Ar fi cu adevărat extraordinar! Stabilirea la București a sediului Agenției Europene a Medicamentului (EMA), instituția cu sute de milioane de Euro buget și fără de care niciun medicament nu poate fi aprobat în Uniunea Europeană, ar aduce o cascadă de lucruri bune. Începând de la tinerii cercetători și medici care îndrăznesc să rămână în București și până la proprietarii de cafenele și hoteluri: cu toții ar avea de câștigat. Vom afla luni care dintre cele 19 orașe candidate va câștiga. Firesc ar fi fost ca, cel puțin din estul Europei, Bucureștiul să fie favoritul. Din păcate, nu este.
Presa europeană varsă valuri de calcule și speculații, orașele preferate fiind Milano, Amsterdam și, informație amară pentru noi, Bratislava. Procedura de vot este una care favorizează surprizele, dar majoritatea demnitarilor europeni și a experților în domeniu cu care am discutat despre subiect dau șanse mici candidaturii Bucureștiului. Cum s-a ajuns aici: câteva gafe, lipsa de imaginație și puțin ghinion au contribuit toate.
Dosarul depus de România (din care o parte este confidențial), având în centru un document de 128 de pagini, este corect structurat, dar evaluările publicate chiar de Agenția Europeană a Medicamentului sunt rezervate. Comparând evaluarea tehnică a Bucureștiului cu cea a Bratislavei, capitala României pierde.
Pierde din neglijență la criteriul calității noului sediu propus, o clădire care urmează să fie construită în Pipera (numită Globalworth Campus). Aplicația României omite să menționeze exact numărul și dimensiunea camerelor de conferință care vor exista în clădire și nu oferă detalii suficiente (‘factsheets’) referitoare la facilitățile audio-video și de transmisie din sălile de conferință. Nu că acestea nu pot fi de cea mai bună calitate în capitala europeană cu cele mai rapide conexiuni la Internet, dar în astfel de competiții se pierd puncte chiar din cauza unor neglijențe de detaliu.
Pierde din ghinion, căci evaluarea Agenției Europene a Medicamentului consideră că Bucureștiul nu a oferit un plan de relocare suficient de detaliat, constatare incorectă, semnalată de altfel și de Ministerul român de Externe.
Pierde și prin câteva gafe, mai mici – cum ar fi litere mâncate din cuvinte aflate în textul oficial al aplicației – sau mai mari, cum a fost includerea în materialele și clipul de promovare a lui Nicolae Paulescu, un savant pe cât de redutabil, pe atât de rasist și apropiat în epocă de mișcările fasciste. Prezența sa a provocat reacția Institutului Național pentru Studierea Holocaustului "Elie Wiesel", care a solicitat oficial eliminarea menționării lui Paulescu determinând Ministerul Sănătății să refacă atât clipul, cât și materialele promoționale.
Însă ce a zgâriat cel mai tare retina este caracterul triumfalist al campaniei lansate de autoritățile române. Videoclipul oficial al candidaturii Bucureștiului laudă “încântătoarele clădiri belle-epoque”, rețeaua de transport public „excelentă”, „perspectivele mari” ale României în domeniul cercetării și spitalele de „o înaltă calitate”.
Există o linie fină între reclama/promovarea eficientă și minciuna pură. O linie pe care oamenii talentați din domeniu știu bine cât de important este să nu o treacă.
Bucureștiul are sute de semne cu „Atenție cade tencuiala” lipite pe „încântătoarele clădiri belle-epoque”, apare permanent în topurile capitalelor cu cel mai aglomerat trafic din lume, este capitala țării în care cercetarea se zbate în subfinanțare sau promovări pe doctorate plagiate, cât despre spitale... no comment.
Prin acest triumfalism rudă apropiată cu minciuna se obține exact opusul obiectivului dorit. Recent am primit un mesaj de la un amic (cetățean german) angajat al Agenției Europene a Medicamentului care, după ce văzuse clipul României, mă întreba ironic dacă sunt sigur că el a vizitat, cu un an în urmă, Bucureștiul și nu cumva un alt oraș. Spre comparație, clipul de promovare al Bratislavei este sobru, iar cel al Milanului chiar proaspăt.
Probabil cea mai mare greșeală a celor care au inițiat și lucrat la acest dosar a fost acceptul cantonării sale într-un obiectiv politic de partid. Asta s-a văzut în lansarea candidaturii la București, una extrem de politizată, cu un domn ministru al Sănătății menționând în fața auditoriului contrariat că “România a asigurat de fiecare dată pentru cetățenii ei medicamente de calitate”. Exact în aceeași perioadă, către ministerul condus de domnul Florian Bodog curgeau sesizările pacienților care nu-și găseau medicamentele în farmacii (și nu le găsesc nici astăzi).
Nici în evenimentele de promovare a candidaturii României în exterior, lucrurile nu au excelat. România a mizat în continuare pe personaje exclusiv politice; bruxellezii comentau amuzați cum ministrul român al Sănătății sare foarte repede la poze de protocol, dar refuză interviuri cu presa străină și nici nu e prea vorbăreț.
Nici ajutorul rețelelor de români trăitori la Bruxelles, cu unele persoane plasate strategic și în poziții importante, nu a fost solicitat. Unul dintre putinii care au mai miscat ceva a fost ministrul Afacerilor Europene, Victor Negrescu, care a făcut uz de experiența lui de europarlamentar și care joacă un rol și în negocierile politice, alături de Ministerul de Externe. Negocieri politice care vor influența enorm decizia și alegerea orașului câștigător.
Realist vorbind și în ciuda unei aplicații care putea fi mai bune, Bucureștiul chiar este cel mai bun candidat din estul Europei pentru a găzdui EMA. Deși depășește aplicația Bucureștiului în evaluarea criteriului tehnic și al calității sistemului medical, Bratislava este sub capitala României la criteriul accesibilității și egală la criteriul sistemului educațional. Ambele orașe nu sunt deloc populare printre angajații EMA, iar criteriul geografic - pe care autoritățile române s-au bazat prea mult și care spune că EMA trebuie să ajungă într-o țară care nu găzduiește o agenție europeană - le avantajează pe amândouă.
Prin urmare miza noastră este ca Bucureștiul, nu Bratislava, să fie orașul din estul Europei care să ajungă în runda finală din cele trei ale votului de luni. Procedura de vot favorizează surprizele, așadar să ne păstrăm speranța. Deocamdată singura certitudine este că, indiferent de rezultatul final, liderii PSD se vor folosi de el fie pentru a-și clama excepționalitatea cosmică, fie pentru a promova teza anti-UE a românilor nedreptățiți care se potrivește astăzi în narațiunea PSD cu țintă juridică.
Atunci când un proiect de țară important este politizat în cea mai mare măsură și transformat în instrument de propagandă, nu ne rămâne altceva decât să sperăm în noroc. Acel noroc istoric pe care România l-a mai avut de câteva ori.
Vlad Mixich este președintele Observatorului Român de Sănătate și expert în politici de sănătate.
17
10
