Confruntati cu perspectiva ingrijoratoare ca, in fine, o instanta sa se pronunte pe fond in dosarele lor, ministri si fostii ministri au cautat o portita de scapare in calitatea lor de parlamentari. Pretentia lor a fost ca avizul pentru urmarirea lor penala trebuie dat de catre colegii lor din parlament. Judecatorii constitutionali s-au pronuntat astfel :

“1. Curtea Constitutionala constata existenta unui conflict juridic de natura constitutionala intre Ministerul Public - Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, pe de o parte, si Parlament - Camera Deputatilor si Senat, pe de alta parte, in legatura cu procedura de urmat in cazul cererilor referitoare la urmarirea penala a membrilor si fostilor membri ai Guvernului pentru faptele savarsite in exercitiul functiei lor si care, la data sesizarii, au si calitatea de deputat sau de senator.

2. In aplicarea dispozitiilor art.109 alin.(2) teza intai din Constitutie, Ministerul Public - Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie va sesiza Camera Deputatilor sau Senatul, dupa caz, pentru a cere urmarirea penala a membrilor si fostilor membri ai Guvernului pentru faptele savarsite in exercitiul functiei lor si care, la data sesizarii, au si calitatea de deputat sau de senator.

3. In aplicarea dispozitiilor art.109 alin.(2) teza intai din Constitutie, Ministerul Public - Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie va sesiza Presedintele Romaniei pentru a cere urmarirea penala a membrilor Guvernului si a fostilor membri ai Guvernului care, la data sesizarii, nu au si calitatea de deputat sau de senator.”

(Curtea Constitutionala, comunicat privind solutionarea conflictului dintre Parlament si Ministerul Public)

Am vazut ca si politicieni si presa au interpretat decizia in sensul ca (fostii)ministrii - (actualii)parlamentari nu pot fi urmariti penal fara avizul colegilor lor din parlament. S-ar putea, ma tem, ca interpretarea sa fie corecta; dar inca e prea devreme sa ne pronuntam.

De ce spun asta? Se pare ca se face o usoara confuzie. Articolul 109(2) spune ca e doar dreptul Parlamentului si Presedintelui de a cere urmarirea penala a ministrilor pentru fapte savarsite in exercitarea mandatului. Or, asta se confunda cu solicitarea (sesizarea) pe care Parchetul o face catre una din aceste institutii, pentru exercitarea dreptului constitutional prevazut mai sus. Sunt doua lucruri diferite! Procurorii pot cere presedintelui sau senatorilor sau deputatilor sa ceara urmarirea penala impotriva unui ministru. De asta se foloseste termenul “aviz” dat de presedinte sau de parlamentari (termenul ca atare nu exista in Constitutie) atunci cand cererea venita de la presedinte (de exemplu) catre procurori este un raspuns la cererea facuta de procurori catre presedinte.

Iar interpretarea deciziei Curtii depinde daca cei 9 judecatori au considerat, in solutia data de ei, exclusiv primul pas (cererea facuta de Parchet catre Parlament si Presedinte), sau daca impartirea pe care au facut-o acolo priveste si cel de-al doilea pas, cererea facuta, in baza Constitutiei, de catre Presedinte sau Parlament catre Parchet. Pana cand motivarea nu va fi publicata probabil ca n-o sa stim in care dintre cele doua cazuri ne aflam, eu o sa le comentez pe ambele.

I) Judecatorii se refera exclusiv la autoritatea catre care Parchetul trebuie sa indrepte solicitarea de incepere a urmaririi penale.

In acest caz, decizia lor este o adaugare la Constitutie, si o legiferare pozitiva. O chestie cu atat mai absurda cu cat este facuta la cererea singurei institutii care are dreptul de a adopta legi. Cu alte cuvinte, desi asa ceva ii este interzis prin lege, Curtea Constitutionala scrie practic legea raspunderii ministeriale, stabilind careia dintre cele doua autoritati este obligat parchetul sa faca solicitarea de incepere a urmaririi penale. De fapt, Curtea rescrie aceasta lege. Caci o astfel de impartire exista deja: indiferent de calitatea de parlamentar a ministrului, scrie legea actuala, procurorii solicita avizul Presedintelui. In schimb, Camerele parlamentului isi exercita acelasi drept ca urmare a unei anchete parlamentare. Procurorii sunt, inca odata, vinovati de a fi respectat legea in vigoare.

Conform acestei decizii, Parchetul este obligat sa solicite Camerelor, nu Presedintelui cererea de incepere a urmaririi penale. Insa Presedintele poate sa ceara acelasi lucru fara solicitarea prealabila a Parchetului! Cu alte cuvinte, acest caz ar schimba foarte putin din datele problemei si din cazurile ministrilor care sunt acum in vizorul procurorilor (ar trebui sa schimbe foarte putin; nu ma hazardez sa spun ce vor decide judecatorii de la ICCJ). Asa cum il obliga decizia Curtii, parchetul ar putea solicita Parlamentului inceperea urmaririi penale impotriva celor 5 ministri/parlamentari. Ar fi un act fara noima, insa, caci cererea facuta de presedinte ar ramane in continuare valabila, si urmarirea penala a ministrilor va putea continua in virtutea ei. Decizia parlamentului, oricare va fi aceasta, va fi lipsita de importanta, nu vor putea bloca urmarirea penala la cererea presedintelui, si, invers, sa ceri de doua ori inceperea urmaririi penale nu are niciun sens.

II) Judecatorii se refera atat la autoritatea catre care Parchetul trebuie sa indrepte solicitarea de incepere a urmaririi penale, cat si la autoritatea care poate sa ceara Parchetului urmarirea penala

In acest caz, bucuria (ipocrita) a ministrilor si presupunerile facute de presa s-ar dovedi intemeiate. Insa decizia ar fi, pe langa ce am spus la cazul I, complet absurda : ce are a face calitatea de parlamentar actual cu raspunderea penala in calitate de (fost)ministru? Mai mult, ar fi o decizie care ar incalca flagrant una pe care aceeasi Curte o lua cu doar cateva luni in urma :

“Curtea constata ca textul constitutional citat instituie neconditionat dreptul Camerei Deputatilor, Senatului si Presedintelui Romaniei de a cere urmarirea penala a membrilor Guvernului pentru faptele savarsite in exercitiul functiei lor. In consecinta, atat cele doua Camere ale Parlamentului, cat si Presedintele Romaniei au libertatea de a stabili, fara alta reglementare exterioara, aplicand direct Constitutia, modul de exercitare a acestui drept.” (Curtea Constitutionala, argumentand decizia nr. 1133/2007)

Nu vad cum poti odata sa constati ca Presedintele romaniei poate aplica direct constitutia, fara nici o alta reglementare exterioara, si sa ceara urmarirea penala a unui ministru; iar apoi sa spui ca nu o poate face decat daca i-a solicitat asta Parchetul, in conditiile unei legi scrise si adoptate de 9 judecatori. Apoi daca decizia ar fi astfel, ea ar incalca flagrant si textul constitutiei.

“(2) Numai Camera Deputatilor, Senatul si Presedintele Romaniei au dreptul sa ceara urmarirea penala a membrilor Guvernului pentru faptele savarsite in exercitiul functiei lor.”

(Articolul 109, alin (2), teza intai din Constitutie

Daca decizia Curtii ar privi si cererea facuta de aceste autoritati, atunci ea ar spune ca Presedintele Romaniei nu are dreptul de a cere urmarirea penala a membrilor guvernului care sunt membri ai Parlamentului, si, de asemenea, ca daca ministrul respectiv nu e membru al Parlamentului atunci cele doua Camere nu au dreptul sa ceara urmarirea penala a sa. N-ar mai fi doar o adaugare la Constitutie, ar fi o negare a ei.

Acum, eu nu ma hazardez sa presupun in care din aceste doua cazuri ne aflam. Sunt prea patit ca sa ma incred in bunul simt al celor 9 judecatori constitutionali. Asa ca va intreb pe voi! :)

Voteaza si comenteaza decizia Curtii pe blogul lui Doc!