Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Am uitat de aderarea la spațiul Schengen. Se amana din nou?

de Manuel Donescu     Contributors.ro
Luni, 11 aprilie 2011, 12:39 Actualitate | Opinii

Manuel Donescu
Foto: Arhiva personala
Intr-o epocă a columbenizării spațiului public, revelației că avem talent și izvorului minunățiilor WikiLeaks România, ratarea obiectivului național de aderare la spațiul Schengen în martie 2011 pare mai degrabă un element periferic. Nu avem o evaluare oficială articulată cu privire la ratarea obiectivului – mai degrabă declarații disparate – fie măcar din perspectiva unui bilanț forțat de etapă. Cu atât mai puțin o dezbatere publică consistentă privind stadiul și perspectivele de aderare.

Aderarea României în UE a fost o decizie, nu este o noutate, cu o substanțială componentă politică, fiind insoţită de măsuri instituite pentru a preveni sau remedia o serie de deficienţe. Am intrat în familia europeană deși existau încă probleme în ceea ce privește îndeplinirea unor aspecte tehnice. Unii sceptici față de nivelul de pregătire al României au remarcat că absența unor reușite interne a fost suplinită de inteligența demersurilor diplomatice și eficiența alianțelor în perioada negocierilor de aderare la UE, atitudinea pro-activă fiind vizibilă și în intervalul în care am beneficiat de statutul de observator.

Tabloul este contrastant la câțiva ani după aderarea la UE. Îndeplinim criteriile tehnice dar avem probleme în obținerea confirmării politice pentru a adera la spațiul Schengen. Lăsăm la o parte implicațiile candidaturii Bulgariei care nu influențează fondul. Am solicitat vocal să fim evaluați exclusiv după performanțele tehnice și am subliniat că suntem discriminați. Pe scurt, am minimalizat dimensiunea politică. Negarea deciziei politice la nivelul UE a arătat pe lângă o ușoară tulburare a memoriei instituționale și o lipsă de concentrare în aprecierea mecanismelor decizionale.

Credibilitatea, predictibilitatea, încrederea țin de esența UE. Altădată activi, inspirați, acum reactivi. Atunci flexibili, anticipativi, acum rigizi o perioadă suficient de lungă pentru a oferi diplomației franceze posibilitatea să constituie masa critică necesară blocării aderării României la spațiul Schengen în martie 2011. Alături de Franța și Germania s-au regăsit în anumite momente Olanda, Finlanda și chiar Norvegia, stat din afara UE dar semnatar al Acordului Schengen. Promovarea eficientă a intereselor naționale la nivelul statelor membre, îndeosebi în dialogul cu un partener strategic, ar fi solicitat o  construcție articulată și demersuri politico-diplomatice pro-active, corelate eforturilor financiare și instituționale vizând îndeplinirea criteriilor tehnice necesare aderării. Aș spune o obligație de rezultat și nu de diligență.

Ministrul român al afacerilor externe vorbește acum de revenirea la un ton normal în relația cu Franța, iar omologul francez afirmă că România are vocaţia aderării la spaţiul Schengen odată ce toate condiţiile pentru aderare vor fi îndeplinite. În aceeași logică, România nu ar fi fost pregătită să semneze Tratatul de Aderare la UE în 2005. Ce s-a întâmplat între timp în relația cu principalul nostru susținător în procesul de aderare la UE? Să fie o schimbare de personaje sau interese divergente? Interesele comune în plan bilateral sau la nivelul UE sunt evidente. Franța este unul din principalii noștrii parteneri economici europeni alături de Germania și Italia, iar eventuale nemulțumiri punctuale (ex. problema incluziunii romilor, absența unui răspuns privind implicarea Parisului în construirea de reactoare nucleare în România etc.) nu sunt esențiale, chiar dacă ar contribui la pregătirea unei atmosfere favorabile.

Chiar și episodul privind Libia – există suficiente formule diplomatice pentru a fi împotrivă fără o exprimare prea vocală, evitând o ieșire inutilă în evidență – nu este relevant în dosarul Schengen, cel puțin în etapa deja consumată, întrucât a avut loc după exprimarea rezervelor Franței.

După o strategie lipsită de eficiență, insuficient calibrată la evoluțiile de etapă marcate de dezbaterea europeană informală stimulată de Franța și unele declarații neinspirate, partea română sugerează după vizita la Paris a ministrului Baconschi că s-ar mulțumi cu o formulă de compromis. Adică propunerea germană din februarie – susținută și de Președinția ungară a UE – privind un proces în două etape: ridicarea controlului la frontierele aeriene și ulterior a celor terestre. Este o soluție realistă în actuala conjunctură? Se argumentează cu un precedent: situația grupului celor 9 state (Ungaria, Cehia, Polonia etc.) care au aderat la spațiul Schengen în două etape, în decembrie 2007 (frontierele terestre și maritime) și martie 2008 (frontierele aeriene). Decalajul de câteva luni a avut însă o motivație tehnică. Această soluție prezintă certe avantaje pentru că presupune o singură decizie politică ce include ambele etape, fără condiții suplimentare. În cazul României scenariul pare diferit. Una din ipoteze ar presupune prelungirea procesului fără a fi siguri asupra datei aderării pentru a doua etapă (frontierele terestre – în cazul nostru – care sunt și cele mai importante). Pe de altă parte, ar implica – ceea ce ne dă frisoane – o foaie de parcurs în perspectiva ridicării controlului la frontierele terestre.

Avem un istoric deloc agreabil în ceea ce privește Mecanismul de Cooperare si Verificare, astfel încât imaginea de elev corigent scos la tablă – a câta oară? – pare a fi o obsesie. Formula în două trepte, cu acceptarea unei foi de parcurs, fără o dată certă, probabil prezintă unele  tentații din perspectiva consumului politic intern pentru că ar aduce un rezultat concret.

Deslușim conturul însă nu regăsim garanțiile în ceea ce privește finalul. Ministrul Baconschi a sugerat după întrevederea cu Alain Juppé că diplomația română a revenit în șa, și-a scuturat de praf echipamentul, asigurându-ne că totul este sub control: avem un curent favorabil, larg majoritar printre statele membre, Comisia Europeană este favorabilă, de asemenea, iar Parlamentul European pregătește un aviz deopotrivă pozitiv. Mai așteptămun răspuns la propunerea avansată la Paris, în perspectiva vizitei la București a ministrului francez de interne, Claude Guenant și apoi ridicăm problema în plen, în format COREPER. Să înțelegem că noua strategie a României depinde încă de vechea poziție a Franței?

Citeste si comenteaza pe Contributors.ro



Citeste mai multe despre   






















VIDEO Economistii-sefi ai primelor 3 banci comerciale, despre evolutia economiei romanesti. Ce proiecte mari de investitii finanteaza bancile la ora actuala?

Economistii sefi ai primelor 3 banci comerciale, Horia Braun (BCR), Florian Libocor (BRD-GSG) si Andrei Radulescu (BT) au discutat luni dimineata, in cadrul unei mesei rotunde organizate de HotNews.ro si Startup Cafe, despre investitiile bancilor in economie romaneasca si starea actuala a economiei, precum si despre fluctuatiile care au tinut prima pagina in ultima perioada.
  • A. Radulescu: Daca statul nu investeste, atunci de ce sa isi asume sectorul privat riscuri?
  • F. Libocor: Banii se duc acolo unde exista certitudini, predictibilitate, stabilitate. Lipsa acestor caracteristici loveste in mai multe zone, cu precadere in investitii.
  • H. Braun: Speram la o dinamica pozitiva, insa trebuie sa puna umarulul statul,bancile, si managementul companiilor.

1320 vizualizari

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri