Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Daca as fi Putin

de Sebastian Lazaroiu     Contributors.ro
Luni, 6 aprilie 2015, 20:43 Actualitate | Opinii

Sebastian Lazaroiu
Foto: Contributors.ro

Dacă aș fi Putin, nu m-aș îngrijora atât de tare în privința României. Și nici n-aș consuma resurse pentru a alimenta diverse linii de propagandă. Ar fi inutil. Tot ce mi-ar trebui ar fi câteva declarații belicoase, care să bage șoricelul speriat în colțul camerei. De restul se ocupă politicienii și presa locului.

Nu mai e niciun secret pentru nimeni că Federația Rusă își dorește să recâștige vechile sfere de influență, România fiind printre ”teritoriile” pierdute. Întrebarea e cum face asta Rusia? De ce are nevoie? Care sunt cele mai eficiente mijloace prin care își poate atinge obiectivele? Propagandă, bani, amenințări militare, menținerea unei atmosfere de teroare. Toate acestea, pentru a fi puse în practică, presupun un imens consum de resurse, pe care, să recunoaștem, Rusia nu și-l permite, cu atât mai mult cu cât este supusă unor, văzute și nevăzute, sancțiuni economice.

Pentru a fi cu adevărat eficient, vecinul de la Răsărit are nevoie de ”cooperarea” potențialelor sale victime, iar Rusia își alege cu mare grijă victimele. Are nevoie de state slabe, politicieni corupți, populații timorate, economii în pragul colapsului. Moscova nu se grăbește. A dezvoltat un joc pe termen lung din care, sigur, fac parte: amenințarea cu arme nucleare, propaganda, asalt cu ”omuleți verzi”, ieșiri din tiparele diplomației, șantajul cu resursele naturale etc. Dar toate astea, știe și Putin, nu valorează mare lucru acum, nu își pot produce efectele de pe o zi pe alta și ceea ce contează cu adevărat este cum va intra ”prada” în jocul inițiat de ruși. Tot ce vedem acum este o lungă pândă, o răbdătoare tatonare, o testare a reacțiilor. E un război psihologic. Jocul e gândit probabil pentru un deceniu sau mai mult, influențele pierdute se recapătă greu.

Întrebarea e cum se descurcă România în acest periculos joc? Vă propun de aceea să ne punem în pielea lui Putin și să încercăm să înțelegem ce l-ar face fericit și ce nu din ce se întâmplă la noi. Ce l-ar îngrijora pe liderul de la Kremlin, dar și ce l-ar încuraja să creadă că România, în zece sau douăzeci de ani, va reintra în sfera de influență a Rusiei? Voi lua trei exemple, cred eu, ilustrative pentru acest experiment.

1.

Finlanda este o țară cu 5,5 milioane de locuitori, are o frontieră de aproximativ 1300 de kilometri cu Federația Rusă, nu este membră NATO, dar este membră a Uniunii Europene. De când a început ostilitățile în Ucraina și jocul de mare putere care își intimidează vecinii, pe căi oficiale sau neoficiale, Kremlinul a transmis numeroase semnale că vecinii lor scandinavi ar putea fi o țintă militară.

Economia finlandeză este considerată a patra cea mai competitivă din lume. Sistemul de educație finlandez a fost pe primul loc mulți ani în clasamentele PISA (care evaluează competențele elevilor) sau în orice caz în ”top 5”, dar a suferit în ultimii ani o degradare, ajungând până pe locul 12. Chiar și așa, ”școala finlandeză” servește ca model pentru multe țări europene. Cum se comportă Finlanda în fața amenințărilor Rusiei? Se gândește să reconsidere politica sa de neutralitate și să devină membră NATO. Presa prezintă știri despre situația din Ucraina, amenințările oficialilor ruși, dar nu e nici pe departe vreo panică generalizată, iar oficialii finlandezi nu stau toată ziua cu ochii pe hartă să se întrebe ce s-ar întâmpla dacă armatele lui Putin ar penetra mâine cei 1300 de kilometri de frontieră.

În schimb, Finlanda a decis să facă pași radicali în reformarea sistemului de educație. Așadar, unul din cele mai performante sisteme de educație din lume vrea să facă reforme radicale, de neimaginat poate pentru multe țări la fel de bine cotate în clasamentele globale. Cu războiul la graniță, cu Rusia în coastă, cu toată agitația propagandistică a Moscovei care vizează potențiale invazii în țările baltice (adică la o aruncătură de băț de țărmul finlandez), Finlanda se ocupă de ”prostii”, se gândește cum trebuie să arate programa de învățământ în 2020. Vrea să desființeze treptat materiile de studiu în școală și să le înlocuiască cu studiul fenomenelor inter-disciplinare.

România, o țară cu 20 de milioane de locuitori, membră NATO și UE, cu ZERO kilometri de frontieră cu Federația Rusă, cu baze militare americane pe teritoriul său, cu un viitor scut anti-rachetă la Deveselu, este, la rândul ei, pomenită din când în când de oficiali de la Kremlin. Ba ne mai trag de urechi că găzduim capabilități militare ale aliaților, ba ne mai zgândără cu Republica Moldova și Transnistria. Care e atmosfera la noi? Vine războiul, vin rușii, să fim vigilenți, atenție la propaganda rusească! etc. România este pe locul 45 (din 65 de țări măsurate) in clasamentele PISA, iar în clasamentul competitivității mondiale economia noastră ocupă locul 59 (din 144 de țări măsurate). Adică, o țară mediocră, ca să fim sinceri cu noi, care se pregătește de un presupus conflict zonal.

Dacă ați fi Putin, care din cele două țări v-ar îngrijora mai tare? Și în care din cele două țări v-ați pune speranța că, peste zece sau douăzeci de ani, ar putea deveni o gubernie rusească? Eu, dacă aș fi Putin, mi-aș pune mari speranțe în România. O țară cu evoluții lente, cu veșnicul sentiment al localnicilor de victime ale geopoliticii, cu populație timorată de zăngănitul de arme al marilor puteri, o țară care nu investește un euro în viitorul său, o țară care, de altfel, trăiește de pe azi pe mâine, se lasă tractată de Bruxelles, dar nu mișcă un deget să folosească mai bine banii europeni. O țară în care cei care vorbesc despre viitor sunt disprețuiți, luați în derâdere de ”oamenii prezentului”, de ”gardienii naționali” care ne apără de agresiva mamă Rusie.

Aș fi îngrijorat de Finlanda. Țară mică și lipsită de resurse, așa cum e ea, o dată la jumătate de secol răstoarnă cu susul în jos sistemul de educație, pentru că știe nu doar că resursa umană e singura pe care o are, dar știe și că, astăzi, în economie, ca să contezi, ca să fii competitiv, ai nevoie de oameni performanți, inovatori, flexibili pe piața muncii, adaptabili la noile tehnologii. Finlanda știe cum arată viitorul și știe și cum să se proiecteze încă de pe acum în viitor. Finlanda știe că ”ursul de la Răsărit” e ușor de pus cu botul pe labe doar prin instrumente economice.

Dacă aș fi Putin, m-aș îngrijora puțin din cauza României, pentru că e o țară bogată în resurse naturale, ar putea chiar deveni un jucător regional important pe piața de energie, dar m-aș liniști la gândul că, fără oameni competenți, fără o viziune pe termen lung de dezvoltare a capitalului uman, nu are cum să-și valorifice acest potențial. În cel mai bun caz ar putea deveni un exportator de materii prime (așa cum s-a întâmplat ani de-a rândul cu lemnul), vulnerabil la fluctuațiile burselor, la jocul economic al greilor mondiali. M-ar lăsa rece o țară cu potențial, dar incapabilă să adauge valoare economică. Aș miza întotdeauna pe panică și neîncredere, i-aș ține ocupați pe români cu ”războiul cu Rusia”, cel care va veni într-o zi, nu se știe când. N-aș cheltui o copeică pe propagandă, n-aș plăti pe nimeni să inducă această stare de nesiguranță, aș miza doar pe elita politică și presa locală, care face voluntar toată treaba.

2.

Dacă aș fi Putin, aș fi îngrijorat de lupta împotriva corupției, de cota DNA în sondaje de 64%. Ucraina a fost îngenuncheată în primul rând de slăbiciunea propriului stat, de lăcomia fără limite a politicienilor. A fost suficient să atingi putregaiul din fundație și s-a dărâmat întreaga casă. M-aș gândi, probabil, că ar fi nevoie de o propagandă internă pentru decredibilizarea justiției, a instituțiilor statului în general. Primul impuls ar fi să subvenționez o asemenea propagandă, dar, dacă aș reflecta mai mult, aș înțelege că asta se întâmplă de 10 ani în România și, totuși, în ciuda propagandei anti-justiție, încrederea românilor în sistemul judiciar a crescut. Asta ar însemna să bag bani fără niciun folos.

Și, dintr-odată, apare o rază de soare, un eveniment nesperat, pe care nici nu l-am provocat, nici nu l-am așteptat. Parchetul General începe urmărirea penală împotriva fostului președinte al țării pentru o declarație care ”ar putea fi” interpretată ca șantaj. Niciun alt indiciu, nimic altceva, doar o declarație. Mană cerească! Șeful Parchetului General e un apropiat al adversarului politic al fostului președinte, deci, cine ar putea să gândească altfel decât că acest dosar, subțire din punct de vedere al probelor, este altceva decât o ”comandă politică”? Aha, deci procurorii fac dosare la comandă politică? Iată un simplu eveniment, cu notorietate ridicată, cu destul zgomot în media, care poate duce la decredibilizarea justiției în ansamblu.

Dar, stai, asta nu e tot. N-am plătit o rublă pe propagandă, pe ”infiltrați” și o altă rază luminează calea decredibilizării statului român. O campanie ANAF împotriva evaziunii fiscale se desfășoară pe baza unei legi cu articole stupide, dată de Guvernul României, pe care funcționarii o aplică ”la literă”, abuzând micul întreprinzător, răspândind teroare și revoltă. Cu atât mai bine pentru ”noi”, cei de la Kremlin, că s-a pornit o campanie anti-ANAF la care s-au raliat și marii evazioniști. Cu atât mai bine că premierul iese, își recunoaște greșeala și face un pas înapoi. Iată cum o campanie necesară anti-evaziune este decredibilizată chiar de inițiatorii ei. Iată cum niște politicieni incompetenți, împreună cu o armată de funcționari docili, reușesc să pună sub semnul întrebării însăși autoritatea statului român. Pentru că abuzurile nu întăresc autoritatea, asta o știe bine și Putin, ci, pe termen lung, o șubrezesc.

Putin era degeaba îngrijorat că nicio campanie anti-justiție nu mai funcționează în România, că statul ar putea deveni puternic și credibil. S-au găsit câțiva oameni din interiorul sistemului – pe care, de altfel, nu i-a căutat nimeni de la Moscova – să aplice niște măciuci năucitoare chiar instituțiilor din care fac parte. Așadar, decredibilizarea statului, a justiției, se face mai eficient din interior, nu e nevoie de propagandă, nu e nevoie de nimic. Încet-încet justiția va fi din nou la pământ la capitolul credibilitate, moment în care politicienii români vor avea grijă să-i dea lovitura finală, fără sprijinul Kremlinului, fără propaganda rusească, fără nimic.

Și, dacă aș fi Putin, chiar îngrijorat de lupta împotriva corupției din România, care devine un model, iată, și pentru bulgari, m-aș liniști când aș auzi că s-a format un curent de opinie printre români cum că ”DNA va reforma clasa politică”. Asta e cu adevărat reconfortant pentru Putin, să știe că cineva ”umflă” de pe acum această iluzie, în așa fel încât, peste doi, trei sau patru ani, românii să se treazească nemulțumiți, dar resemnați, cu aceeași clasă politică. Însă, dacă aș fi Putin, m-aș îngrijora să văd că sunt eliminate sursele corupției: că se schimbă legea finanțării partidelor politice, că marile companii de stat sunt puse sub management privat sau chiar privatizate, că Agenția Funcționarilor Publici ar fi scoasă din subordinea Guvernului, că, de ce nu, investițiile de la buget n-ar mai fi gestionate de Guvern, ci de o agenție subordonată Parlamentului. Asta da, m-ar îngrijora foarte tare.

3.

În fine, dacă aș fi Putin, aș fi îngrijorat de stabilitatea economică a României. Era o speranță, prin 2010, dacă politicienii români ar fi procedat ca politicienii greci: să amâne, să întârzie, să se teamă de furia poporului. Dar acum lucrurile pare că merg bine. România are un deficit scăzut, o inflație mică, un grad de îndatorare mai mult decât rezonabil. Se poate împrumuta fără probleme, la dobânzi mici, pe piețele internaționale.


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro













2703 vizualizari

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică