Pe 26 noiembrie Prim-ministrul britanic a scris un articol în The Financial Times intitulat “Free movement within Europe needs to be less free”, iar în acest weekend ziarele din Regatul Unit au publicat rapoarte conform cărora Ministrul de Interne va propune introducerea unui prag anual de 75.000 de “imigranți europeni” pe an. Declarațiile lui Cameron vin la doar câteva luni după ce ministrul imigrației din propriul cabinet, declara că nu va urma o invazie a românilor şi bulgarilor în Regatul Unit începând cu 2014. Se pare însă că, înaintea alegerilor generale din 2015, Cameron a cedat retoricii naționaliste de tipul UKIP şi a hotărât să se facă purtătorul unui discurs eminamente populist, fără ancoraj în fapte. Articolul prezent arată de ce propunerea lui Cameron este ilegală, ilogică şi profund anti-liberală şi de ce Regatul Unit şi Europa, în general, au nevoie de mai multă libertate de mişcare.
Despre sfidarea legii, logicii şi liberalismului
Poziția luată de liderul conservator este cu atât mai surprinzătoare cu cât Marea Britanie a fost mereu unul dintre principalii avocați ai procesului de extindere, în ideea lărgirii pieței unice europene, a cărei existenţă este principalul motiv pentru care Marea Britanie s-a alăturat UE. Or, libertatea de mișcare este una dintre cele patru libertăți fundamentale asociate cu piața unică: putem fi pentru libertatea de circulație a bunurilor, capitalului şi serviciilor fără a fi de acord cu libertatea de mișcare a persoanelor? Cum ar fi dacă din ianuarie românii şi bulgarii ar decide să limiteze importurile de produse din Marea Britanie sub argumentul că acestea le afectează negativ pe cele domestice (un argument nu tocmai absurd)?
Propunerea lui Cameron nu este doar în proporție covârșitoare ilegală din punctul de vedere al dreptului european, dar este și ilogică. De fapt, un studiu ICF GHK comandat de Comisia Europeană arată că cetățenii veniți din celelalte state membre europene sunt proporțional mult mai bine reprezentați în rândul persoanelor angajate decât autohtonii. Mai mult, așa cum o arată un studiu recent, cetățenii europeni originari din Europa Centrală și de Est din Regatul Unit sunt în general mult mai tineri, cu un nivel superior de educație şi mult mai puțin susceptibili de a reprezenta o povară pentru sistemul de sănătate al țărilor respective. Logica conduce la concluzia că, prin taxe, ei contribuie proporțional mai mult decât proprii cetăţeni la finanțarea sistemului social din statele de destinație. De fapt, aceștia sunt contributorii neți ai Trezoreriei britanice.
Nu în ultimul rând, acest anunț este surprinzător din punct de vedere ideologic pentru un guvern de dreapta al țării despre care se poate spune că a inventat liberalismul economic. Zvonurile recente despre introducerea unui prag de 75.000 de “imigranţi europeni” pe an, ne arată însă că nu există o unitate în interiorul acestui guvern, diviziunea manifestându-se atât în sânul Partidului Conservator, cât mai ales între Conservatori şi aliații lor Liberali. Rămâne de văzut, însă, care din cele două tabere vor reuși să îşi impună punctul de vedere în contextul pre-electoral. Gruparea împotriva libertății de mișcare la nivel european se înscrie, din păcate, într-o tendință din ce în ce mai puternică. Pe fondul creșterii popularității discursului xenofob şi naționalist, din ce în ce mai mulți politicieni mainstream preiau discursul politicienilor de extremă dreapta în speranța că astfel le vor atrage şi alegătorii. În aprilie, patru miniștrii reprezentând Austria, Germania, Olanda şi Marea Britanie au adresat o scrisoare președinției irlandeze a Consiliului UE prin care se plâng de povara pentru sistemele sociale şi de “folosirea greșită a dreptului la libertatea de mișcare” a unor “imigranți din alte State Membre”.
Construirea unei Uniuni viabile pe plan identitar şi economic
Acest gen de discurs șochează în primul rând prin semantica adoptată. Nu mai vorbim despre mobilitate, asociată dreptului la liberă circulație al cetățenilor europeni într-o piaţă internă fără frontiere, ci despre “imigrație” – un termen folosit pentru țările din afara UE. De fapt mai putem vorbi despre cetățenia europeană în aceste condiții? Extinderea a fost adesea criticată de federaliști ca subminând identitatea europeană. Or, românii nu numai că s-au dovedit, cel puțin inițial, ca fiind unii dintre cei mai entuziaști europeni, dar au şi pus în practică această identitate europeană, exersându-și dreptul la liberă circulație. Ce mod mai potrivit de a-şi întări identitatea europeană decât acela de a locui în diferite state membre, de a intra în contact cu alte viziuni şi stiluri de viaţă?
De fapt, conform studiului ICF GHK, doar 2,6% din cetățenii UE locuiesc în alt stat membru decât cel de origine, o cifră infimă, nici vorbă de “vasta mișcare de populație” despre care vorbește David Cameron în articolul din Financial Times. Această mobilitate limitată a muncii este adesea citată ca una dintre cauzele pentru care Uniunea Europeană nu este o zonă monetară optimală. Mobilitatea muncii în interiorul unei zone monetare optimale este necesară pentru absorbirea șocurilor asimetrice din economie. Pe scurt, dacă mâine o zonă din Uniunea Europeană este afectată în mod considerabil de șomaj, răspunsul economic ideal al locuitorilor din acea zonă este de a se muta în alte zone în care au şanse să îşi găsească un loc de muncă. Acest lucru se întâmplă prea puțin deocamdată şi poate explica o parte din problemele economice ale Uniunii. Ideea de a sancționa tocmai acel segment al populației europene care este mobil este economic contra-productivă, dacă nu absurdă. În măsura în care fiecare stat membru şi Comisia veghează la respectarea legilor, competiția economică nu poate fi decât pozitivă. Prezentul articol nu este locul de a dezvolta acest argument, însă Europa are nevoie de mai mult liberalism economic dacă vrea să depășească criza, nu de mai puțin. A se nota în bemol că munca la negru este într-adevăr un abuz, dar unul care ține de angajator. Din acest punct de vedere, propunerea lui Cameron de a mări amenzile pentru companiile care nu oferă salariul minim este binevenită, dar ușor irelevantă în contextul mobilității interne, deoarece afectează în aceeași măsură şi angajații britanici.
Efectele mobilității asupra statelor membre
Cetățenii din celelalte state membre care imigrează în Marea Britanie sunt de fapt o oportunitate – acest fapt fiind dovedit de numeroase studii. Până acum nu s-a ajuns la dovezi credibile conform cărora șomajul ar fi crescut sau salariile ar fi scăzut în Regatul Unit în urma extinderii către Europa Centrală şi Orientală. Având în vedere că populația britanică, la fel ca restul populației UE este într-un proces de rapidă îmbătrânire, este probabil ca pe viitor economia britanică să aibă o şi mai mare nevoie de muncitori de origine străină.
Ce deranjează cel mai mult este ipocrizia discursului conform căruia cel mai mult de suferit ar avea Statele Membre de origine. În realitate, banii pe care cei plecați în alte state din Uniunea Europeană îi trimit înapoi în ţara de origine sunt o contribuție importantă pentru economia națională. Astfel, românii din Spania au trimis înapoi în țară aproximativ 1 miliard de euro în cursul lui 2012, la fel ca şi cei din Italia (cf. cifrelor World Bank). În plus, mulți dintre emigranții se întorc în țară cu experiențe și cunoștințe foarte valoroase. Ca să nu mai menționăm faptul că şi România este o țară de destinație, deşi în proporție mai redusă, pentru cetățenii din alte state membre şi are de câștigat şi din acest punct de vedere.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
