Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

München, Europa şi lumea: atunci şi acum

de Valentin Naumescu     Contributors.ro
Luni, 3 februarie 2014, 12:06 Actualitate | Opinii

Valentin Naumescu
Foto: Arhiva personala

Tocmai s-a încheiat a 50-a conferinţă internaţională de securitate de la München, devenită treptat unul dintre cele mai importante evenimente politico-diplomatice consacrate securităţii globale. Nu întâmplător capitala Bavariei găzduieşte, prin tradiţia fericită a unei jumătăţi de secol de pace şi colaborare între naţiunile democratice occidentale, sub acoperişul ordinii mondiale postbelice, această reuniune a clubului politic transatlantic.

Este momentul şi locul în care Occidentul vorbeşte deschis despre problemele lumii actuale şi despre soluţiile, mai uşor sau mai greu de pus în practică, pe care guvernele alianţei occidentale le întrevăd astăzi. Prin invitaţii de pe toate continentele, conferinţa de securitate de la München a trecut demult dincolo de frontierele Europei şi a încetat să mai fie exclusiv „occidentală”, dar a rămas epicentrul dezbaterilor anuale asupra stadiului parteneriatului transatlantic şi asupra viziunii comunităţii democraţiilor liberale asupra problemelor de securitate din întreaga lume.

Inaugurată în 1963 sub denumirea Wehrkunde, conferinţa rebotezată ulterior după numele marelui oraş german care o găzduieşte a ajuns, iată, la ediţia jubiliară 50 (datorită schimbării perioadei iniţiale de 30 noiembrie – 1 decembrie în 31 ianuarie – 2 februarie, ediţia din 1965 nu a mai avut practic loc), iar temele abordate anul acesta şi intervenţiile înalţilor demnitari participanţi au reflectat pe deplin importanţa crucială a momentului actual, unul de redefinire a sistemului relaţiilor internaţionale.

În plin Război Rece, la numai doi ani după construirea Zidului Berlinului în august 1961, lansarea acestei conferinţe de securitate în Germania federală, sub preşedinţia lui Ewald von Kleist, avea rolul de a sensibiliza mediile politice occidentale precum şi opinia publică asupra poziţiei centrale a chestiunii germane pentru securitatea Europei şi, prin extensie, a lumii.

Dar de ce München? Pentru că de numele acestui oraş este legat nefericitul Pact din 29-30 septembrie 1938, în fapt uriaşa eroare a Marii Britanii şi Franţei (semnatare, alături de Italia fascistă şi, bineînţeles, de Germania nazistă) a documentului care a legitimat pretenţiile teritoriale ale cancelarului Adolf Hitler asupra Sudetenland (regiune a Cehoslovaciei populată majoritar de „sudeţii” de origine germană) deschizând, practic, calea expansiunii celui de-al treilea Reich, implicit a războiului mondial care avea să înceapă curând.

Întors de la München, premierul britanic de la acea vreme, Neville Chamberlein, flutura la propriu Pactul semnat cu câteva ore înainte şi declara satisfăcut presei, chiar pe aeroport, că „acordul acesta [de la München: n.a.] garantează pacea în Europa”. Pentru cehi şi slovaci, Pactul de la München a intrat însă în istorie drept „dictatul de la München” sau „trădarea Cehoslovaciei” de către franco-britanici. Idealismul european instaurat după tratatele de pace din 1918-1920, al cărui apogeu şi ultim mare act de naivitate politică l-a constituit probabil Acordul cu Hitler din 1938, avea să fie curând strivit sub şenilele panzerelor germane, pornite la rândul lor în căutarea iluziei bolnave a „spaţiului vital”.

Nici nu se putea aşadar alege un loc mai potrivit pentru a discuta politica lumii decât cel în care Europa civilizată a eşuat lamentabil în înţelegerea ameninţărilor care planau în spatele promisiunilor pacifiste ale regimului nazist. Ca o eternă aducere aminte a ruşinii pactizării franco-britanice cu Germania lui Hitler şi a trădării naţiunilor mici din Europa Centrală, Occidentul a asumat definitiv München-ul drept locul în care, o dată pe an, şefi de stat, şefi de guvern, miniştri şi diplomaţi de rang înalt dezbat chestiunile ardente de securitate, din Europa şi nu numai.

Judecând după nivelul de reprezentare a Statelor Unite, participarea secretarului de stat Kerry şi a secretarului Apărării, Chuck Hagel, în comparaţie cu cea a vicepreşedintelui Biden de acum un an, care anunţa optimist debutul negocierilor privind TTIP (Transatlantic Trade and Investment Partnership), ar putea părea un pas înapoi. Totuşi, având în vedere problemele anului 2013, care au pus serios la încercare relaţia SUA-Europa după scandalul interceptărilor NSA, putem aprecia că prezenţa şi discursurile pozitive ale celor doi importanţi miniştri americani nu sunt deloc de neglijat.

Faptul că şeful Departamentului de Stat vorbeşte astăzi despre „renaşterea parteneriatului transatlantic” este desigur un semn că, după entuziamul exagerat al „pivotării spre Asia-Pacific” din 2009-2011 (anii crizei economice occidentale), reconsiderarea importanţei Europei de către Washington pare tot mai plauzibilă, pe măsură ce Rusia îşi revigorează influenţa economică şi politică în vecinătatea estică a Uniunii Europene. În intervenţia sa, Kerry s-a referit la mult discutata şi criticata „dezangajare” a Statelor Unite în relaţia cu Uniunea Europeană (şi cu Europa în general), arătând că şi reciproca este valabilă, respectiv faptul că ambele părţi au în prezent nevoie una de cealaltă pentru a conduce împreună lumea pe baza încrederii şi a valorilor comune împărtăşite, un adevărat parteneriat presupunând „o Americă angajată şi o Europă puternică”. Desigur, avansul negocierilor pentru finalizarea cu succes a TTIP ar aduce în anii următori un plus considerabil de substanţă relaţiei transatlantice, dar mai mult interes american pentru Europa este aşteptat şi pe direcţiile politică, economică şi de securitate, odată ce neîncrederea şi ostilitatea cauzate de scandalul interceptărilor NSA vor fi fost depăşite.

Mult mai tensionate şi contradictorii au fost însă discuţiile despre situaţiile conflictuale din Ucraina şi Siria, iar schimburile de replici între ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, şi liderii occidentali prezenţi la eveniment (John Kerry, Catherine Ashton, Herman van Rompuy, secretarul general al NATO, Rasmussen etc.) au pus în evidenţă deosebiri esenţiale de înţelegere şi abordare din partea instituţiilor vestice, respectiv ale Moscovei. Este de reţinut şi comentariul secretarului de stat Kerry despre vecinătatea Uniunii Europene, care pare să indice o dezamăgire a Statelor Unite faţă de modul în care Uniunea Europeană a gestionat evoluţiile spre dezvoltare şi stat de drept la periferia sa estică şi sudică: „…în multe părţi din estul Europei şi Balcani, aspiraţiile cetăţenilor au fost călcate în picioare de practici oligarhice şi corupte”.


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro


























746 vizualizari

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri