Va creste anti-americanismul in Romania?

de Dan Tapalaga     HotNews.ro
Marţi, 8 noiembrie 2016, 15:46 Actualitate | Opinii

Dan Tapalaga
Foto: Hotnews
Ne intereseaza enorm cine va fi viitorul presedinte al Statelor Unite, iar Cristian Pantazi a explicat pe larg de ce. Campania din Statele Unite si rezultatul alegerilor vor mai genera insa un tip de efect, atat in Romania cat si in Europa, greu de cuantificat acum, dar inevitabil: cresterea anti-americanismului. Modelul democratic american, imperfect dar functional, a intrat deja in suferinta. Tot ce am vazut a aratat prost: candidatii, presa, temele dezbatute, cheltuielile de campanie, radicalizarea electoratului. Pe scurt, etalarea unui prost gust desavarsit de catre doi candidati de care americanii insisi nu se declara deloc mandri va lasa urme adanci.

Edward Lucas scrie ca “daunele s-au produs deja”, dar nu indrazneste sa-si duca intuitia pana la capat. Nu doar increderea in sistemul politic si in bunul simt al celorlalti cetateni a fost distrusa, cum scrie Lucas, dar am senzatia ca increderea in modelul democratic american in ansamblu va fi greu de restabilit. Este destul de stanjenitor sa vezi, dintr-o tara ca Romania, cum tot ce am detestat aici in campaniile noastre se manifesta la scara mare in Statele Unite.

Or, America este inca standardul, reperul, modelul aspirational daca doriti al multor democratii emergente. Populismul, extremismul, partizanatul presei, atacurile murdare au atins cote de neimaginat in cursa dintre Donald Trump si Hillary Clinton. La nivel simbolic si imagologic, modelul american si-a pierdut din puterea de seductie. Asta n-are cum sa ramana fara urmari.

Toate acestea vor hrani discursul anti-american de la noi si de aiurea. In Europa Occidentala anti-americanismul se manifesta deja vizibil in plan politic din varii motive, de la razboaie la interesul comercial al Statelor Unite de a avea un acord de liber schimb cu UE. Toti anti-americanii ranjesc astazi satisfacuti, in frunte cu Putin: asta-i tot ce mai poate oferi Uncle Sam? Iar factorul rus a jucat foarte probabil, dupa cum scria recent Financial Times, un rol important in polarizarea societatii americane exploatand la maxim obtuzitatea candidatului Trump. Rusii nu vor avea de facut de aici incolo decat sa cultive si mai abitir anti-occidentalismul si traditionalismul opunandu-le, de pilda, decandentei americane.

Anti-americanismul se manifesta in Romania doar in curente subterane si in randul politicienilor corupti convinsi in sinea lor ca tot raul le vine de peste Ocean. Un Trump izolationist si prieten cu Putin le-ar conveni multora din politica romaneasca, desi pe fata toti se pretind mari pro-americani. In realitate, din cate constat, resentimentele politicienilor romani fata de partenerul strategic al Romaniei sunt in crestere. Nu spun pe fata ce gandesc, dar rabufnesc la sedintele de partid.

In ochii publicului romanesc, va conta daca iese Trump sau Clinton, din perspectiva riscului ca rezultatul sa genereze reactii anti-americane. Unul ca Trump devenit presedintele Americii ar alimenta resentimentele populatiei fata de un personaj care aminteste pe buna dreptate de o combinatie stranie intre Vadim Tudor, Becali si Dan Diaconescu, totul la puterea a zecea. Hillary Clinton ar avea, cred, un impact negativ ceva mai diminuat asupra publicului romanesc. Va fi perceputa, foarte probabil, drept figura tipica a establishment-ului american, dar nimic spectaculos. 

Si intr-un caz, si in celalalt, America nu va mai fi perceputa la fel ca pana acum chiar si intr-o tara ca Romania unde sentimentele pro-americane, in usor declin, se mentin totusi la cote ridicate.  Indiferent de rezultatele alegerilor, “The American dream” ramane la locul lui. Romanii vor dori in continuare sa calatoreasca fara vize, sa munceasca si sa traiasca acolo, sa-si construiasca un viitor in State. Intrebarea la care mi-e greu sa raspund acum nu este daca anti-americanismul va castiga teren, ci cat va creste acest discurs dupa ce sistemul politic american si-a pierdut din capacitatea de seductie. Sigur, veti spune ca peste tot partidele vechi sunt in declin, ca nu doar politica americana da rateuri si gasim destule situatii similiare in Franta, Austria, Germania, nu mai vorbim de Anglia care tocmai a decis sa iasa din UE. Asa este, discursul anti-sistem si tendintele izolationiste nu sunt specific americane,  dar pentru noi  Statele Unite reprezinta cea mai puternica ancora in lumea occidentala. Decuplarea de partenerul strategic s-ar produce mai usor intr-o Romanie ajutata sa devina tot mai anti-americana. Ar fi ultimul lucru de care avem nevoie.


Citeste mai multe despre   









9282 vizualizari
  • +6 (48 voturi)    
    Da. Va creste! (Marţi, 8 noiembrie 2016, 15:53)

    Prea_Tarziu [utilizator]

    Pentru ca va castiga Clinton. Ceea ce inseamna ca influenta SUA in Romania va continua ceea ce se traduce prin libertate economica, starpirea coruptiei si ulterior, prosperitate. Si oamenii cand sunt prosperi sunt filozofi! Si apar curente la moda de antiamericanism snob-artificial, semn al unui proamericanism fundamental.
    Din contra, daca vine Trump, retrage toate jucariile in SUA, noi intram sub aripa protectoare a mumei Rusii, ne alipim la RSS Moldoveneasca si murim de foame si boala pe strazi vom fi cei mai proamericani si vom povesti copiilor cat de bine ne era cand "erau americanii"!
    Ah, da, si borfasii ca Dragnea, Basescu, Nastase etc, etc, vor fi extrem de antiamericani!
    • -10 (48 voturi)    
      Te doare cand esti prost??? (Marţi, 8 noiembrie 2016, 15:59)

      Ponta [utilizator] i-a raspuns lui Prea_Tarziu

      Incearca sa nu ajungi in faza cronica. Din acel moment incolo prostia se agraveaza si nu se mai poate vindeca.
      Incearca ACUM! Poate cine stie mai ai o sansa.
      • +2 (24 voturi)    
        Victoras, ai grija de copii. (Marţi, 8 noiembrie 2016, 16:59)

        ac [utilizator] i-a raspuns lui Ponta

        Ca de postat timpenii vad ca ai timp.
    • -21 (21 voturi)    
      analiza buna, mai putin ipoteza (Marţi, 8 noiembrie 2016, 16:55)

      CristioanR [utilizator] i-a raspuns lui Prea_Tarziu

      "Pentru ca va castiga Clinton"
      Nu are anse, Donald este sprijinit extrem de puternic de Federatia Mujica,nu are cum sa piarda alegerile!
    • 0 (14 voturi)    
      dupa alegeri (Marţi, 8 noiembrie 2016, 16:57)

      korkodell [utilizator] i-a raspuns lui Prea_Tarziu

      indiferent cine iese, treburile raman la fel.
      chestia aia cu cel mai puternic barbat sau femeie din lume este o figura de vorba.
      TZARA este cea mai puternica din lume si tzara are mersul ei, pt. ca functioneaza pe un sistem verificat, pe un lucru bine facut, cum ar spune cineva cunoscut noua..
      camapania asta a fost conf. cu personalitatile celor doi nepricopsiti impinsi in fata de partidele lor, taman datorita notorietatii, calitatillor lor actoricesti, de show person.
      probabil ca rezultatul va fi mai multa lume la vot, intr'un electorat care nu prea are interes pt. politica..

      oricum, barbat sau barbata, america ramane ce a fost, ce este si ce va fi.
      niciun presedinte american n'a hotarat, niciodata, nimic dupa capul lui.
      nici billy mincinosul nici dubya n'au fost mai capabili decat astia doi. sa nu mai vorbim de o'banana, premiul nobel pt. pace obtinut cu anticipatie..
      ultimul presedinte cu cuvant mai greu in guvernarea tzarii a fost bush tatal, dar taman d'aia nu a mai fost spriinit pt. al doilea mandat.l

      niciodata, nimeni nu a stiut sa faca din tzantzar, armsar, mai bine decat media, avida dupa gura casca.
    • -3 (15 voturi)    
      Tragic-comic comentariul tau (Marţi, 8 noiembrie 2016, 17:13)

      Simona_Srb [utilizator] i-a raspuns lui Prea_Tarziu

      Sper sa te inseli totusi, anti-americanismul de acum, este ceva stimulat din plin de "mother Rusia", nu neaparat ceva aparut natural, cred ca aceia pe care ii putea influenta, sunt deja influentati, iar ceilalti nu or sa devina atat de filozofi.

      Totusi, ai ceva dreptate, am trait aceiasi propaganda si din spatele cortinei de fier si dupa caderea ei si paradoxal, sau nu, acum are parca mai mare efect decat atunci.
  • -8 (32 voturi)    
    Anti Tapalagismul da, va creste. (Marţi, 8 noiembrie 2016, 16:01)

    Ponta [utilizator]

    Anti americanismul este frecvent intalnit la comunisti de care sper sa scapam cat mai curand impreuna cu fratii lor mai tampiti socialistii.
    • 0 (6 voturi)    
      Ce piruete face Tapalaga :)) (Marţi, 8 noiembrie 2016, 19:15)

      cinevatus [utilizator] i-a raspuns lui Ponta

      Vorbesti de coruptie si nu zici nimic despre Clinton care este sub investigatie cu echivalentul lui DNA! :))

      Anti-Americanismul, va creste sau va scade in functie de actiunile americanilor. E si normal.

      Dpdv al parteneriatului strategic, din pacate in loc sa ne ancoram mai mult in US, se pare ca politicienii noi, vezi USR, prefera o mai mare apropiere de UE chiar pe latura securitatii. Ori asta e in detrimentul NATO, clar.
  • -17 (31 voturi)    
    antiamericanismul va creste sau scadea (Marţi, 8 noiembrie 2016, 16:06)

    xanti [utilizator]

    In functie de rezultatul alegerilor.
    Daca castiga Trump va scadea deoarece se retrage din Europa eliberand-o.
    Daca castiga Clinton ne vom radicaliza si mai tare pana le va fi lehamite de Romania.
    In ROMANIA nu face legea nici Rusia nici USA de 2000 de ani.
    GO Trump.
    • -1 (15 voturi)    
      prosteala boborului (Marţi, 8 noiembrie 2016, 17:17)

      korkodell [utilizator] i-a raspuns lui xanti

      cu cuvantu', scris, sau vorbit si vazut la tenbelizor..

      plecarea din ioropa nu o hotaraste nici trompa nici pantalonii hilarioasei.
      aia e treaba ce se hotaraste de nato, pentagon si congresul american.

      ce nu intelegeti, legat de apararea americii si nato este ca nato si apararea ioropei sunt parte a apararii statelor unite, face parte din strategia globala a amercii. nu'si va pierde america rolul sau de putere globala, asa, pe bunul plac al unui bufon, sau a unei barbate.

      si rusii au vrut un val de aparare in fatza uniunii sovietice, realizata prin tratatul de la varsovia.
      lor nu le'a iesit.

      ideea a fost izvorata dupa razboaiele mondiale, pe baza unor invataturi de politica si aparare colectiva, dobandite. si a fost transpusa in nato.
      rusii si'au dat si ei seama si au facut alianta tzarilor ocupate.

      trompa va schimba discursul, imediat ce va dormi o noapte la casa alba. :-)

      iar hilarioasa va fi ocupata mai mult cu politica interna, sa mai dea drepturi la zoofilie, sa mai creasca taxe pt. sustinerea pomenilor spre minoritati.
      caci va fi presedintele minoritatilor, ea insasi fiind minoritara...
      si, probabil, va schimba moda feminina, vor fi mai multe femei in pantaloni. barbate de femei. :-)
  • +8 (22 voturi)    
    da si nu (Marţi, 8 noiembrie 2016, 16:06)

    ampersand [utilizator]

    Depinde de gradul de superficialitate al "pro-americanismului" fiecaruia, sau, mai pe romaneste spus, care e interesul care poarta fesul. In mod subiectiv, si normal, fiecare vede ceea ce (nu) doreste in "the american dream".

    In ce ma priveste, am devenit "pro-american" in urma cu vreo 35, aproape 40 de ani. Consider ca vreo 75% din realizarea mea profesionala din viata datorez SUA si "pro-americanismului" meu. Pentru mine, SUA nu este Obama, Bush, JFK, FDR sau Lincoln; nu este Vietnam, Japonia, Berlinul de Vest sau Irakul; nu este Coca Cola, Hollywood sau Jack Daniels; nu este NASA, Apple, Deere sau Caterpillar; pentru mine fiecare dintre astea sunt doar o particica din ceea ce m-a fascinat si ma va fascina intotdeauna: "Lumea Noua".

    Ganditi-va numai ca in SUA se afla localitati precum Paris, Venetia, Genova, Saint Petersburg, Moscova, Berlin, Cairo, Atena, Madrid, Amsterdam... Cartiere italiene, rusesti, chinezesti, indiene, irlandeze, cu comunitatile respective... Si nu invers, orase europene cu comunitati de americani.
    • +2 (4 voturi)    
      asa'i (Marţi, 8 noiembrie 2016, 17:45)

      korkodell [utilizator] i-a raspuns lui ampersand

      cu o mica exceptie. nu gek deniels, mai bun un wild turkey. sau un moonshine. :-)
  • -16 (42 voturi)    
    va crește (Marţi, 8 noiembrie 2016, 16:07)

    Mazeta [utilizator]

    În anii 80-90 pro-americanismul era la cote maxime. A scăzut constant după aceea, pe măsură ce românii au început să-i vadă pe americani de aproape, nu numai în filme.

    Sunt unele persoane pe care cu cât le cunoști mai bine, cu atât îți displac mai mult.
    • +15 (31 voturi)    
      includem aici si Sovieticii ? (Marţi, 8 noiembrie 2016, 16:30)

      un domn [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      ii cunoastem pe Sovietici de cel putin 5 decenii. Iliescu si Poporul Rus Libertate ne au Adus ?
      • +4 (10 voturi)    
        nu poporul, TANCUL! (Marţi, 8 noiembrie 2016, 16:56)

        CristioanR [utilizator] i-a raspuns lui un domn

        T-34/85 este eroul poesiei:

        Stalin si cu tancul rus,
        Libertate ne-a adus!

        Ilcii si al sau popor,
        Ne croieste-un viitor!
    • +8 (24 voturi)    
      Aia care i-au vazut de aproape is in America (Marţi, 8 noiembrie 2016, 16:45)

      Locke Lamora [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      Au ramas acolo adica. Ceilalti, din frustrare si spalare pe cap in still rusesc, ii urasc, habar n-au de ce, dar ii urasc. In schim ii iubesc pe rusi, abia asteapta omuletii vezii sa davai ceas.
  • +12 (26 voturi)    
    sa creasca pro-europenismul (Marţi, 8 noiembrie 2016, 16:14)

    neurino [utilizator]

    asta ar trebui sa fie problema noastra si nu anti sau pro-americanismul.
    • -1 (9 voturi)    
      S-o crezi tu :) (Marţi, 8 noiembrie 2016, 19:26)

      cinevatus [utilizator] i-a raspuns lui neurino

      Americanii, deocamdata sunt unicii care au demonstrat seriozitate daca privim obiectiv ce au adus in Romania ca dispozitive de aparare si pe car m-as baza in cazul unui atac, ca ar veni sa ne apere.
      Nemtii si germanii sunt mai degraba interesati de relatiile si beneficiile proprii si au intelegeri amicale cu rusii care ne sunt primul dusman.
      Americanii sunt aliati probati. Solidaritatea europeana s-a manifestat sleita de puteri chiar aproape inexistenta. Eu nu cred ca nemtii sau francezii ar veni sa lupte alaturi de noi.
  • +11 (31 voturi)    
    Cunosc personal astfel de oameni (Marţi, 8 noiembrie 2016, 16:17)

    Cuca [utilizator]

    si ma inspaimint de modul lor de gindire.

    Nostalgia dupa comunism, dupa "linistea de atunci", ura fata de dinamism, miscare, necesitatea de adaptare, munca tenace, etc (ca si oboseala cauzate de acestea in rindul celor inadaptabili), nevoia de decizii (si de responsabilitate) in contrast cu situatia de atunci cind altii decideau totul pentru tine, nostalgia dupa propria tinerete pierduta, toate se impletesc cu o viziune alb-negru asupra lumii, in care America este cel rau, si Rusia, in mod paradoxal, este cel bun, ei bine, toate acestea le gasesc in acesti oameni. Si da, ei sint, iata, extrem de anti-americani, in cele mai multe cazuri, fara argumente logice si intemeiate.

    Dar da, din pacate, situatia actuala, cu acesti doi candidati total nepotriviti, nu va ajuta situatia cu nimic.
  • +4 (24 voturi)    
    antiamericanismul (Marţi, 8 noiembrie 2016, 16:18)

    victor L [utilizator]

    este hran comunistilor si a celor batuti in cap.
    Tapalaga ca sa n-o spuna direct, o da la intors cu intrebari retorice.
  • -5 (27 voturi)    
    Eu sunt pro EU (Marţi, 8 noiembrie 2016, 16:44)

    voxpopulix [utilizator]

    aceste alegeri au dovedit inca o data nivelul de coruptie din america. Sincer, nu inteleg de ce mai tin alegeri, oricum rezultatul este departe de dorinta populatiei.

    Sistemul a vrut sa iasa hillary clinton asa ca a iesit Hillary Clinton, nu conteaza ca este un monument de coruptie ca si PSD-ul poate lua lectii de la ea.

    Pentru modele de democratie ma uit in Europa, ma uit in scotia, in germania, in suedia, danemarca si norvegia, ma uit in franta.

    America nu are ce sa ne invete, singurul lucru pe care insista sa ni-l ofere este un sistem condus de corporatii in care oamenii au uitat ca cei aflati la putere sunt angajatii lor, nu stapanii lor.
    • 0 (18 voturi)    
      Da domle (Marţi, 8 noiembrie 2016, 17:03)

      ac [utilizator] i-a raspuns lui voxpopulix

      Am vazut eu cum au iesit la vot din Thelleorman si Weslluy de a iesit Hillary cu 104%. A, pardon, ala era Ion Iliescu-n 90, cind a iesit dorinta populatiei.
    • +2 (18 voturi)    
      Small business, micii contractori is temelia (Marţi, 8 noiembrie 2016, 17:07)

      Locke Lamora [utilizator] i-a raspuns lui voxpopulix

      Corporatiile lucreaza cu extrem de multi contractori si small business dealtfel. Habar n-ai dar te bagi in seama. Nu te mai uita la televizor in primul rand.
      • +5 (7 voturi)    
        nu mai baga legale (Marţi, 8 noiembrie 2016, 19:54)

        voxpopulix [utilizator] i-a raspuns lui Locke Lamora

        Esti prost si mai si semnalizezi. Ce legatura are small business cu ce spuneam eu.

        Mai citeste o data ce am scris desi pari mult prea prost si nu prea ai habar care este mecanismul prin care corporatiile influenteaza politicul in US, probabil nu ai auzit nici de citizen united, sau chiar crezi ca it's about some citizens care sunt united.

        La televizor nu ma mai uit de vreo sapte ani, cred ca asta e problema ta.
    • +3 (19 voturi)    
      hahaha (Marţi, 8 noiembrie 2016, 17:12)

      ampersand [utilizator] i-a raspuns lui voxpopulix

      "pro EU" - astea-s barbi; in conditiile in care tu si ceata ta sunteti anti-norvegieni, anti-germani, anti-francezi, anti-olandezi, anti-englezi, anti-estonieni, anti-greci, anti-bulgari, etc, ce-ntelegeti voi prin EU? Uniunea Eurasiatica a lu' nen'tu putin?
      • +2 (8 voturi)    
        Esti limitat (Marţi, 8 noiembrie 2016, 19:35)

        RaduMiron [utilizator] i-a raspuns lui ampersand

        Doar pentru ca tu poti vedea lumea doar in doua culori: America si Rusia, nu inseamna ca voxpopulix e pro-rus. Nu mai traim in razboiul rece. Rusia e nesemnificativa in comparatie cu China. In curand vor fi eclipsati si de India. In vest, pe masura ce UE se federalizeaza, America isi pierde din influenta si autoritate. Nu mai depindem de ei. Putem sa avem singuri grija de noi. Sincer, UE mi se pare un model pt SUA din multe puncte de vedere. Doua din cele mai evidente sunt accesibilitatea si calitatea actului medical, respectiv accesibilitatea educatiei superioare. O fi dat Europa lumii doua razboaie mondiale, dar a si dat lumii fizica pe care s-a cladit toata tehnologia existenta (inclusiv armele atomice, internetul, procesoarele si rachetele, domenii in care Americanii sunt mai priceputi in zilele noastre), a dat lumii cam toate curentele filozofice si artistice (o exceptie ar fi expresionismul abstract care in opinia mea nu e arta, e escrocherie) si e locul din care au pornit democratia moderna, democratia antica, secularismul, liberalismul, socialismul, capitalismul etc. De ce trebuie sa ne uitam in gura americanilor, sau chiar mai rau in cea a rusilor? Ce am putea avea de invatat de la ei?
    • +8 (18 voturi)    
      Sigur ca da (Marţi, 8 noiembrie 2016, 17:13)

      Getodac_ [utilizator] i-a raspuns lui voxpopulix

      Europa a declansat cele mai dureroase razboaie din istoria umanitatii in secolul trecut. E o minune ca nu a devenit un continent de arieni robotizati sau de barbari bolsevici. Oare cine a contribuit la aducerea Europei pe calea cea buna?

      Americanii se reinventeaza de fiecare data, nu e nevoie sa le ducem grija. In anii 60 a fost asasinat un presedinte, populatia construia buncare de frica razboiului nuclear, iar tensiunile rasiale erau mult mai intense.

      In concluzie era mult mai rau ca acum. Ceea ce nu te distruge te face mai puternic. Americanii continua sa evolueze.
  • +6 (16 voturi)    
    optiunea (Marţi, 8 noiembrie 2016, 17:21)

    miculescu-rucar [utilizator]

    pro sau contra America,nu are de a face cu cine conduce la un moment dat aceasta tara!
    cel ce va conduce America in urmatorii 4 ani,va face totul pentru binele acestei tari!.daca este bine in America,este bine peste tot!
    Per contrario...,nu poate fi luat in calcul!Asta ar insemna moartea sperantei!
    Asa ca sa avem incredere in decizia poporului american,oricare va fi ea!
  • +4 (8 voturi)    
    nu stiu daca ne afecteaza pe noi cu ceva. (Marţi, 8 noiembrie 2016, 17:49)

    g01an [utilizator]

    curentele astea exista deja. pe mine ma intereseze temele secundare care vor fi atacate si care pornesc din sanul acestor miscari si vor capata mai multa popularitate acum decat altadata. sa zicem o campanie de resentiment fata de lupta anti-coruptie sau impotriva inzestrarii armatei romane samd. astea sunt temele de care imi este teama.

    temele anti-americane au fost diluate de cele pro UE, pro occidentalizare. cele din urma din nou sunt subrezite.

    putem sa ne uitam si la guvernarea bush jr. sa invatam cum ar reactiona publicul roman daca ar iesi trump: se vor da cocosi de parca cine stie ce oaza de civilizatie si cultura este la noi. daca va iesi clinton, ne putem uita la perioada obama care vor fi detractorii cei mai periculosi, adeptii libertarianismului care s-au aciuat prin spatiul online de la noi. cum o dai nu-i bine, deci mai simplu, ii dai inainte cu modernizarea Romaniei, singura tema care conteaza.
  • -3 (5 voturi)    
    Americanismul (Marţi, 8 noiembrie 2016, 18:26)

    Setalcott [utilizator]

    Se pare ca pro-americanismul e bun cat timp la conducerea Americii se afla un anti-american.

    https://www.youtube.com/watch?v=LAjGxvCc3qE
    https://www.youtube.com/watch?v=D7hM1-amF44
  • -4 (10 voturi)    
    Subversiunea ideologica LGBT (Marţi, 8 noiembrie 2016, 18:45)

    Klaus_Voievod [utilizator]

    Sentimentele anti-americane nu sunt de loc majoritare in RO iar o eventuala alegere a lui Trump este in mult mai mica masura un pericol din punctul de vedere al cresterii anti-americanismului cit substituirea spiritului Americii cu neo marxismul si corectitudinea sa politica, in genul Tapalaga si atatia altii. De abia cind LGBT se va substitui spiritului american sa va temeti de o crestere a sentimentului anti american. Pina atunci America este stalpul lumii democratice.
  • +3 (5 voturi)    
    De aceasta data nu sunt de acord (Marţi, 8 noiembrie 2016, 18:54)

    Maniu [utilizator]

    nici cu Dl. Tapalaga nici cu Dl. Lucas : candidatii nu sunt egali, campania nu a fost ca la noi.
  • +1 (5 voturi)    
    Americanismul a murit in anii 2000 (Marţi, 8 noiembrie 2016, 20:12)

    xolv [utilizator]

    omorat de globalismul curent.
    • +1 (1 vot)    
      chiar inainte de 2000 (Miercuri, 9 noiembrie 2016, 8:28)

      revo [utilizator] i-a raspuns lui xolv

      America a inceput sa decada atunci cand a inceput sa-si transfere fabricile in Asia si si-a lasat oamenii fara locuri de munca. America a lovit in talpa tarii, in muncitori dar si in clasa de mijloc, in ingineri, economisti etc.
      Mai intai s-au dus in state ca Filipine sau Indonezia, apoi au luat cu asalt China, care a ajuns, in doar cateva zeci de ani, muncind pentru ei si cu tehnologia lor, sa-i crediteze!
      Si, de la Primul Razoi in Golf, si-au tocat in stil mare banii in razboaiele din Iraq si Afganistan, de unde s-au retras iar cu coada intre picioare, dar au generat si o frumusete de recesiune globala.
      Si dupa asta, s-au impuscat in picior nemaiformand elite politice. Ce in picior, s-au impuscat in cap! Problema este ca capul lor gol va reverbera in toata lumea.
  • +3 (5 voturi)    
    Reactia anti-sistem (Marţi, 8 noiembrie 2016, 21:03)

    motanul_gri [utilizator]

    "Tot ce am vazut a aratat prost: candidatii, presa, temele dezbatute, cheltuielile de campanie, radicalizarea electoratului."

    Dl Talapaga are dreptate. Se pune insa intrebarea: cum s-a ajuns la nominalizarea unor candidati de acest fel?
    Stim ca in SUA cei doi candidati finali sunt desemnati intr-o serie de alegeri primare pe care democratii, respectiv republicanii le organizeaza in fiecare din cele 50 de state. In aceste primare, electoratul selecteaza dintr-un numar mare de potentiali candidati pe cel care va reprezenta partidul in "marea finala" contra adversarului din celalalt partid.

    De ce electoratul republican, de exemplu, a ajuns sa nominalizeze pe Donald Trump, si nu unul din ceilalti candidati republicani moderati, care ar fi avut sanse mult mai mari de a o intrece pe Hillary Clinton in finala: senatorul texan Ted Cruz, guvernatorul de Ohio John Kasich, senatorul Marco Rubio (acesta fiind foarte popular in statul sau natal Florida, stat care probabil va juca rolul hotarator in alegerile de astazi).

    Explicatia consta probabil intr-o tendinta de radicalizare a electoratului. La republicani este vorba in principal de o reactie anti establishment, anti "political correctness", poate si anti multiculturalism non-crestin si/sau non-european. Alegatorii i-au perceput pe Cruz, Rubio sau Kasich ca nefiind suficient de hotarati, suficient de anti-sistem.

    Acelasi gen de opinii sunt foarte raspandite si in randurile populatiei de pe calalalt mal al Atlanticului, ca un fel de contra-reactie la ideologia stangist-progresista promovata de unii lideri de la Bruxelles sau Berlin (de exemplu cei care au incurajat imigratia ilegala musulmana anul trecut).

    In opinia mea, falia dintre politicile establishmentului si dorintele reale ale cetatenilor a reprezentat principala sursa de tensiune in campania din SUA, cauza reala a Brexit-ului si poate genera in viitor si alte consecinte negative, cum ar fi de exemplu ascensiunea anti-americanismului.
  • +1 (1 vot)    
    Gresit (Miercuri, 9 noiembrie 2016, 8:32)

    marcus61 [utilizator]

    Habar nu avem cum sunt americanii, dar ne dam cu parerea.
    Americanii stiu ca sunt cei mai tari din lume si ca atare vor un presedinte pe masura. Obama a fost o dezamagire pentru ei (inclusiv pe plan intern). Trump nu este chiar ce si-ar dori ei, dar tot este varianta cea mai acceptabila.
    Trump nu va fi niciodata prieten cu Putin, probabil vor fi negocieri, discutii, dar se va incerca prin toate mijloacele sa se arate cine este seful pe planeta.
    Romania nu va fi abandonata. Probabil se vor elimina multe pomeni (vezi Mexic), vor fi mult mai protectionisti, in primul rand fata de China.
    Nu uitati ca in spatele lui Trump este partidul Republican.
    • 0 (0 voturi)    
      Care americani? (Miercuri, 9 noiembrie 2016, 10:25)

      Toni_Romania [utilizator] i-a raspuns lui marcus61

      Aia numiti Lopez Sanchez Gomez? Sau aia numiti Jamal Walid Abdul?
  • +1 (1 vot)    
    America (Miercuri, 9 noiembrie 2016, 9:37)

    Viorica Alexandru [utilizator]

    a votat impotriva lui "politically correct"... tocmai cand administratia democrata credea ca I-a domesticit pe americani...

    Aici trebuie cautat efectul asupra Romanieie...
  • +1 (1 vot)    
    NU, nu va creste (Miercuri, 9 noiembrie 2016, 9:44)

    solar [utilizator]

    Nu va creste anti americanismul in RO ! Va avea puseuri , dar se va domoli. Asta nu inseamna ca pro americanismul nostru va mai avea aceeasi forma ca pana acum.Ne vor fi date multe teme de casa,dar in cele din urma le vom indeplini. Pentru ca altfel nu se poate. Cea mai mare problema va fi pentru UE, nu pt RO.Acolo consternarea va fi mare si imprevizibila in decizii.Nu am frica de ascensiunea romaneasca in lume. Dar nici n-as vrea sa facem greseli foarte costisitoare. Ro trebuie sa castige mai mult in identitate. E NECESAR SI POATE !
  • -1 (1 vot)    
    Atitudine (Miercuri, 9 noiembrie 2016, 10:20)

    Toni_Romania [utilizator]

    In general romanii (aia de la oras care au tv si internet) s-au cam lamurit ce e cu U-s-a si ce vrea ea, si la cei mai multi nu le place deloc politica ei. Ceea ce nu inseamna ca au ceva cu poporul american. Guvernul e una, natia e alta. Pro-americani veritabili mai sunt aia din multinationale, toti politicienii si aia din guvern. Adica vreo 10% din romani.
  • +1 (1 vot)    
    Cu anti-americanism sau fara (Miercuri, 9 noiembrie 2016, 10:22)

    Toni_Romania [utilizator]

    Cu anti-americanism sau fara, Romania va ramane baza militara Usa. Oricum nimeni nu ne cere parerea.


Abonare la comentarii cu RSS





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică