Marian Munteanu - etnocratia ca proiect politic

de Ioan Stanomir     Contributors.ro
Miercuri, 13 aprilie 2016, 9:58 Actualitate | Opinii

Ioan Stanomir
Foto: Arhiva personala

În aceeaşi zi în care PNL consacra, cu elan sărbătoresc, candidatura lui Marian Munteanu la Primăria generală a Bucureştiului, o revoltă românească, nu mai puţin patriotică în rădăcinile ei, izbucnea la Opera Naţională, acolo unde “străinii” erau acuzaţi de a fi privilegiaţi în detrimentul autohtonilor. Două evenimente, două semne ale aceleiaşi patologii politice: proiectul etnocratic. “ România a Românilor”- formula dreptei radicale autohtone revine, spre a bântui imaginarul românilor.

Opţiunea în favoarea lui Marian Munteanu nu este doar semnul unei mutaţii de profunzime la nivelul identităţii şi al discursului PNL, ci şi momentul în care această direcţie politică capătă un vehicol respectabil şi o infrastructură care să îi permită afirmarea. PNL nu este “ Mişcarea pentru România “ şi nici măcar fantomaticul “Partid Naţional” al lui Virgil Măgureanu. PNL este, din acest moment, afin cu linia ideologică ce duce, organic, de la legionarism la stalinismul naţional al lui Nicolae Ceauşescu şi la naţionalismul tribal al “ Vetrei Româneşti “ şi al lui Vadim- Tudor. Numitorul comun al tuturor acestor avataruri este , în mod previzibil, apelul la autohtonism, la izolarea autarhică şi la mesianism etnicist. Marian Munteanu este chipul contemporan al acestei formule hibride,dar nu mai puţin toxice.

Tribulaţiile biografiei lui Marian Munteanu sunt prea cunoscute spre a a le reaminti aici. Asemenea unui Coriolan Drăgănescu caragialian, el a devenit instrumentul celor care, în anii 1990, au atacat , frontal şi sângeros, democraţia românească. Imaginile care îl surprind pe aceeaşi scenă cu Virgil Măgureanu sunt epitaful pe piatra tombală a celui care a fost vocea din balconul Pieţei Universităţii. Rolul în care se investeşte, acum, Marian Munteanu este unul familiar. Amalgamul său ideologic evocă înflăcărarea demagogică a lui Viktor Orban. Duhul lui Dan Puric domină noul proiect politic.

Rareş Bogdan şi “ Realitatea TV” sunt, deja, vectorii mediatici ai acestei mişcări prezentate ca una a mântuirii şi a salvării. Demagogia naţionalistă maculează şi confiscă tradiţia democratică din 1990- solidaritatea cu Marian Munteanu a bucureştenilor de atunci este exaltată ca un semn al sprijinului de acum. Elogiul deşănţat este parte din acest nou cult politic pe cale de a se naşte sub ochii noştri, în prime- time. Elucubraţiile autarhice ale platformei lui Marian Munteanu sunt văzute ca un catehism al noii credinţe. “ Drepturile românilor” sunt, în fine, apărate de acest cruciat ortodox.

O dată cu această impunere a lui Marian Munteanu, politica românească este dominată de o previzibilă convergenţă ideologică. PNL şi PSD ilustrează, în maniere diferite dar complementare, populismul hrănit de fantasme autohtoniste. În 2014, Victor Ponta îşi proclama “mândria de a fi român”, împotriva “ veneticului” saxon. Astăzi, PNL se înveştmântă în hlamida discursivă a naţionalismului integral.


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro













3049 vizualizari
  • 0 (6 voturi)    
    bine spus! (Miercuri, 13 aprilie 2016, 10:31)

    CRMS [utilizator]

    Din pacate inca o data se confirma spusele lui Basescu privind blatul PNL cu PSD.
    Defapt blatul borfasilor care viseza la o tara ca a lui Putin nu la una ca a lui Merkel. pentru ca , nu-i asa, sub stindardul nationalist a la Putin, putem nega orice evidente iar adevarurile despre coruptie pot fi denuntate ca si comploturi impotriva neamului, a natiei, a identitatii noastre nationale.
    Nu-mi ramane decat sa asper ca alegerile le va castiga propunerea PSD si nicidecum MM.
    • +1 (5 voturi)    
      mi se pare normal (Miercuri, 13 aprilie 2016, 10:57)

      freestyle [utilizator] i-a raspuns lui CRMS

      ca unui fesenist de talia lui Basescu (implicat in mineriade) sa nu-i convina candidatura lui Marian Munteanu, marele lor dusman din '90.
  • -2 (8 voturi)    
    se pare ca este alegerea buna (Miercuri, 13 aprilie 2016, 10:31)

    Metusala [utilizator]

    cand observ ca toti bolsevicii va aruncati impotriva lui MM.
  • -1 (3 voturi)    
    parere (Miercuri, 13 aprilie 2016, 12:12)

    MirceaOrdean1 [anonim]

    Cartea/educațiunea multă se află cuțit cu două tăișuri.
    .
    Cînd te afli mai primitiv și-ți dai cu părerea, îți coincid cît de cît dorințele cu putirințele (ultimele-s capacitatea de a decripta realitatea).
    Că e acolo amesteci nedormitele tale bine, nu schimbă mult datele problemei. Sună precum iritările 'la portiță' de pe Șoseaua Andronache - naturale, adică.
    .
    .
    Lumea școlită de tipul dlui Stanomir are inevitabil probleme în a reproduce realitatea.
    Asta pentru că e marcată de două particularități.

    1.
    Tipul de investigație asupra Jurului, plantat la vremea studiilor (cele înalte)

    2.
    Nevoia de-a etala cunoștintele academice.
    Ultima tendință caută afirmarea, pentru a trăi mai bine, dar și pentru a ști că nu ne-am chinuit naturalul degeaba, prin studiu de opuri, respectiv frecventat ani la rînd universități seci.
    .

    Cuplul pomenit are probleme atît în a cerceta realtatea, dar și în a expune finalmente opinia în chestiune (care poartă pecetea instituțiior înalte urmate, avînd prin urmare dificultăți înspre publicul larg).
    .

    În paralel, intervin umorile personale:
    .

    „Tribulaţiile biografiei lui Marian Munteanu sunt prea cunoscute spre a a le reaminti aici. Asemenea unui Coriolan Drăgănescu caragialian, el a devenit instrumentul celor care, în anii 1990, au atacat , frontal şi sângeros, democraţia românească. Imaginile care îl surprind pe aceeaşi scenă cu Virgil Măgureanu sunt epitaful pe piatra tombală a celui care a fost vocea din balconul Pieţei Universităţii. Rolul în care se investeşte, acum, Marian Munteanu este unul familiar. Amalgamul său ideologic evocă înflăcărarea demagogică a lui Viktor Orban. Duhul lui Dan Puric domină noul proiect politic.”
    .

    (Interesant în citat cum autorul inițial folosește - foarte probabil din lenea momentului - formula „sunt prea cunoscute pentru a le reaminti”.
    Apoi, împins de nevoia de a-l face totuși de baftă pe M.M., enumeră păcatele (cf. tabelei personale...) acestuia!


Abonare la comentarii cu RSS





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică