Iata de ce, atunci cand traversam asemenea episoade –fie ele alegeri, schimbari de guvern sau simple remanieri, este bine ca din cand in cand sa incercam sa ne mutam atentia si spre alte lucruri decat cine “este” si cine “nu mai este” in carti. Este un exercitiu care, dincolo de a ne scoate din sfera colportajului rudimentar ne ajuta sa intelegem mai bine ce se intampla in jur. Sa privim deci evolutiile din zilele ce vin cu un ochi mai detasat, sensibil si la nuantele uneori ironice ale momentului.
Aura puterii
In anii 60, doi psihologi americani au efectuat urmatorul experiment. Au cerut unui numar de subiecti sa estimeze inaltimea mai multor persoane, spunandu-le ca aceste persoane fac parte dintr-o ierarhie: unul era director, celalalt era subordonatul sau imediat, altul era subordonat inferior etc. Rezultatul a fost o fascinanta corelatie.
Cei perceputi ca detinand putere sau autoritate erau in mod constant considerati mai inalti decat erau in realitate. In mod simetric, cei perceputi ca lipsiti de putere si autoritate erau considerati semnificativ mai scunzi decat erau in realitate.
In timp, acest experiment a fost urmat de altele asemanatoare. De pilda, stim astfel acum ca perceptia inteligentei, personalitatii si chiar a frumusetii fizice a personelor aratate subiectilor in fotografii se schimba in functie de prezenta sau absenta unor informatii privind pretinsa autoritate sau putere a celor reprezentati in fotografiile in cauza.
Pe scurt, in urma acestor studii si a altor asemenea lor, intelegem mai bine cat de fragile si usor influentabile sunt judecatile noastre despre cei din jur, atunci cand acestia imbraca haina puterii sau se bucura (justificat sau nu) de aura autoritatii.
Se pare ca puterea poate corupe nu numai in sensul sugerat de Lordul Acton, adica pe cel ce, detinand-o, se simte tot mai mult atras de ea, intr-un spatiu al autoamagirii privind propriile calitati si merite. Ea poate corupe si in alt sens: oricat de iluzorie si inconsistenta ar fi in realitate, simpla impresie ca cineva este invaluit de mantia puterii distorsioneaza insusi modul in care cei din jur atribuie calitati celor despre care ei cred (in mod justificat sau nu) ca se bucura de aceasta.
In curand pe ecrane
Care sunt originile si cauzele acestui fenomen psihologic este o discutie separata. Pentru discutia de fata este important doar un lucru. In saptamanile ce vin, sa ne reamintim mereu observatiile de mai sus. Vom avea sansa sa fim martorii uneia dintre intensificarile ciclice ale acestui fenomen: oameni submediocri sau pur si simplu obisnuiti vor fi perceputi brusc, prin castigarea unei pozitii sau alta in varful piramidei, ca redutabili ai artei politice, vorbele lor vor fi ascultate ca izvor de sensuri ascunse, iar miscarile lor cele mai banale sau stupide vor genera laborioase interpretari ale analistilor, fiind vazute ca executii abile ale partiturii exercitiului puterii.
In plus, fenomenul va avea si un revers. Dezbracati de haina puterii, cei ce vor cadea de la varf vor reveni la starea initiala. Magia autoritatii data de functii si pozitii se va disipa la fel de misterios precum s-a inchegat. In vreme ce unii se vor scufunda incet inapoi in mediocritatea din care s-au saltat, altii se ridica rapid din ea spre cele 15 minute de celebritate si putere ce vor insemna incununarea intregii lor existente.
Si tot pe ecrane…
Desigur tot ceea ce s-a spus mai sus despre politicieni se aplica si celeilalte categorii deprofesionalizate care paraziteaza cu autoritate ecranele si spatiul public, sub pretextul contributiei la “binele comun”: asa numitii comentatori si analisti politici.
Vorbim despre acelasi tipar sociologic: Oameni submediocri sau pur si simplu obisnuiti, perceputi brusc, prin castigarea unei pozitii sau alta pe o platforma mass media, ca autoritati ale artei politice si inteligentiei analitice.
Realitatea insa este simpla: Odata scoase de pe platformele respective, aceste personaje revin automat la starea initiala. Chiar crede cineva ca opiniile lui X de la televiziunea lui Y au vreo valoare informationala sau analitica in sine, independent de faptul ca sunt enuntate zilnic de la megafonul puternic pus la dispozitie de patron?
Pe scurt, adevarul e trist: Viata publica romaneasca este dominata de indivizi ce nu exista in afara etichetei si functiei publice ocupate. Nu exista profesional, nu exista intelectual. Si, de cele mai multe ori, nu exista nici macar ca entitati morale cat de cat conturate. Sunt coextensivi cu functia sau postul. Cand functia si postul nu mai sunt, ce ramane e un vid. Asa cum se si spune: nulitati.
Intelegem acum de ce si sunt aceste nulitati atat de feroce in a se baga in fata si a se agata de functii. Pentru ei, daca functie sau post nu e, nimic nu e.
Un nou episod
Pleaca PDL-ul? Rezista PDL-ul? Pleca ministrul? Rezista ministrul? Indiferent de rezultat, vom asista in zilele ce urmeaza la un nou episod al marelui joc al autoritatii in viata publica romaneasca. Este un joc in oglinda: Vom vedea oameni care nu au nici cea mai elementara notiune despre ce inseamna o analiza, “analizand” declaratiile si actiunile unor oameni care nu au nici cea mai elementara notiune de leadership si management politic. Totul sub acoperirea magica a mantiei autoritatii publice.
Sa incercam, asadar, in zilele ce vin sa ne detasam de tensiunile, asteptarile si confuzia care plutesc in aer. Sa incercam sa privim lucrurile si din alte unghiuri, poate mai interesante si fara indoiala mai utile decat cele al comentariului la cald privind cine “este” si cine “nu mai este” , cine “va fi” si cine “nu va mai fi”.
Iata mai jos trei posibile teme ajutatoare:
- 1. De fiecare data cand vedem o figura politca noua sau veche urcand sau coborand, sa o supunem unui experiment mental. Sa ne intrebam: Chiar are omul asta vreo valoare si greutate dincolo de faptul ca se intampla ca acum sa imbrace hainele puterii? Daca da, prin ce? Sa nu uitam ca oamenii de valoare isi dau masura indiferent daca imbraca sau nu haina autoritatii publice.
- 2. De fiecare data cand vedem o figura mass media adusa in prim plan, sa o supunem unui experiment mental: Chiar are omul asta vreo valoare si greutate dincolo de faptul ca se intampla ca acum sa i se fi pus in brate un megafon puternic? Daca da, prin ce? Sa nu uitam ca inteligenta si buna informare isi dau masura chiar daca nu sunt difuzate prin statii de amplificare.
- 3.In sfarsit, sa nu uitam ca e foarte probabil ca sa asistam din nou la un nou episod al farsei in care oameni care nu au nici cea mai elementara notiune despre ce inseamna o analiza, vor “analiza” declaratiile si actiunile unor oameni care nu au nici cea mai elementara notiune de leadership si management politic. Iar noi vom fi din nou prinsi la mijloc. In acest caz, sa ne intrebam: De ce am ajuns iar la mijloc? Putem face ceva sa iesim din aceasta situatie? Si daca da, atunci ce?
Alegeri SUA
Alegeri Rusia
Cat priveste "analiza" care ar trebui facuta ministrilor ( de prim-ministru si de partid, in forurile lor democratice) este doar o gluma. Basescu va zice: ala si ala pleaca si ala cu ala vor veni. Stim bine ca asa va fi. Ce vrei sa analizezi?
O guvernare daca incearca sa pastreze vechile structuri va fi considerata conservatoare (de exemplu, guvernarea Vacaroiu), dar spre deosebire de aceasta guvernele Tariceanu si Boc nu s-au multumit sa pastreze vechile "structuri" (legi, departamente,etc.), ci au dus politici progresiste, indreptate nu spre piata libera ci spre comunism.
Asadar, fara riscul de a gresi guvernele Tariceanu si Boc (si partidele pe care le-au consus) au fost chiar mai socialiste decit PSD( PDSR).
In acest moment, se observa clar necesitatea infiintarii unui partid autentic liberal (libertarian)!
Pentru ca democratia inseamna si asta : cronicizarea instabilitatii politice.
In articol scrie:
"Chiar crede cineva ca opiniile lui X de la televiziunea lui Y au vreo valoare informationala sau analitica in sine, independent de faptul ca sunt enuntate zilnic de la megafonul puternic pus la dispozitie de patron?"
Aceasta este in opinia mea eroarea care se face, deoarece manipularea media se face pentru MAJORITATE (din pacate). Ea CREDE "opiniile lui X de la televiziunea lui Y " foarte foarte mult fara sa gindeasca si inghite ce i se livreaza fara sa mestece.
mai ales, cand adevaratul adevar este spus pela coltzuri...
in rest toti stim sau ar trebui sa ne fi dat seama ca:
- politicienii sunt niste figuri triste cu coltii adanc infipti in ciolan... o haita de caini este o pictura biblica spre comparatie
- mass-media, in special televiziunea este o cloaca infecta de persoane obscure ajunse nu se stie cum in bransa, ghidate de interese obscure care conlucreaza mana in mana cu categoria enuntata mai sus spre servirea unui anumit interes.
- situatia este valabila la nivel global de altfel... totul se face din interes si in asteptarea recompensei.
- in final o observatie pur gramaticala "sa nu uitam ca e foarte probabil CA sa asistam din nou" - ca-ul capitalizat este inutil in constructia respectiva - poate se datoreaza celor care au introdus articolul pe site.
lumea care a inventat democraţia, într-o lume devenită alta, ea ar trebui să-şi revizuiască unele dintre obiective şi regulile jocului. Ne putem întreba dacă democraţia „masivă", la scară naţională, nu şi-a epuizat deja o bună parte din posibilităţi. Cît despre globalizare, există aici o perplexitate democratică: încă nu s-a inventat democraţia planetară. Dimpotrivă, par să se deschidă perspective noi pentru o democraţie de „bază", la nivelul „microcolectivităţilor" care vor fi poate mîine adevăratele celule ale unei lumi globalizate.
In orice caz, dezamăgiţii democraţiei ar proceda cu totul greşit dacă ar porni în căutarea altor utopii, presupunîndu-le mai performante, şi cu speranţa că acelea vor institui în sfîrşit dreptatea perfectă şi fericirea generală. Consumată cu moderaţie, utopia e un stimulent absolut necesar; fără o doză de gîndire utopică, lumea n-ar rămîne decît materie, teren de joc pentru instinctele primare. Dar abuzul de utopie e periculos: experimentul comunist trebuie privit sub acest aspect ca un avertisment. Capcana cea mai perfidă a istoriei este linia, din nefericire invizibilă, care separă realizabilul de irealizabil (sau, şi mai rău, de ma- terializările monstruoase). Este legitim să cerem mult democraţiei. Dar să nu-i cerem prea mult. "
Lucian BOIA - "Mitul democratiei"