Piggy Foxy sau tragedia lui Nikolai Buharin

de Vladimir Tismaneanu     Contributors.ro
Vineri, 29 ianuarie 2016, 17:38 Actualitate | Opinii

Vladimir Tismaneanu
Foto: Arhiva personala
“Amestec blestemat de vulpe și porc”, așa îl numea furibundul procuror general al URSS, fostul menșevic, Andrei Ianuarievici Vîșinski, în martie 1938, pe Nikolai Ivanovici Buharin, aflat în banca acuzaților în cel de-al treilea și ultimul proces-spectacol (show-trial) de la Moscova. Între alte monstruoase acuzații, cea mai șocantă era presupusul complot organizat de Buharin în 1918 pentru arestarea lui Lenin. Buharin a acceptat până la un punct să coopereze cu torționarii săi, dar a refuzat categoric să admită că ar fi conspirat vreodată împotriva celui pe care îl venerase. Relația Lenin-Buharin a fost una de tip tată-fiu. Născut în 1870, Lenin nu a avut copii. Buharin era cu 18 ani mai tânăr.

În autobiografia sa intitulată “A Life in Two Centuries”, istoricul Bertram D. Wolfe, care în tinerețe l-a cunoscut bine pe Buharin, relatează un episod mai puțin cunoscut din 1921, revelator în privința afecțiunii pe care Lenin i-a purtat-o acestuia. Grav bolnav in acel moment, lui Buharin i-a fost refuzată viza pentru a pleca în Germania la tratament medical. Alarmat de starea sănătății lui Buharin, Lenin i-a scris personal ambasadorului sovietic din Germania, Nikolai Krestinski, cerându-i să-l abordeze personal pe cancelarul Louis Wirth cu următorul text: “Sunt un om în vârstă și nu am copii. Buharin este ca și fiul meu. Vă cer o favoare personală… să i se elibereze o viză lui Buharin pentru a avea șansa de a primi tratament în Germania.” Viza a fost acordată! Episodul este menționat de Stephen Cohen în a sa biografie magistrală a lui Buharin. Poate că merită amintit ce scria ilustrul istoric al bolșevismului care a fost Leonard Schapiro: “Relația personală a lui Lenin cu Buharin era un straniu amalgam de iritare, gratitudine și -ceva rar la Lenin- afecțiune autentică.” Gratitudinea provenea din prețuirea lui Lenin pentru unele din lucrările teoretice ale lui Buharin, în primul rând Imperialismul și economia mondială, prefațată de Vladimir Ilici însuși. Cartea lui Buharin a apărut cu două luni înaintea mini-tratatului lui Lenin, “Imperialismul — Stadiul cel mai înalt al capitalismului” (1916).

Lenin nu avea obiceiul să recunoască public datoriile sale intelectuale, dar este cert că interpretarea lui Buharin a statului de tip Leviathan l-a influențat puternic atunci când a scris Statul și revoluția (1917), una din cărțile sale pe drept cuvânt descrisă adeseori drept semi-anarhistă. Așa stând lucrurile, într-o scrisoare către Alexandra Kollontai, Lenin mărturisea că a învățat mult de la Buharin, iar în 1917 i-a cerut Nadejdei Krupskaia să-i scrie lui Buharin: “V.I. mi-a cerut să vă spun că nu mai are niciun fel de divergență cu dumneavoastră în ceea ce privește chestiunea statului” (Wolfe, pp. 470-474)

Excepțional dotat intelectual, de o sensibilitate pe care unii au descris-o drept maladivă (el însuși s-a autodefinit ca neurastenic), printre cei mai cultivați membri ai elitei bolșevice, Buharin era pe drept cuvânt văzut ca un posibil urmaș al lui Lenin. În “Scrisoarea către Congres” (de fapt Testamentul lui Lenin), fondatorul bolșevismului îl numește pe Buharin copilul favorit al întregului partid. În memoriile sale (“Oameni, ani, viață”), Ilya Ehrenburg povestește despre șarmul irezistibil și umorul contagios al lui Nikolai Ivanovici. În anii ’60, atunci când au apărut amintirile lui Ehrenburg, numele lui Buharin era încă interzis, drept care scriitorul a folosit prenumele și patronimicul.

O carte apărută în 2006 (editată de Alexander Vatlin și Larisa Malashenko) la Yale University Press se intitulează “Piggy Foxy and Sword of Revolution: Bolshevik Self-Portraits” și conține zeci de caricaturi făcute în anii ’20 și la începutul anilor ’30 de unii lideri bolșevici, inclusiv Nikolai Buharin. A fost, cum se spune în introducere, “umorul unei epoci fără umor” iar autorii acestor caricaturi, inclusiv Buharin, erau “the cartoonists from the Bolshevik Olympus”. Într-unul din aceste desene, Buharin s-a reprezentat pe sine ca Piggy Foxy: “Sunt puține trăsături porcine în imagine, dar multă viclenie vulpină: urechi și nas ascuțite, coadă stufoasă și așa mai departe. Nu vom ști poate niciodată ce l-a făcut pe Buharin să se deseneze astfel, dar în chip ironic portretul i-a prevestit soarta” (p. 14).

În prefața acestei cărți, Simon Sebag Montefiore captează esența relației tragi-comice dintre liderii bolșevici și sistemul pe care l-au instituit — a fost un caz paradigmatic de alienare politică în care obiectul reificat a distrus subiectul care l-a inventat: “Istoria bolșevicilor pe parcursul brutalei turbulențe a lungii lor revoluții, de la luarea puterii în octombrie 1917, trecând prin războiul civil și colectivizare, și până la canibalismul ritual al Marii Terori, este pe cât de absurdă, pe atât de sumbră. Tragedia sa este făcută pentru satiră și totuși sfidează caricatura întrucât demența ei pare dincolo de umor. Așadar marea valoare a acestei remarcabile colecții de desene, caricaturi, schițe este că atât artiștii cât și subiecții erau magnați bolșevici. Nu numai majoritatea subiecților, dar și aceea a artiștilor au fost executați la ordinul lui Stalin în timpul Terorii. Caricaturile sunt adeseori scandalos de pervers-amuzante. Într-adevăr, această carte este profund rizibilă, dar râsul are un ecou în beciurile Lubiankăi și putem urmări prin aceste imagini presimțirea și tristețea iar apoi tragica baie de sânge. Sunt mult mai mult decât desene comice: sunt un tezaur pentru istoric și cred că pe viitor, istoricii lui Stalin și ai stalinismului vor trebui să utilizeze această carte” (p. VII)

În scurta caracterizare a lui Buharin din “Scrisoarea către Congres”, Lenin îl numea un strălucit teoretician al partidului, după care, parcă spre a atenua generozitatea complimentului, adăuga că Buharin n-a înțeles niciodatp “esența dialecticii”. Ținând seama de pasiunea ultimului Lenin pentru Hegel și dialectică, putem gândi că era o critică extrem de serioasă. Deși, pe de altă parte, niciunul dintre magnați, cu excepția lui Troțki, nu se putea măsura cu Lenin din punct de vedere doctrinar. În mod cert, nu Iosif Djugașvili, care era legat de Buharin printr-o intensă prietenie. Ambii și-au numit fetele Svetlana și există poze cu Svetlana Buharina și Svetlana Stalina petrecându-și vacanțele împreună. Lenin nu se înșela: citind în închisoare “manualul popular de sociologie marxistă” scris de Buharin, Antonio Gramsci, adică fostul student al lui Benedetto Croce, supunea volumul unei critici devastatoare. Pentru Gramsci, Buharin era ostatecul unui pozitivism factualist, al unui scientism empirist incapabil să perceapă rolul subiectivității în istoria umană. Era însă vorba în critica lui Gramsci de accente teoretice și nicidecum de crime politice.

Fără sprijinul lui Buharin și al amicilor săi Alexei Rîkov și Mihail Tomski, membri ai Biroului Politic și demnitari de prim rang, Stalin nu ar fi putut să învingă Opoziția Unificată de după 1925. Ultra-stângismului lui Troțki, Zinoviev și Kamenev, echipa Stalin, Molotov, Buharin, etc, i-a opus un pseudo-centrism menit să magnetizeze masa membrilor de partid. În 1927, Buharin realiza că pentru Koba ideologia și puterea erau sinonime și că secretarul-general folosea teoria ca pretext pentru a-și atinge cele mai abjecte scopuri. Ruptura dintre Stalin și Buharin avea să se petreacă în 1928 în jurul chestiunii colectivizării, când Koba a preluat programul troțkist al atacului împotriva țărănimii. Buharin a protestat, dar fără succes. Stalin decisese că venise momentul revoluției de la vârf. 1929 avea să fie “anul marii cotituri”, al unei catastrofe sociale fără precedent.

Opoziția lui Buharin în raport cu radicalizarea extremă susținută de grupul lui Stalin (Viacelsav Molotov, Lazar Kaganovici, Sergo Ordjonikidze, Anastas Mikoian, Gheorghi Malenkov, Serghei Kirov, Valerian Kuibîșev și șeful OGPU Ghenrikh Iagoda) era consecința nemijlocită a opțiunii sale pentru o strategie evolutivă incrementală, așadar nu una a salturilor mortale și a violenței ridicată la rang de normă politică absolută. Încă din 1925, Buharin intrase într-un acerb conflict politic și teoretic cu vechiul său prieten Evgheni Preobrajenski care susținea “legea acumulării primitive socialiste”. Cei doi scriseseră împreună “ABC-ul comunismului”, se despărțeau acum pe tema ritmului industrializării și a relațiilor dintre proletariat și țărănime în perioada de tranziție. După 1930, Buharin renunță la pozițiile sale anterioare și își retractează pozițiile admițând corectitudinea liniei lui Stalin. I se oferă o serie de pozițiie administrative și științifice pe linia Institutului de Istorie a Științei și Tehnologiei. Capitularea politică se soldează cu o parțială revenire în 1934, când Stalin îi permite lui Buharin să ia cuvântul la Congresul al XVII-lea al PC(b) al URSS. Face parte din comisia de redactare a noii constituții a URSS și este redactor-șef al organului guvernamental Iztvestia. În primăvara anului 1936, Buharin pleacă la Paris pentru a negocia cu liderii Internaționalei socialiste achiziționarea de către URSS a arhivei Marx-Engels, evacuată, după 1933, din Germania nazistă. Cu acel prilej, s-a întâlnit cu două vechi cunoștințe, menșevicii Fiodor Dan și Boris Nikolaievski, cumnatul apropiatului său camarad politic, urmașul lui Lenin ca președinte al Sovnarkom (Consiliul Comisarilor Poporului). După toate datele, Buharin s-a confesat acestor veterani socialiști și le-a vorbit despre atmosfera de teroare instituită de Stalin, îndeosebi după suspecta asasinare a lui Serghei Kirov pe 1 decembrie 1934 la Leningrad. Nu contează cât de dure erau criticile lui Buharin, pentru Stalin era suficient că omul pe care îl acceptase din nou în comitetul central stabilise punți de comunicare cu vechii inamici ai bolșevismului. Obsedat de conspirații, urzind el însuși complot după complot, Koba nu avea cum să creadă în inocența lui “Buharcik”. Spre a relua una adagio al epocii, inamicul putea subiectiv nevinovat, obiectiv servea însă intereselor contrarevoluției și prin urmare trebuia anihilat.





Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro







 













[P] JYSK Romania plateste 15 lei / zi pentru tichetele de masa ale angajatilor sai

JYSK Romania, parte a grupului scandinav JYSK Nordic, unul dintre cei mai mari retaileri de mobilier si decoratiuni interioare din Europa, a majorat, incepand cu data de 1 decembrie 2016, valoarea tichetelor de masa acordate angajatilor sai. Astfel, valoarea nominala a unui tichet de masa a ajuns la 15 lei, suma maxima prevazuta de lege.
867 vizualizari

Abonare la comentarii cu RSS





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri