Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

ANALIZA Cu realism despre "perspectiva terapeutica" a "noului val" si "... ce stii despre padure?" Populatia Romaniei

de Vasile Ghetau     Contributors.ro
Vineri, 29 mai 2015, 8:54 Actualitate | Opinii

Vasile Ghetau
Foto: Arhiva personala

Articolul publicat de apreciatul profesor universitar Vintilă Mihăilescu la 30 aprilie a. c. (Istoria României: noul val?) a trezit, cu fantastica sa audiență, numeroase reacții în rândul cititorilor și cred că îndemnul la reflecție este una din marile sale calități și urmări. O reflecție va găsi cititorul și în acest articol, pornind de la îndemnurile profesorului V.M. Este o reflecție asupra unei anumite dimensiuni a  ceea ce autorul apreciază a fi “…perspectiva terapeutică…” pe care o aduce “noul val“. Este perspectiva populației țării, cea care urmează să consolideze și să continue progresele remarcabile realizate de oamenii acestei țări în timp. Oricum am privi perspectiva terapeutică si viitorul, populația țării va fi în centrul lor.  Aș vrea ca  analiza și aprecierile mele să se înscrie în ceea ce V.M. găsește definitoriu pentru “noul val” -  “..realitatea, toată realitatea și doar realitatea…” , ca și  “…o mai bună și imparțială cunoaștere de sine“.  Mai mult, articolul oferă un răspuns la întrebarea din cel de-al doilea articol al profesorului V. M., publicat la 21 mai a.c.: “Da, ai văzut copacul din grădina ta, dar ce știi despre pădure?”.

Am scris mult, poate prea mult, în toamna anului trecut și în lunile din urmă, asupra perspectivelor populației României după cunoașterea rezultatelor recensământului din octombrie 2011 și nu intenționam să mai revin asupra subiectului decât punctual,  peste două luni, când va  fi publicată Seria 2015 a Perspectivelor populației mondiale elaborate de Divizia de Populație a Națiunilor Unite, lucrare de referință în domeniu pentru toți cei care elaborează perspective/proiectări/prognoze/scenarii prospective ale populațiilor naționale. Contextul și atmosfera create de publicarea celor două articole și interesul cititorilor față de viitorul țării, pe de o parte, și perspectivele dramatice ale populației țării în deceniile care vin, pe de altă parte, mi-au schimbat decizia.  Iată, în formulare plastică,  cum se vede starea și viitorul populației țării:

Pădurea se retrage, prin prea multe și nesăbuite tăieri de arbori adulți și tineri, sănătoși,  prin conservarea  (și creșterea proporției) copacilor bătrâni, mai puțin folositori, și  prin reîmpăduriri făcute adesea fără dragoste și în dezordine; se va retrage și mai mult, prin indiferența omului și a celor chemați să o apere, va îmbătrâni mai repede, cu aceleași reîmpăduriri și în  amestec de specii.  Lipsește GOSPODARUL !

Drumul spre o populație mai mică de 16 milioane locuitori în anul 2050. Și bornele sale

România a avut 23,2 milioane de locuitori la începutul anului 1990 și suntem astăzi,  în țară,  19,9 milioane. Ce componente  are diferența de 23,2-19,9 =3,3 milioane locuitori ? Datele Institutului Național de Statistică (INS, 2013-2015) ne ajută să găsim răspunsul : 300 de mii și-au stabilit domiciliul în alte țări,  700 de mii  este scăderea naturală, diferența dintre decese  și născuți iar  aproape 2,4 milioane de români au domiciliul în țară dar locuiesc efectiv, au reședința, în alte țări (făcând parte din populația rezidentă a țărilor respective).  Plecând de la aceste date, o întrebare  firească are logica ei,  privind spre viitorul economic și social al țării: ce populație ar urma să aibă  România în deceniile care vin?

Cunoaștem evoluțiile demografice dinainte de anul 1990 și, într-o măsură și mai mare, pe cele din ultimii 25 de ani. Toate, au dus la starea actuală a populației țării și la caracteristicile ei  iar conturarea perspectivei terapeutice  se află înscrisă, în bună parte,  în evoluțiile – particulare în raport cu alte populații europene -, din  acești ultimi 25 de ani  dar și din a doua jumătate a secolului trecut.  Realitățile demografice de mâine vor putea  fi doar în parte schimbate. Plecând de la actuala populație a țării, nimic nu poate schimba dimensiunea și structura pe vârste a populației feminine care va aduce pe lume copiii țării în următorii 20 de ani,  ca și dimensiunea și structura pe vârste a populației în vârstă de muncă la același orizont iar populația vârstnică (de 65 ani și peste)  o cunoaștem până la mijlocul secolului.

Toate modelele de proiectare a unei populații pe sexe și vârste aplicate  populației rezidente pe sexe și vârste la începutul anului 2014 – 19,9 milioane (INS, 2015a), duc la o populație  mai mică de 16  milioane locuitori la mijlocul secolului, DACĂ  se păstrează nivelul fertilității feminine din ultimii 22 de ani, dacă speranța de viață la naștere își va continua progresul ferm declanșat în a doua jumătate a  anilor 1990 și fără a lua în considerare dezvoltări imprevizibile astăzi ale migrației externe.

Câteva detalii și precizări sunt necesare.

-    Nivelul fertilității feminine se determină pe baza datelor anuale asupra  distribuției născuților pe vârste ale mamei dar și a distribuției pe vârste a  întregii populații feminine de vârstă fertilă (15-49 ani) și,  prin modul de construcție și interpretare, indică numărul mediu de copii pe care i-ar aduce pe lume o femeie  de-a lungul vieții dacă intensitatea reproducerii este cea din anii pentru care se calculează. Din datele menționate,  pentru  toți anii 1994-2013,  rata fertilității totale rezultată a fost de 1,3 copii la o femeie, cu oscilații  moderate dar nesemnificative  ca mesaj al unei  evoluții etalate pe o perioadă atât de mare. În spatele acestui nivel al fertilității s-au aflat și se află decizii ale milioanelor de femei / de cupluri  asupra numărului de copii,  asupra dimensiunii familiei și remarcabila stabilitate într-un context economic, social și politic atât de complex și contradictoriu,  cum a fost cel de după mijlocul anilor 1990, arată formidabila forță a determinării comportamentului  tânărului cuplu. Cu atât mai mult cu cât schimbări notabile au avut și au loc în structura fertilității pe vârste, prin diminuarea proporției de la vârstele cele mai tinere, până la 25 de ani, și majorarea fertilității la 25-35 ani.  A menține constant nivelul fertilității totale din ultimii 22 de ani în conturarea viitorului populației în deceniile următoare, admițând însă continuarea schimbărilor structurale,  mi se pare atitudinea cea mai  motivată.

-   Nu avem în realitățile socio-economice actuale repere care să motiveze o redresare a fertilității dar se poate întrevedea continuarea ascensiunii speranței de viață la naștere începută în a doua jumătate a anilor 1990 și etalată ferm în anii următori. Scenariul este construit pe ipoteza creșterii speranței de viață la naștere  de la aproape 79 de ani la femei și aproape 72 de ani la bărbați în anul 2013 la  83 și, respectiv,  77 de ani la mijlocul secolului, valori pe care le găsim, pentru România,  în ultima serie de perspective ale populației mondiale elaborată de Divizia de Populație ONU (UNPD, 2013; 2014), organismul cu cea mai bogată și solidă experiență în prognoza demografică.  Este bine să precizez că speranța de viață la naștere asociată unui an calendaristic este expresia sintetică a întregii mortalități pe vârste din anul respectiv și are o semnificație lipsită de echivoc:  câți ani ar trăi, în medie, un născut dintr-o generație  care ar avea  pe tot parcursul existenței sale (cca 100 de ani) mortalitatea pe vârste din anul respectiv.  Ipoteza de creștere a speranței de viață la naștere la nivelul anilor calendaristici  este, de fapt, concretizarea ipotezei ascensiunii speranței de viață (la naștere dar și la celelalte vârste)  la nivelul generațiilor (detalii asupra speranței de viață în România  pot fi găsite în articolul publicat la Contributors la 6 martie 2015).

-   În fine, în acest demers prospectiv nu este inclusă o ipoteză asupra migrației externe. Datele INS pentru anii 2012-2013 indică un nivel foarte apropiat al emigrației și imigrației, în jur de 165-170 de mii persoane, anual (INS, 2015b).   Marea emigrație a românilor a  avut loc  iar cu actuala geografie  a fenomenului și întregul context economic, social  și politic din țările de destinație a emigrației, dar și din România,  o recrudescență masivă a emigrației nu  are suport. Nu trebuie să omitem însă câteva avertismente. Propensiunea spre emigrare există și este puternică  (Sandu et al., 2014). Țările dezvoltate au avut și vor avea nevoie de mână de lucru străină  chiar în context de creștere economică modestă (OECD/European Union, 2014).  Pe de altă parte, se profilează ieșirea masivă din activitate a generațiilor mari din anii de baby-boom (1950-1970) și înlocuirea lor cu generațiile mai mici din anii de după boom, cu natalitate scăzută iar acoperirea deficitului într-o economie  aflată în echilibru cu o anumită dimensiune a populației active reclamă forță de muncă străină (și pentru că unele activități și sectoare economice nu sunt atractive pentru naționali). Iar dacă mașina economică occidentală  va rula cu viteză mai ridicată și constantă, politicile de imigrare vor deveni mai elastice pentru mâna de lucru din Europa Centrală și de Est, factorilor de push alăturându-li-se astfel și noi factori de pull. O creștere  economică în țară de 2-3 la sută, fără transfer sensibil de beneficii (venituri) către populație, nu va compensa atractivitatea și avantajele muncii în țări dezvoltate. În sinteză, cred că  migrația viitoare a românilor va avea mecanismele și resorturile  determinante majore în țările dezvoltate și nu acasă.  Aceste mecanisme și resorturi nu pot fi identificate în întregime astăzi  și fundamentarea unei ipoteze asupra migrației într-un  scenariu prospectiv (însemnând rate de emigrare/imigrare pe sexe și vârste) este săracă în argumente și riscantă. Acestei concluzii i se asociază și  moderata doar migrație de retur după instalarea crizei financiare și economice în țările de destinație masivă a migrației românești, compensată în bună măsură de creștere a  emigrației în alte țări.

Care ar fi caracteristicile și implicațiile unei populații  cu patru milioane mai mică în anul 2050?  Evoluțiile se vor înscrie de o manieră endogenă în  continuarea unei dinamici interne bine instalate și consolidate în 24 de ani de scădere naturală a populației și amplificată în consecințe demografice de masiva emigrație din cei 26 de ani. Vor fi prezentate cele mai importante  rezultate dar propun cititorului un demers diferit de cel uzual.  Cred  că schimbările, amploarea lor și unele implicații  vor fi mai bine înțelese dacă vom plasa lângă distribuția pe sexe și vârste a populației  la 1 ianuarie 2014 aceeași distribuție în anul 2050. Cele două populații sunt prezentate în figura 1 prin piramide ale vârstelor și o analiză comparativă atentă indică trei mari schimbări care vor interveni între anii 2014 și 2050:

1) întreaga  populație de la începutul anului 2014 va fi afectată doar de mortalitate, redusă deci numeric,  și cei care vor rămâne în viață vor constitui populația în vârstă de 36 ani și peste la începutul anului 2050; se poate observa, mortalitatea diferențială pe vârste urmează să atenueze considerabil marile deformări ale piramidei vârstelor din anul 2014 provocate de variații neobișnuit de mari ale natalității: generațiile mici din anii 1957-1966  (la C), urmate de generațiile mari 1967-1989 (la B) și din nou generații mici, cele din anii 1990-2013 (la A);

2) vor intra în populația țării generațiile 2014-2049  și vor constitui populația în vârstă de 0-35 ani în anul 2050, în partea inferioară a piramidei (la A’); se poate observa în această secțiune a piramidei reducerea dramatică a populației tinere, prin efecte conjugate ale unei  populații feminine mai mici la vârstele fertile, provenită din generațiile născute după anul 1989, și ale  ratelor de fertilitate pe vârste  corespunzătoare unei fertilități totale de 1,36 născuți la o femeie;

3) a treia schimbare majoră o reprezintă majorarea populației vârstnice, rezultată din intrarea la aceste vârste a generațiilor mari din anii 1967-1989 și creșterea speranței de viață.

Nu este căutare de spectaculos ori senzațional și nici atitudine negativistă, dar structura pe sexe și vârste a populației la care s-ar ajunge în anul 2050 – cea din figura 1 – este definitorie pentru o populație care nu mai dispune de resurse interne capabile de redresare. Datele din tabel și informațiile din celelalte figuri argumentează o astfel de constatare.

Caracteristici ale  populației rezidente a României până la mijlocul secolului  dacă numărul mediu de copii aduși pe lume de o femeie rămâne la cel din ultimii 22 de ani -  1,3

Indicator 2015 2020 2030 2040 2050
Numărul mediu al populației

– în mii locuitori

19835 19416 18380 17148 15744
Densitatea populației – locuitori pe km. p. 83 81 77 72 66
Populația în vârstă de 20-64 ani:

-  număr – în mii pers.

-  pondere – în %

12366

62

11914

61

11321

61

10008

58

8688

55

Populația în vârstă de 65 ani și peste:

-  număr – în mii pers.

-  pondere – în %

3382

17

3677

19

3861

21

4337

25

4585

29

Raportul de dependență a vârstnicilor

– vârstnici (65 ani+) la 100 de adulți (20-64 ani)

27 31 34 43 53
Vârsta mediană – ani 41,1 42,9 46,1 48,9 50,2
Femei în vârstă de 15-49 ani:

-  număr –  în mii

4666 4413 3853 3304 2930
Născuți:

-  număr – în mii

-  la 1000 locuitori

174

8,8

163

8,4

144

7,8

130

7,6

109

6,9

Decedați:

-  număr – în mii

-  la 1000 locuitori

247

12,4

253

13,0

256

13,9

263

15,4

255

16,2

Scădere naturală – în mii persoane -72 -90 -112 -133 -146
Speranța de viață la naștere – în ani:

-  femei

-  bărbați

72,0

79,2

72,6

79,7

73,9

80,7

75,2

81,8

76,7

82,9

Sursa: proiectări și calcule ale autorului

Deteriorarea iremediabilă a întregii construcții demografice nu  constă în scăderea în sine a numărului populației, ci în mecanismul prin care s-a produs și în efectele acestuia în timp asupra stării și mișcării populației. Reculul fertilității în prima jumătate a  anilor 1990 și stabilizarea ulterioară a nivelului scăzut atins a diminuat și apoi conservat  dimensiunea generațiilor intrate anual în populația țării, generații mai mici decât numărul anual al deceselor și instalarea scăderii naturale a populației (în anul 1992) a constituit debutul deteriorării întregului ansamblu. În secțiunea A de la piramida pentru anul 2014  se pot remarca generațiile mai mici din anii 1990-2013.  Sunt generații mai mici dar  omogene ca mărime, surprinzător de omogene și explicația o găsim în stoparea tendinței de scădere a numărului de născuți  după anul 2003 prin neașteptata redresare a numărului de născuți proveniți de la femei salariate, preponderent în mediul urban, odată cu introducerea măsurii concediului și indemnizației de creștere a copilului.  Această redresare  a compensat doar continuarea   regresului moderat al  numărului de născuți de la femei nesalariate dar nu a modificat rata fertilității totale, rămasă în continuare la 1,3 copii la m femeie. Generațiile de după anul 1989 au fost mai mici cu 35-40% și o logică simplă spune că atunci când aceste generații, avansând în vârstă, vor fi cele de la care vor proveni copiii țării, și numărul născuților va fi cu 35-40% mai mic în raport cu cel  din anii 1990-2013. În secțiunea A’ a piramidei pentru anul 2050 putem vedea aceste generații și felul în care marchează întregul edificiu structural iar în figura 2 este prezentată  dinamica descendentă  a populației de vârstă fertilă în anii 2014-2050.

Declinul  care se conturează este dramatic: de la 4,7 milioane de femei astăzi, la  3,7 milioane după anul 2030 și la numai  2,9 milioane la mijlocul secolului. Este prețul unei fertilități de numai 1,3 copii la o femeie etalată pe o lungă perioadă.  Mai mult, populația feminină de vârstă fertilă va fi compusă din generații aflate astăzi în viață  până  în prima jumătate a anilor 2030, generații cunoscute ca mărime.

Deteriorarea structurii pe vârste și implicațiile sale

Pentru a vedea ce înseamnă dimensiunea  generațiilor viitoare (numărul anual de născuți)  pentru evoluția numărului populației  este nevoie să-i alăturăm numărul deceselor și în figura 3 avem evoluția paralelă a numărului anual de născuți, de decedați și scăderea naturală. Dimensiunea scăderii naturale a populației rezidente s-a majorat în ultimii ani prin neincluderea  născuților aduși pe lume în alte țări de mame având cetățenia română  și a atins 70 de mii locuitori. Se va ajunge la o scădere naturală de 100  mii locuitori în prima jumătate a anilor  2020 și de 150 de mii la mijlocul  secolului, valori consfințind o depopulare de mare amploare. Depopulării îi corespunde ascensiunea considerabilă a îmbătrânirii populației, ponderea vârstnicilor de 65 ani și peste urmând să treacă de la 17%  la 29% (figura 4) iar numărul persoanelor de această vârstă la 100 de adulți s-ar dubla până la mijlocul secolului – de la 27 la 53 (tabel).

Pot fi adăugate destule alte fațete ale depopulării masive a țării și degradării iremediabile a structurii pe vârste și în figura 5 se poate vedea evoluția populației de vârstă școlară (3-23 ani), indicator  cu  rezonanță majoră în tot sistemul educațional dar și în alte domenii:  4,5 milioane de persoane  astăzi,  mai puțin de  4 milioane după  numai 10 ani  și  3 milioane în anul  2043.  Să nu uităm – fără a lua în considerare potențiale efecte ale emigrației.

Într-o populație aflată în declin ferm și de durată,  cele mai multe dintre sub-populațiile componente  urmează evoluții similare (populația de vârstă școlară, populația în vârstă de muncă, populația feminină de vârstă fertilă). Există o mare excepție – populația vârstnică, aflată în ascensiune numerică și, mai ales, a proporției în ansamblul populației. Factorul major al declanșării și ascensiunii în timp a gradului de îmbătrânire  demografică a fost, în toate populațiile europene,  regresul de lingă durată al natalității. I s-a adăugat, din anii 1970, în țările dezvoltate,  un recul al mortalității la vârstele avansate mai ridicat în raport cu cel de la celelalte vârste (prin remarcabile  progrese economice, sociale și medicale), ceea ce a amplificat procesul de îmbătrânire.  Acest al doilea factor al îmbătrânirii nu a apărut încă și  în țara noastră, starea sănătății populației fiind fidel oglindită în nivelul speranței de viață la naștere, printre cele mai scăzute în spațiul UE  (figura 6).  Natalitatea ridicată  dinainte de anul 1990  și menționata caracteristică a mortalității  au determinat un grad inferior de îmbătrânire demografică în raport cu multe populații europene dar  viteza pe care ar urma să o aibă procesul în deceniile următoare  va plasa  populația României printre cele mai îmbătrânite la mijlocul secolului (Lanzieri, 2011).

Toate studiile asupra îmbătrânirii demografice menționează impactul negativ asupra echilibrelor  economice, sociale, politice, culturale, medicale  și de altă natură, prin raportul  dintre  populația tânără și adultă, pe de o parte, și populația vârstnică, pe de altă parte,  afectând de fapt  performanța generală a  societății în contextul unei globalizări galopante și fără scrupule. Problemele sunt de actualitate și în alte țări  ale Uniunii Europene și iată semne de întrebare venind de la specialiștii Eurostat (Eurostat, 2015)  (traducere liberă):

- “cum se poate promova o creștere economică sustenabilă într-o perioadă în care numărul și ponderea populației în vârstă de muncă va scădea, schimbare care duce la reducerea volumului impozitelor și taxelor pe venit (revenue-raising powers) și a contribuțiilor la asigurările sociale?

- cum să fie protejate modelele de bunăstare socială, cum sunt pensiile și asistența medicală, în condițiile unui număr în creștere de persoane (foarte) vârstnice ale căror solicitări asupra acestor sisteme sunt din ce în ce mai mari?”.

La implicațiile economice și sociale ale declinului populației prezentate până acum doar din perspectiva degradării structurii pe vârste, voi adăuga două  fațete rezultate din combinarea demograficului cu intensitatea participării  la activitatea economică pe vârste  și  cu intensitatea intrării în populația de pensionari, pe sexe și vârste. În primul caz este vorba de proiectarea populației active economic cu ratele de activitate pe sexe și vârste din anul 2013 (ultimele date anuale publicate de INS) iar în celălalt caz este vorba de proiectarea numărului de persoane intrate anul în categoria pensionarilor, pe sexe și vârste. Perioada acoperită de proiectări este 2014-2040. Am comentat evoluția ascendentă a raportului de dependență a vârstnicilor prezentat în  tabel. Indicatorul se dorește a fi expresia creșterii sarcinii economice a persoanelor în vârstă de muncă, preponderent active economic, în raport cu populația vârstnică, preponderent inactivă economic, folosind doar structura pe vârste a populației. Reducerea dimensiunii populației active economic se înscrie firesc în reculul întregii populații și ceea ce contează – ca implicații economice -, sunt ponderea populației active economic, structura ei pe vârste și raportul dintre populația inactivă economic și cea activă economic. Iată datele: populația activă economic deține astăzi o pondere de 45% în întreaga populație și va ajunge la 42% în anul 2040; în aceeași perioadă, populația activă în vârstă de 50 ani și peste își va majora ponderea de la 27 la 36%; în fine – cel mai important indicator, raportul de dependență economică (figura 7):  la 100 de persoane active revin astăzi  121 de persoane inactive și vor fi 137 în anul 2040. Toate aceste schimbări provin din așteptata degradare a structurii pe vârste a populației (prezentată în tabel și în figurile  1 și 4). Se poate adăuga schimbărilor menționate, prin același mecanism al  deteriorării structurii pe vârste, diminuarea ratei de activitate a populației în vârstă de muncă – 20-64 ani.  Iar ce legătură poate exista între intensitatea participării la activitatea economică și bogăție, deci inclusiv resursele care pot fi orientate spre programe costisitoare vizând redresarea situației demografice,   se poate vedea în figura 8.  Bogăția nu poate avea o altă sursă, la nivel național, decât o participare ridicată la activitatea economică și corelația dintre rata de activitate la 20-64 ani și Produsul Intern Brut pe locuitor este extrem de relevantă. Slaba performanță economică o regăsim și într-o altă arie având conexiuni cu poziția femeii și copilului. În recentul raport publicat de Save the Children Federation – State of the World’s Mothers – 2015, poziția României după valoarea Indicelui Mamelor (Mothers’ Index) o găsim la numărul 66 (din 179 de țări). Indicele este unul sintetic, rezultat din combinarea datelor asupra stării de sănătate a femeii și copilului, nivelului de educație a copilului, participării femeii la viața politică și bunăstării  economice, exprimată prin Venitul Național Brut pe locuitor.


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro













544 vizualizari





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică