am indeplinit toate standardele pentru a fi membru Schengen.

euronews: Comisia Europeana va emite un raport suplimentar pentru Romania anul acesta. Care este mesajul dumneavoastra puternic pentru Bruxelles?

Victor Ponta: Cel mai puternic mesaj este ca dintre cele 11 elemente de ingrijorare inaintate de presedintele Comisiei Europene Barroso am rezolvat, deja, sapte sau opt intr-o singura saptamana. Deci le vom rezolva pe celelalte si vom dovedi ca am receptionat mesajul ferm al Comisiei Europene, am reactionat pozitiv si suntem pregatiti sa readucem totul pe drumul cel bun.

euronews: Washington si Bruxelles - ambele sunt profund ingrijorate. Mai respectati Curtea Constitutionala si deciziile ei?

Victor Ponta: In totalitate. Si Parlamentul a reactionat pozitiv si a pus in aplicare toate deciziile Curtii Constitutionale. Totul va fi asa cum a decis Curtea Constitutionala. Chiar si referendumul popular pe baza de de cvorum (participare de 50%), precum si toate celelalte masuri luate de Parlament si de guvern vor respecta pe deplin si vor implementa deciziile Curtii Constitutionale.

euronews: Care este motivul pentru care il atacati pe presedinte? De ce vreti sa scapati de presedinte?

Victor Ponta: As raspunde, foarte simplu, pentru ca 80% din populatia Romaniei doreste sa scape de presedinte. Dar ar fi un raspuns politic. Adevarata problema tine de diferentele totale intre agendele noastre politice. Presedintele Basescu si-a asumat o agenda politica diferita, nu doar austeritatea, ci si-a protejat propriul partid si a politizat toate institutiile statului. Am primit un sprijin public imens in ultimele alegeri locale, pe 10 iunie, cu o agenda politica diferita, anume disciplina bugetara. Punem in aplicare toate acordurile cu Comisia Europeana si FMI, dar si sa adaugam solutii de crestere si de ocupare a fortei de munca - noua tendinta europeana, cred eu.

euronews: In prima parte a anului, Romania a fost martora unor manifestatii masive si am avut impresia ca oamenii s-au saturat de austeritate. Este, poate, prea mult? Chiar respectati acest acord de austeritate cu FMI?

Victor Ponta: Categoric da. Da, vom respecta 100% acordurile cu FMI si cu Comisia Europeana. Este un fait accompli.

euronews: Comisia Europeana este ingrijorata din cauza faptului ca l-ati demis pe Avocatul Poporului. Cum reactionati in aceasta privinta?

Victor Ponta: Parlamentul, noua noastra majoritate, va numi un Avocat al Poporului doar pe baza unui acord politic intre toate fortele politice.

euronews: O alta chestiune: ati incercat, coalitia dumneavoastra de guvernamant a incercat sa schimbe sase dintre cei noua judecatori ai Curtii Constitutionale.

Victor Ponta: Imediat dupa ce acest zvon a aparut in presa, am emis o declarate oficiala a guvernului si a coalitiei potrivit careia nimeni, in niciun fel, nu va initia vreo actiune impotriva independentei acestor noua judecatori si a Curtii Constitutionale. Deci aceea a fost doar o acuzatie politica, una foarte grava si de aceea am reactionat imediat, sa fim foarte clari si sa nu lasam dubii.

euronews: Cu doar cateva luni inainte de alegerile urmatoare, ati schimbat legea electorala. Pare ciudat.

Victor Ponta: A fost o initiativa a Parlamentului. Curtea Constitutionala a decis ca nu poate avea loc o schimbare intr-un an electoral, iar aceasta decizie a Curtii Constitutionale va fi respectata. In noiembrie 2012 vom candida si vom fi alesi pe baza legii adoptate in 2008.

euronews: Prietenul dumnevoastra, fostul premier Nastase, a fost inchis pentru coruptie si se speculeaza ca aceasta miscare de a scapa de presedinte si de a avea un nou presedinte urmareste sa obtina gratierea lui Nastase, prietenul dumneavoastra.

Victor Ponta: Dl. Nastase nu a fost prietenul meu. A fost cel mai bun premier pe care l-a avut Romania. Acum, instanta l-a condamnat, isi va executa pedeapsa, iar presedintele in exercitiu, dl. Antonescu, a anuntat foarte clar ca nu va emite nicio gratiere pentru nimeni.

euronews: Se afirma ca ati copiat parti din teza dumneavoastra de doctorat. Va veti retrage?

Victor Ponta: Am respectat toate standardele, toate standardele romanesti, ale anului 1999.

euronews: Aceasta lupta contra coruptiei va continua? Se afirma ca ati incerca sa il schimbati pe seful DNA?

Victor Ponta: Toti procurorii-sefi isi vor pastra slujbele, isi vor continua si isi vor incheia mandatele, iar noile numiri vor fi facute doar pe baza unei proceduri transparente care va fi urmarita si de catre Comisia Europeana.