Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

De ce ne judecam domnule? Pentru aur, monser!

de Cristian Felea     Contributors.ro
Miercuri, 1 noiembrie 2017, 12:43 Actualitate | Opinii

Cristian Felea
Foto: Arhiva personala

Dintre toate ocupațiile considerate utile, cam cea mai absurdă e exploatarea aurului. Aurul este extras din pământ în Africa de Sud și este transportat, cu infinite precauții împotriva furtunilor și accidentelor, la Londra, Paris sau New York, unde este băgat din nou în pământ, în trezoreriile băncilor.

Betrand Russell[1]

O istorie cinstită a aurului îi dă dreptate lui Betrand Russell, deși ideile filozofului englez pot să pară fanteziste într-o lume în care oamenii sunt obișnuiți să poarte bijuterii din aur, băncile să-și constituie rezerve de aur, iar investitorii să-și plaseze banii, în vremuri în care bursele intră în zodia ursului, mai ales în stocuri de aur.

Pentru că îmi susține teza care m-a îndemnat să scriu acest articol, am să continui cu un al doilea citat din Russell: ”Este posibil ca rezervele bancare să fi avut o utilitate atâta timp cât se considera că ele pot fi folosite uneori, dar de îndată ce a fost adoptată politica de a nu permite ca ele să scadă vreodată sub un anumit minim, acea sumă a devenit ca și inexistentă. Dacă eu spun că pun deoparte 100 de lire pentru zile negre, s-ar putea să fiu înțelept. Dar dacă spun că, indiferent cât de sărac aș ajunge, nu voi cheltui cele 100 de lire, acestea încetează să mai constituie o parte efectivă a averii mele; e ca și cum i-aș fi dat altcuiva.

Cu alte cuvinte, aurul care nu se transformă în bani, sau nu are nicio altă utilitate – tehnică, tehnologică, medicală, artistică etc. – decât aceea de a străluci stins în tezaurul unei bănci, arareori văzut de ochii unor funcționari care fac inventarul stocului, nu există. Chiar dacă în economia mondială unii pariază pe el.

De fapt, este destul de ciudat cum și România s-a transformat într-un exemplu tipic care ilustrează teoria lui Betrand Russell; în condițiile în care țara noastră este printre cele mai sărace state ale Uniunii Europene, banca noastră națională are cea mai mare rezervă de aur din sud-estul Europei. Aurul acesta este averea țării ori, cum spunea Russell, este ca și cum nici nu ar exista? Mie mi-e greu să dau un răspuns, dar am să duc paradoxul ceva mai departe, adăugându-i alte câteva tușe.

Figura 1: Fluctuația rezervei de aur a BNR, de la constituire până în prezent

AURUL NOSTRU, CU CARE NE MÂNDRIM

La data înființării, BNR și-a constituit o rezervă de aur de 14,73 tone, pe atunci comparabilă cu rezervele băncilor naționale ale Elveției sau Suediei[2]. În timp (figura 1), rezerva de aur a băncii naționale a cunoscut multiple variații cantitative.

Astfel, în anul 1940 BNR a avut cea mai mare rezervă de aur, de 140 de tone. În anul 1955, sub ocupație sovietică, cantitatea de aur din rezerva BNR a scăzut la 45,8 tone, pentru ca, până în anul 1985 să crească din nou, până la 118,7 tone. Se pare că, obsedat fiind de plata rapidă a datoriilor contractate cu finanțatorii internaționali, dictatorul comunist Nicolae Ceaușescu ar fi dispus și vinderea unei importante cantități din rezerva de aur a BNR, care ajunsese în anul 1987 să scadă la 42,4 tone.

După 1990, BNR a reînceput achizițiile de aur, într-un ritm relativ accelerat, astfel că în anul 1999 rezerva ajunsese la 103,1 tone. Astăzi, potrivit raportărilor BNR, rezerva este de 103,7 tone de aur. Din întreaga cantitate de aur din rezervele BNR, doar o treime se află în Tezaurul din București, celelalte două treimi fiind depozitate la bănci importante din străinătate.

În ultima decadă BNR a fost nevoită în mai multe rânduri, prin vocile sale autorizate (inclusiv a guvernatorului Mugur Isărescu), să insiste asupra faptului că nu mai este interesată să facă achiziții de aur pentru rezervele sale, stocul fiind considerat optim.

În parte, discuția despre politicile BNR privind achiziția de aur a fost un efect al dezbaterii publice asupra rezervelor de aur ale subsolului României, pe fondul promovării de către compania Roșia Montană Gold Corporation a proiectului de exploatare a zăcământului de la Roșia Montană.

Dezbaterea în sine a evoluat în spațiul public în paradigma dacă exploatarea aurului din cele două cariere de suprafață existente, plus altele două care ar urma să fie construite în viitor, împreună cu metalurgia minereului, care ar implica o tehnologie de extracție a aurului prin leșierea cu cianuri, este sau nu dezirabilă, în condițiile în care afectează profund mediul înconjurător, biodiversitatea.

Dar, subordonat acestei teme principale, specialiștii au mai adus în discuție o teză importantă, și anume care este decizia oportună la acest moment: (i) extragerea și valorificarea zăcământului de la Roșia Montană, în condițiile în care acesta este oricum deschis prin două cariere – Cetate și Cârnic –, există lucrări miniere subterane și halde de steril, care generează ape acide ce ajung în emisari[3], sau (ii) abandonarea oricărui proiect de exploatare, ecologizarea zonei și plasarea eventualei decizii de exploatare a zăcământului viitoarelor generații.

În mod evident, o decizie de continuare a exploatării zăcământului aurifer de la Roșia Montană ar fi implicat și punerea în piață a unei importante cantități de aur, 246 de tone după declarațiile unuia dintre managerii proiectului inițiat de Roșia Montană Gold Corporation[4], din care cel puțin o parte ar fi trebuit să rămână în țară – deci să fie achiziționată de BNR.

BNR, fără să facă în mod expres referire la așteptările legate de posibila achizție de aur de la investitorii de la Roșia Montană, și-a precizat poziția în termenii lui Betrand Russell: de ce? la ce bun? Consilierul guvernatorului, Lucian Croitoru, a explicat pentru opinia publică[5] paradoxul aparent al refuzului de a mai achiziționa aur, problematizând astfel:

(i) fluctuațiile valorii aurului pot aduce pierderi contabile, în condițiile în care Consiliul de Administrație și-ar asuma continuarea politicii de achiziționare de aur: „Cu cât am cumpăra, într-un scenariu absolut improbabil, mai multe sute de tone de aur, cu atât o scădere a prețului aurului pe piața mondială ne-ar provoca pierderi. Cu alte cuvinte, dacă astazi, să zicem, prețul este 1.600 de dolari pe uncie și noi am cumpăra 300 de tone, automat scăderea prețului la 1.200 de dolari pe uncie ne-ar provoca pierderi”;

(ii) un stoc mare de aur nu este util, în zilele noastre, decât dacă poate fi valorificat, cu condiția regândirii sistemului de taxare directă a exploatării sale: „Cel mai inteligent pentru o bancă centrală ar fi să procedeze cu aurul așa cum fac unele țări cu petrolul, adică să-l pună într-un fond de valorificare, astfel încât să poată aduce beneficii, inclusiv pentru viitorul copiilor noștri. Bineînțeles că aceasta ar însemna să nu încasezi o redevență”.

Poziția explicitată a BNR ar fi trebuit să readucă discuția despre ”aurul nostru”pe terenul realității. La momentul în care Roșia Montană Gold Corporation a fost desemnată concesionarul zăcământului aurifer de la Roșia Montană, statul român și-a asumat o serie de consecințe, și anume posibilitatea ca, după taxarea exploatării aurului (încasarea redevențelor), acesta să fie valorificat integral în piața internațională, în condițiile în care BNR nu este interesată să devină pur și simplu unul din clienții respectivei companii, din motivul amintit mai sus.

Dacă, însă, statul ar dori să păstreze controlul asupra producției de aur de la Roșia Montană, atunci ar trebui să determine două din instituțiile sale, adică Guvernul și BNR, să vină cu o soluție de preluare parțială a producției de aur de la Roșia Montană, pentru un Fond de Valorificare Național, administrat de BNR. Doar că, în aceste condiții, pentru cantitatea preluată de stat ar trebui să se renunțe la redevența[6] achitată în bani – adică să revendice material dreptul de royalty – și să se achite prețul pieței, pentru cantitățile suplimentare.

AURUL NOSTRU, PENTRU CARE NE JUDECĂM

Parteneriatul dintre statul român și Roșia Montană Gold Corporation, compania de proiect, nu a evoluat fericit, astfel că investitorul – Gabriel Resources, o companie canadiană destul de cunoscută opiniei publice din România – s-a adresat Curții Arbitrale de la Washington (ICSID) solicitând României plata unor daune de 5,7 miliarde de dolari canadieni[7], motivând că, după ce i-a fost acordată o licență de concesiune pentru zăcământul aurifer de la Roșia Montană, celelalte avize necesare demarării exploatării i-au fost refuzate, astfel că proiectul ar fi suferit pierderi.

Discuția este una complexă, în condițiile în care instituțiile statului român nu au acționat coordonat și coerent la interfața cu investitorul canadian, care a demarat proiectul după ce s-a asociat (80,69%) cu o companie de stat românească, Minvest (19,31%)[8].

Zăcământul de la Roșia Montană nu este unul nou deschis, în zonă existând deja două cariere, galerii de exploatare subterană și halde de steril, care au generat o poluare istorică asupra mediului înconjurător. Așadar, la momentul la care canadienii de la Gabriel Resources au decis să cheme statul român la arbitraj, situația stătea în felul următor:

(i) statul român a acordat o licență de exploatare companiei de proiect Roșia Montană Gold Corporation, licență oarecum moștenită prin asocierea Gabriel Resources cu Minvest – situația expune două instituții ale statului român: ANRM, care semnează concesiunile în calitate de concedent din partea statului român, și Guvernul, prin ministerul de resort, care a oferit mandat de aprobare în AGA Minvest pentru asocierea cu Gabriel Resources, în exploatarea zăcământului de la Roșia Montană;

(ii) alte instituții ale statului român au refuzat să avizeze proiectul de exploatare sub diverse motivații, legate de protecția mediului și protecția unor situri istorice, în condițiile în care mediul înconjurător este oricum afectat, iar statul nu finanțase anterior niciun proiect de protejare a siturilor istorice, unele din acestea nefiind nici măcar corespunzător identificate – situația expune ministerul de resort, agenția națională și locală de protecție a mediului, ministerul culturii;

(iii) după integrarea în Uniunea Europeană, România a înregistrat o opoziție a Comisiei și a unor State Membre față de continuarea proiectului; ori, poziția Ungariei era deja cunoscută anterior anului 2007, iar motivația statului vecin este puternic susținută prin precedentul accidentului ecologic de la Baia Mare, din anul 2000, care a otrăvit cu cianuri râul Tisa, într-unul din cele mai grave accidente transfrontaliere de mediu în care a fost implicată România – situația expune Guvernul, care a omis să negocieze corespunzător situația exploatărilor miniere la momentul integrării, iar după integrare a omis să aplice ferm ce a negociat cu Comisia Europeană;

(iv) pentru a ”cumpăra” bunăvoința comunității locale și a pregăti exploatarea zăcământului, Roșia Montană Gold Corporation a investit în relocarea multor gospodării și refacerea unor clădiri vechi din localitatea Roșia Montană;

(v) statul român a continuat să acorde licențe de exploatare a unor zăcăminte aurifere, precum și licențe de explorare[9].

Tabelul 1: termene în arbitrajul de la ICSID[10]

30 iunie 2017 Depunerea Memoriului Roșia Montană Gold Corporation, cu formularea pretențiilor
15 februarie 2018 Depunerea de către statul român a unui contra-memoriu
5 septembrie 2018 Roșia Montană Gold Corporation depune observațiile la poziția statului român
19 februarie 2019 Statul Român își formulează poziția față de observațiile investitorului
9 – 20 septembrie 2019 Audieri la solicitările de despăgubiri formulate de Gabriel Resources

Șansele ca investitorul canadian să obțină câștig de cauză la arbitraj (ce se va desfășura în etapele descrise în tabelul 1) nu sunt de neglijat, chiar dacă arbitrii ar putea să nu fie de acord cu suma exagerată pentru care Gabriel Resources a ridicat pretenții și pe care ar putea să o limiteze la o listă de costuri acceptabile, care acoperă investițiile deja făcute în zonă. Chiar și așa, pierderea (în sine a) arbitrajului ar fi o problemă pentru autoritățile statului român și pentru imaginea externă a României.

RĂNILE BĂTRÂNE ALE PLAIURILOR AURIFERE

Mineritul în Munții Metaliferi are mai mult de două milenii vechime, iar vedeta a fost mai cu seamă aurul. Aurul din acești munți a fost pentru prima dată exploatat ca bază a unei industrii, în mod organizat, de către puterea imperială romană.

Pentru paza exploatărilor și a transportului aurului, prin munți și apoi cu pluta pe Mureș etc., imperiul a deplasat la Apulum (astăzi Alba Iulia) puternica și legendara Legiune a XIII-a, Gemina (între 106 și 268 d.C.), ceea ce dovedește cât de important era aurul din Metaliferi pentru împărații de la Roma.

Denumirea de ”Roșia” dată unor locuri din Munții Metaliferi – Roșia Montană, Roșia Poieni etc. – provine din pigmentarea cu oxizii metalelor solubilizate a apelor de suprafață și aflorimentelor, un indiciu important pentru conținutul și dimensiunea depozitelor de minereuri din subsol.

În imperiul Austro-Ungar, începând cu secolul XIX, dezvoltarea industrială accelerată a readus în atenție perimetrul Munților Metaliferi, în special pentru zăcămintele de aur. Perioada celei de-a doua jumătăți a secolului XIX și de început a secolului XX a marcat o goană după aur la Roșia Montană, oarecum similară celei din California sau Alaska.

Pînă în deceniul opt al secolului trecut exploatarea zăcământului de aur de la Roșia Montană se baza pe tehnologii de subteran. Începând cu 1970 s-a trecut la amenajarea a două cariere de exploatare a zăcământului la suprafață: Cetate și Cârnic. Minereul aurifer (și nu numai) de la Roșia Montană era supus proceselor metalurgice în două etape: (i) solubilizarea prin cianurare la Baia de Arieș și (ii) rafinarea cu turnarea în lingouri la Baia Mare.

Exploatarea minieră de suprafață și cantitățile mari de steril rezultate au schimbat dramatic peisajul în zona Roșia Montană, transformându-l pe alocuri într-unul selenar, specific mineritului intensiv. Desigur, dacă Roșia Montană Gold Corporation ar reuși să demareze proiectul pe care și l-a propus, în zonă ar trebui să apară încă două cariere (Jig și Orlea), baterii de tancuri pentru cianurarea in situ, haldele de steril Cârnic și Cetate și un iaz în care se vor depozita nămolurile procesate, după ce vor fi spălate de cianurile active[11].

În schimb, pe măsură ce rezerva se va epuiza, proiectul propus de Roșia Montană Gold Corporation implică reumplerea totală cu steril a carierei Jig și parțial a carierelor Orlea și Cârnic, ca măsuri de refacere a mediului înconjurător și ecologizarea carierei Cetate.

Dacă, sub presiunea opiniei publice – pe care statul român ar trebui să o consulte serios în acest tip de proiecte –, s-ar decide că exploatarea aurului în Munții Metaliferi nu mai este dezirabilă, iar decizia s-ar transforma într-o politică de stat, atunci ar trebui să fie demarat de urgență un proiect de ecologizare a sitului minier deja existent (cariere, halde) și de conservare a galeriilor miniere romane considerate situri istorice protejate.

În discursul public, fie al autorităților, fie al ONG-rilor care se opun oricărui proiect minier în zonă, subiectul stringenței refacerii mediului înconjurător a fost ocultat de disputa pentru oprirea investiției pe care a inițiat-o Gabriel Resources.

Din păcate, nu se cunoaște la acest moment vreun ”plan B” al guvernului pentru Roșia Montană. Declararea zonei ca sit protejat UNESCO sau ca arie protejată din punctul de vedere al mediului înconjurător poate să indice o anumită tendință[12], dar această dezvoltare ezitantă nu ține loc de politici publice.

În mod normal, guvernul trebuie să opteze ferm, fie pentru posibilitatea ca proiectele miniere să continue în zonă, fie pentru stoparea lor, caz în care trebuie să se treacă imediat la elaborarea, aprobarea și implementarea unui proiect de reconstrucție ecologică.

Pentru ca deciziile să fie corect fundamentate, guvernul trebuie să consulte fie comunitatea (referendum local, inițiat de autoritățile locale interesate) fie națiunea, după o corectă și completă informare asupra multiplelor aspecte ale problematicii, de la protecția mediului la crearea de locuri de muncă, de la minerit la turism și infrastructură.

LA CE BUN AURUL NOSTRU?

Rezerva de aur a BNR reprezintă, în medie, circa 10% din totalul rezervelor internaționale ale băncii noastre naționale. Fluctuația valorii rezervei de aur pe parcursul anului 2017 indică un ecart de circa 243 milioane de euro între cea mai ridicată valoare (martie) și cea mai redusă (iunie), în condițiile în care stocul de 103,7 tone a rămas neschimbat (v. figura 2), ceea ce confirmă premisele de analiză propuse de Lucian Croitoru.

Figura 2: Evoluția valorii rezervei de aur și a rezervelor internaționale ale BNR în 2017[13]

Raportate (valoric) la PIB-ul României[14], rezervele internaționale ale României reprezintă circa 22,6%, la începutul anului 2017.

Analizând aceste serii de cifre și raportul dintre ele, chiar și fără a fi un specialist în politici monetare, nu poți să găsești o motivație pentru care BNR ar trebui să își modifice politicile, astfel încât să găsească o oportunitate în a crește stocul de aur, fie și pentru a încuraja un proiect minier autohton; sau, în fine, pentru ca, dacă un astfel de proiect minier este totuși pus în operă, să nu permită ca România să se transforme într-un exportator net de aur, asemeni unei țări africane, de exemplu.

Cu alte cuvinte, pornind de la ideile lui Bertrand Russell, atunci când un guvern analizează oportunitatea de a concesiona un zăcământ aurifer, aplicând un set corect de politici publice, trebuie să cântărească atent toate implicațiile pe care o astfel de decizie le-ar putea avea. Altminteri ”scoate aurul din pământ pentru a-l ține în pământ”, dar cu costuri ce nu sunt de neglijat.

Dacă din analiză rezultă, cum este și cazul României, că banca sa națională nu poate opta (justificat) pentru achiziția de aur din producția internă și creșterea rezervei, ca rezultat al aplicării proiectului de exploatare, atunci guvernul mai poate să pună în balanță, la beneficii, doar:

(i) încasarea redevenței și a unor taxe (eventual vamale, dacă exportul nu vizează state UE sau Canada);

(ii) crearea unui anumit număr de locuri de muncă, atât directe cât și pe orizontală, în alte industrii, care să aducă beneficii în plan local și regional, în primul rând, pentru o perioadă de până la 20 de ani.

În schimb, impactul local al proiectului asupra mediului înconjurător, chiar și limitat prin cele mai bune practici și tehnologii, va fi semnificativ și de durată. Dacă excavațiile în sine pot fi ameliorate, iar peisajul poate fi recreat într-o anumită măsură, impactul unui iaz care conține cianuri asupra mediului înconjurător este întotdeauna puternic și dificil de gestionat.

Indiferent cât de eficace ar fi tehnologia de izolare a iazului și chiar dacă în iaz se vor depune doar nămoluri sterile neutralizate, cu un conținut de cianuri de sub 3 mg/l, așa cum ne asigură dezvoltatorul proiectului minier propus pentru Roșia Montană, este evident că, în timp, în straturile inferioare ale depozitului concentrația de cianuri va crește, sub acțiunea apelor care circulă, fie și capilar, în masa iazului.

Orice defecțiune a izolației – care nu poate fi înlăturată statistic –, în timp, ar permite soluțiilor de cianură să se infiltreze în acvifer și să creeze premisele unui grav accident ecologic. Este un scenariu catastrofic puțin probabil, dar nu imposibil și care ar avea un impact devastator.


Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro


























Jurnal din Israel

FOTOGALERIE Israel pe repede inainte: kit de informatii pentru o calatorie reusita

De la nord la sud, Israelul are putin peste 400 de kilometri, iar de la est la vest, putin peste 100. E printre putinele tari ale lumii in care, in aceeasi zi, poti face si baie in mare si ski la munte. E taramul miracolelor si al sperantelor, tara sfanta a pelerinilor, teritoriu complet liber si dezinhibat pentru hedonistii de pretutindeni. Ca vrei sa te regasesti spiritual sau ca vrei sa gasesti energia unor petreceri fantastice, mergi in Israel. O sa capeti ce cauti si, uneori, chiar mai mult decat atat.

898 vizualizari

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă