Cu scopul declarat de stimulare a investitiilor la data de 15 noiembrie 2013 Guvernul a emis Ordonanta de Urgenta nr. 102/2013, prin care a modificat Codul Fiscal (“CF”). Cu toate acestea, asa cum vom prezenta in cele ce urmeaza schimbarile majore intervenite de la 1 ianuarie 2014 atrag dupa sine si aspecte fiscale nefavorabile, in plus fata de mult laudata neimpozitare a veniturilor din vanzarea de actiuni de catre companiile de tip holding.

Cristian RadulescuFoto: TaxHouse

Incepem prin a prezenta un scurt rezumat al tratamentului fiscal aplicat dividendelor si titlurilor de participare la nivelul persoanelor juridice romane:

Pana la data de 31 decembrie 2013:

• dividendele primite de o societate romaneasca de la persoane juridice romane erau neimpozabile la primitor, conform art. 20, lit. a) din CF - nu existau exceptii in aceasta privinta;

• pe de alta parte, conform punctului 471 din Normele Metodologice ale CF, veniturile din dividende nu au cheltuieli aferente, in scopul determinarii profitului impozabil, ceea ce inseamna ca societatea ce primea dividendele nu isi punea problema nedeductibilitatii cheltuielilor aferente acestor venituri din dividend – un aspect extrem de important pentru societatile de investitii financiare, organisme de plasament si fonduri de investitii, ale caror venituri sunt in general reprezentate in mod semnificativ de dividende si veniturile din vanzarea de actiuni;

• veniturile din vanzarea de actiuni erau impozabile, iar cheltuielile aferente erau deductibile integral.

Dupa data de 1 ianuarie 2014:

• dividendele primite de o societate romana de la o alta persoana juridica romana devin impozabile si la primitor, in cazul in care participatia este mai mica de 10% sau perioada de detinere a participatiei este mai mica de un an;

• veniturile obtinute din vanzarea participatiilor la persoane juridice romane sunt neimpozabile daca detinerea este mai mare de 10% si perioada de detinere a participatiei este mai mare de un an.

Tratamentul fiscal al dividendelor

In baza modificarilor aduse CF incepand cu data de 1 ianuarie 2014 prima problema semnificativa este aceea a dublei impozitari a dividendelor in cazul detinerilor mai mici de 10%. Astfel, in cazul unei societati cu detinere mai mica de 10% din capitalul altei societati romanesti sau a unei detineri a participatiilor mai recente de un an de la data inregistrarii in contabilitate a dividendelor, va exista o dubla impozitare, dupa cum urmeaza:

• societatea care distribuie dividende va avea obligatia de retinere la sursa a unei cote de 16% din valoarea bruta a dividendului (conform art. 36, alin. 1 si 2 din CF);

• in acelasi timp in momentul inregistrarii veniturilor din dividende, actionarul, persoana juridica romana, va fi obligat sa trateze acest venit (brut) ca impozabil (conform art. 20, lit. a  din CF) ceea ce va conduce la o dubla impozitare.

In acest fel se creaza un mecanism de discriminare intre tratamentul fiscal aplicat dividendelor primite de la societati stabilite in afara Romaniei, ce sunt impozitate o singura data (datorita mecanismului creditului fiscal, pe care il pot aplica in baza Conventiilor de Evitare a Dublei Impuneri incheiate de Romania), comparativ cu tratamentul fiscal al dividendelor primite de la societati stabilite in Romania ce sunt dublu impozitate in cazul unei detineri mai mici de 10%

Asadar, tocmai masura menita sa stimuleze investitiile pe piata interna creeaza in fapt un mecanism de discriminare impotriva acesteia in situatiile descrise mai sus!

Pentru societatile romane care detin deja participatii la persoane juridice cotate din Romania, acest mecanism le va reduce profiturile consolidate si implicit competitivitatea, fata de cele cu detineri in societati stabilite in alte tari cu care Romania are incheiate Conventii de Evitare a Dublei Impuneri.

In ceea ce priveste persoanele juridice romane care inca nu detin participatii in societati romanesti cotate pe piata locala, aceasta masura nu poate decat sa descurajeze o astfel de investitie.

• Aceasta problema de dubla impozitare ar putea fi solutionata oferind un mecanism de credit fiscal si societatilor romanesti ce detin participatii in societati din Romania.  O solutie alternativa ar putea fi eliminarea retinerii la sursa a impozitului pe dividende catre persoane juridice romanesti platitoare de impozit pe profit, la societatea care le distribuie (astfel evitandu-se si procedurile anevoioase aferente recuperarii creditului fiscal mai ales in contextul in care societatea ce detine participatia se afla intr-o pozitie de pierdere fiscala).

Tratamentul fiscal al cesiunii actiunilor

Inca o situatie in care noile modificari pot avea un impact negativ este aceea a unei societati ce vinde o participatie mai mare de 10%, dar inregistreaza o pierdere din aceasta tranzactie – in acest caz pierderea neputand fi dedusa fiscal.

Pe de alta parte, neimpozitarea veniturilor din cedarea actiunilor va ridica in acelasi timp si probleme de natura administrativa – atat veniturile din dividende cat si veniturile din cedarea actiunilor putand fi atat impozabile, cat si neimpozabile, din punct de vedere fiscal. Ca atare, calculul impozitului pe profit datorat, cat si stabilirea cheltuielilor deductibile versus nedeductibile aferente devine o operatiune mult mai complicata.

In mod evident, in aceasta situatie nu se poate interpreta ca veniturile neimpozabile din cedarea actiunilor nu au cheltuieli aferente, ceea ce probabil va determina ca deductibilitatea cheltuielilor generale (cheltuieli cu personal, chirii, utilitati, amortizare, etc.) ale societatilor de investitii financiare, organismelor de plasament colectiv, fonduri de investitii si nu numai, sa se realizeze in functie de criterii de alocare directa catre venituri impozabile versus venituri neimpozabile sau pe baza de pro-rata, similar mecanismului aplicabil in sistemul de TVA.

O alta problema de ordin practic pentru societatile romanesti ce detin participatii in persoanele juridice romane cotate poate fi data de situatia in care se realizeaza un volum mare de tranzactii, avand o participatie apropiata de nivelul de 10%. In aceasta situatie, pentru fiecare vanzare in parte, societatile vor trebui sa tina o evidenta centralizata, la nivel de entitate, prin care sa se determine momentul in care se depaseste nivelul de detinere de 10% sau se coboara sub acest nivel pentru a stabili tratamentul fiscal aferent, urmand ca aspecte contabile precum incadrarea acestor actiuni ca imobilizari financiare sau titluri de valoare, metodele contabile de evaluare a stocurilor, reglementarile romane sau internationale la care sunt supuse companiile sa capete o relevanta si din punct de vedere fiscal.

Asa cum rezulta din cele de mai sus, toate aceste modificari ce nu au fost suficient discutate in prealabil cu mediul de afaceri pot avea efectul nedorit al descurajarii investitiilor pe piata locala de capital, care oricum nu se bucura de lichiditate ridicata in ultima perioada.

N.Red. Cristian Radulescu este partener Taxhouse, avand 13 ani de experienta in consultanta fiscala locala si internationala la Taxhouse, Andersen, EY si PriceWaterhouseCoopers.